7,3 milioane de lei de lei reprezentând taxe auto, restituite de DGFP Alba prin decizii ale instanţei

Autor: Mediafax 22.05.2011

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Alba a restituit, în ultimii ani, în urma unor decizii ale instanţelor, sume în valoare de peste 7,3 milioane de lei, reprezentând taxe auto pe care proprietarii de autoturisme le plătiseră, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Iulia Mirăştean, a declarat, duminică, că instituţia a pierdut, din 2008 şi până în prezent, peste 1.300 de procese în urma cărora a fost nevoită să restituie proprietarilor de autoturisme suma de peste 7,3 milioane de lei reprezentând taxe auto.

Mirăştean a spus că DGFP Alba a câştigat 535 de procese, însă se aşteaptă ca majoritatea acestor proprietari de autoturisme să reintroducă acţiuni în instanţă după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anunţat că taxa auto încasată în baza OUG 50/2008 încalcă normele europene.

Ea a adăugat că, de la decizia Curţii de Justiţie a UE, DGFP Alba a fost acţionată în instanţă de peste 150 de persoane care au cerut restituirea taxei auto.

Potrivit sursei citate, DGFP mai are în prezent aproape 1.700 de dosare prin care se solicită restituirea taxei auto, care se află în diverse stadii pe rolul instanţelor de judecată.