Viaţa multor greci s-a transformat în numai un an în calvar din cauza măsurilor de austeritate luate de guvern

A trecut un an de când Grecia a evitat falimentul graţie sus­ţi­nerii de 110 miliarde de euro ce i-a fost acordată de Europa şi Fondul Monetar Internaţional. Deşi nimeni nu se aştepta ca situaţia financiară a ţării să se îmbunătăţească rapid, disperarea grecilor de rând reflectă un nivel al suferinţei pe care nimeni de aici nu l-ar fi anticipat.

Pe fondul anunţurilor privitoare la reduceri ale ratingului de credit, grecii, intraţi în panică, îşi retrag banii din bănci. Sistemul bancar din Grecia a pierdut depozite de 40 de miliarde de euro anul trecut, iar bancherii spun că ritmul retragerilor s-a accelerat în ultima vreme.

Miniştrii de finanţe din zona euro încearcă să decidă dacă să acorde Greciei, de aşteptat să-şi depăşească ţinta de deficit cu până la 2% din PIB în acest an, o nouă rundă de credite în valoare totală de 60 mld. euro şi ce noi reduceri bugetare ar trebui solicitate în schimb. Totuşi, nu se ştie sigur dacă acest gen de "reţetă" este cel corect.

Această formulă încalcă două principii economice de bază, conform lui Yanis Varoufakis, profesor de economie în cadrul Universităţii din Atena. "Nu împrumuţi bani la dobânzi ridicate unui stat insolvent şi nu introduci măsuri de austeritate în recesiune. E foarte simplu: datoria va urca, iar PIB-ul va scădea. Nu am învăţat nimic din ce s-a întâm­plat în 1929?" Însă, în timp ce dezbaterea privitoare la mo­­dalităţile de susţinere a economiei greceşti este una publică, efectele situaţiei de criză asupra oamenilor de rând sunt mai puţin cunoscute.

Potrivit oficialilor din Atena, numărul celor rămaşi fără locuinţă a crescut cu 25%.

La principala cantină a săracilor din Atena, 3.500 de oameni vin zilnic, în creştere de la apro­xi­mativ 100 pe zi în momentul deschiderii acesteia cu zece ani în urmă. Vârsta medie a celor care vin aici este acum de 47 de ani, faţă de 60 de ani cu doi ani în urmă. Rata şomajului în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani a crescut la 10% de la 4% de la izbuc­nirea crizei în 2008.

Potrivit unui oficial al Klimaka, o organi­zaţie de servicii sociale, numărul apelurilor prin care se solicită asistenţă a crescut la 30 pe zi, dublul nivelului de acum doi ani.

Deşi asistenţii sociali vorbesc despre o nouă generaţie de oameni fără locuinţă, guvernul grec nu-i recunoaşte în mod oficial pe cei fără locuinţă drept o categorie care are nevoie de asistenţă, spune Anta Ala­manu, care ad­ministrează un adăpost cu finanţare privată pentru Klimaka.

Drept rezultat, nu există adăposturi susţinute de guvern pentru cei rămaşi fără lo­cuinţă similare celor care există în alte părţi ale Europei sau în Statele Unite.

Unii analişti susţin că vor urma proteste sociale, alimentate de diviziunea dintre sec­torul privat profund afectat şi un sector public de aproximativ un milion de persoane care nu a suferit până acum scăderi impor­tante ale locurilor de muncă.

Există critici din ce în ce mai dure conform cărora, după o rundă de schimbări introduse anul trecut, primul-ministru George Papandreou nu mai are ambiţii la fel de mari. Un plan de atragere a 50 de miliarde de euro până în 2015 prin privatizarea companiilor energetice şi feroviare nu s-a materializat. Companiile respective rămân în mare parte neatinse de reforme.

Criticii primului-ministru spun că acesta evită deciziile dificile în aşteptarea unui nou bailout european. Germania, spune Richard Parker, unul dintre consilierii de top ai lui Papandreou, ar trebui să-şi depăşească instinctele calviniste şi să acorde Greciei susţinere pentru ca ţara să-şi poată continua procesul de reformă.