Ungaria speră să relanseze consumul reducând ratele creditelor în valută

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 22.05.2011

Guvernul şi băncile din Ungaria au căzut de comun acord să fixeze rata de schimb franc elve­ţian/forint la care sunt calculate ratele creditelor ipotecare la 180 de forinţi pentru a-i ajuta pe debitorii care au luat credite în moneda elveţiană în perioada de boom economic, scrie Portfoilo.hu.

Rata de schimb, confirmată şi de bănci, se situează cu mult sub valoarea actuală a francului de aproximativ 215 unităţi, ceea ce înseamnă că ratele lunare ale datornicilor vor scădea puternic. Totuşi, diferenţa se va acumula sub forma unor noi credite în forinţi garantate de stat, pe care clienţii vor începe să le plătească mai târziu. Acest plan al guvernului va reduce povara asupra gospodăriilor pe termen scurt şi nu va influenţa evoluţia forintului, potrivit unei analize a agenţiei de presă Thomson Reuters. La sfârşitul lunii martie, volumul creditelor în franci elveţieni con­tractate de populaţie totaliza aproximativ 3.870 de miliarde de forinţi (17,99 miliarde de euro).

Riscul valutar va fi împărţit între gospodării şi guvern până în 2015, statul garantând noile credite în forinţi, pe care gospodăriile vor începe să le ramburseze din 2015.

Ratele mai mici vor spori veniturile disponibile ale gospodăriilor pe termen scurt, guvernul sperând că în acest fel va creşte cererea internă încă fragilă.

Deşi analiştii consideră că noile măsuri nu vor avea un impact asupra pieţei valutare, aceştia spun că planul nu va rezolva problema volumului uriaş al datoriilor în valută din Ungaria şi nu va încuraja băncile să-şi sporească creditarea. Nivelul scăzut al creditării va continua să apese asupra creşterii economice a Ungariei, a avertizat banca centrală.

"Pentru început, planul nu va face decât să reducă ratele la credite pe o anumită perioadă. Totuşi, mai important, pierderile legate de datoria în valută vor fi pur şi simplu transferate dintr-o parte a economiei în alta", se arată într-o notă a Capital Economics.

Specialiştii susţin că fixarea ratei la 180 de unităţi va genera datorii suplimentare de 300-350 miliarde de forinţi (1,2-1,3 mld. euro) în următorii trei ani şi jumătate.