Din istoria universală a spionajului (VI). România/ de dr. Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu 26.05.2011

De la Viena la Bucureşti

În timpul Primului război mondial (1914-1918), activitatea informativă a fost desfăşurată atât de structuri ale Marelui Cartier General (MCG), cât şi de Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale care s-au bucurat de concursul a numeroşi agenţi civili, voluntari din convingeri patriotice.

Agenţi români la Viena

Serviciul secret şi cel diplomatic s-au implicat direct în acţiunile (contra)informative, atât în perioada premergătoare intrării României în război, cât şi în timpul conflagraţiei. A fost vorba, pe de o parte, de participarea diplomaţilor la confruntările de pe "frontul secret", atât cel intern, cât şi cel extern, iar, pe de alta, de combaterea acţiunilor de spionaj desfăşurate de serviciile Puterilor Centrale pe teritoriul ţării. De fapt, confruntarea dintre cele două servicii militare de informaţii începuse chiar înainte de izbucnirea conflictului dintre Austro-Ungaria şi România, chiar în capitala Austro-Ungariei. Astfel, serviciul secret român a reuşit, încă înainte de intrarea României în război, 1916, să organizeze o reţea de informatori chiar în capitala imperiului Austro-Ungar, a cărei conducere aparţinea chiar ambasadorului român, Mavrocordat.

Un aport deosebit l-a avut ataşatul militar al Legaţiei României, căpitanul Traian Stârcea, reţeaua sa cuprinzând aproximativ 50 de persoane, printre care diplomaţi, ataşaţi militari străini. Activ în cadrul reţelei organizate de Stârcea au fost şi alţi diplomaţi, precum ataşatul comercial Vasile Candini. Se pare că cei doi au acţionat ca agenţi dubli şi pentru alte state inamice ale Austro-Ungariei. Cea mai mare parte a membrilor acestei reţele, între care se numărau şi studenţi români la Viena, a fost arestată de contraspionajul austro-ungar, fiind eliberaţi în 1918.

Un alt român care s-a distins în această activitate, a fost dr. Ion Nandriş,care culegea informaţii de la românii din cuprinsul Austro-Ungariei, mai ales de la cei grupaţi în jurul Capelei ortodoxe române din Viena, dar şi de la cei din armată, pe care le transmitea, prin Elveţia, în România. Însuşi Nandriş culegea informaţii de pe "teatrele de război", folosindu-se de un permis fals. Aşa cum consemnează un contemporan al său, dr. Octavian Lupu, Ion Nandriş "a fost în acele timpuri cel mai activ şi neînfricat luptător al mişcării iredentei româneşti din Viena, aducând personal grele jertfe", adăugând "Şi spre marea cinste a acelei generaţii, se poate afirma că nu exista la Viena, şi nici în alte părţi, trădători în cercurile noastre". Din păcate, au existat, cum se va vedea, în România…

În ceea ce îl priveşte pe Ion Nandriş, fiind, în cele din urmă, filat, a scăpat "ca prin minune", trebuind să se ascundă în provincie până la sfârşitul războiului

…în Transilvania, Banat, Bucovina

De fapt, deja înainte de intrarea în război, serviciile române de spionaj au recrutat o agentură secretă din rândurile românilor aflaţi în teritoriile din componenţa Austro-Ungariei, care a pus la dispoziţia armatei române informaţii preţioase în cazul unei ofensive. În cadrul Marelui Stat Major a fost înfiinţat un Birou special care dirija aceste acţiuni.

O dată cu intrarea României în război (14/27 august 1916), spionajul românesc şi-a intensificat acţiunile. Maximilian Ronge, şeful spionajului austro-ungar, a recunoscut aportul informativ important pe care l-au avut patrioţii români în timpul ofensivei din Transilvania: "Serviciul de spionaj românesc a găsit în sânul populaţiei din Transilvania, supraîncălzită de agitaţiile naţionaliste, multe simpatii…". Asemenea acţiuni i-au determinat pe mulţi români din armata austro-ungară să dezerteze.

Este de menţionat şi activitatea grupului condus de Spiridon Boita la Braşov, numărând peste 200 de persoane, care purta numele de "Clubul spânzuraţilor", având în vedere că, în caz că erau capturaţi, aceasta era pedeapsa care îi aştepta.

Activitatea centrului informativ din Bucovina a fost coordonată de profesorul Aurel Moldovan, ajutat de numeroşi intelectuali.

...şi la Bucureşti

După intrarea României în război, acţiunile serviciilor române de informaţii, care se bucurau de concursul populaţiei, au contribuit în mod real la organizarea ofensivei de la Mărăşeşti.

Un succes deosebit al contrainformaţiilor româneşti l-a constituit identificarea, cu ajutorul unor agenţi strecuraţi în teritoriul ocupat de inamic, a spionilor inamici în România, ceea ce a dat posibilitatea anihilării activităţii lor.

Un alt succes al serviciului de contrainformaţii român l-a constituit întocmirea, în primăvara anului 1917, a unor liste de persoane care au colaborat cu inamicul.

Gala Galaction, agent de influenţare

Agente

Ca şi alte servicii de informaţii europene, şi cel românesc s-a folosit de "spionajul feminin".

Una din aceste spioane a fost Tereza Colbeu. La arestarea sa, au fost găsite în gulerul de blană, pe care îl purta, documente informative.

Dar cea mai importantă agentă a fost Maria Bălan care a transmis multă vreme informaţii deosebit de preţioase despre mişcările trupelor austro-ungare în Banat, acţionând sub numele de cod "B9". Contraspionajul austro-ungar o descoperă cu mare dificultate pe tânăra şi frumoasa femeie. Arestată, este condamnată la moarte, dar reuşeşte să evadeze, reapărând la Bucureşti. Despre Bălanziarul francez Paris Soir scria că a fost "regina spionajului", "o Mata Hari" autohtonă care "a adus imense servicii României".

Trădătorii

Din păcate, serviciul de contrainformaţii român s-a confruntat nu numai cu duşmanul din exterior, ci şi cu cel din interior. Este vorba de identificarea şi anihilarea unor agenţi care se puseseră în slujba spionajului Puterilor Centrale, acţionând, uneori, din posturi destul de înalte. În ultimă instanţă, actele lor, determinate de remunerări sau de avantaje, posturi într-o viitoare organizare a unei Românii ocupate, au costat vieţile unor conaţionali.

În sfârşit, mai este de amintit şi cazul unor români care au…spionat în România, din postura de militari în armata austro-ungară. Este vorba, de exemplu, Leo Onciul, locotenent în armata chezaro-crăiască, care cade prizonier al armatei României şi, după ce evadează, întocmeşte un raport detaliat înaintat autorităţilor militare austro-ungare despre armata României.

Dintre agenţii în slujba spionajului austro-ungar, cel mai important a fost colonelul Victor Verzea, care, în calitate de şef al serviciilor poştale, încă din perioada neutralităţii României, a transmis inamicului, ambasadorului Czernin şi celui german, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondenţei comandanţilor militari şi a oamenilor politici. O dată cu intrarea trupelor Puterilor Centrale în Bucureşti, pune la dispoziţia acestora instalaţiile telefonice şi telegrafice. Ca răsplată pentru serviciile sale, Verzea este numit de autorităţile de ocupaţie primar al Bucureştiului.

În 1919, la Bucureşti, este pronunţată sentinţă împotriva lui Verzea, de muncă silnică pe viaţă, care nu va fi executată pentru că, la 9 noiembrie 1920, delictele săvârşite în timpul războiului, între care şi actele de spionaj, au fost amnistiate. (!)

Agenţi de influenţare

Una din cele mai importante "arme" folosite de serviciile de informaţii este aceea a recrutării de "agenţi de influenţare", meniţi să determine, mai ales prin intermediul presei, atitudinii favorabile unor puteri străine. Din păcate, mai ales în perioada neutralităţii (1914-1916), practica jurnaliştilor corupţi a fost folosită de Puterile Centrale şi în România. Desigur, unii dintre ei credeau sincer că locul României nu era alături de Antantă, dar cei mai mulţi dintre jurnalişti, unii dintre ei chiar cu o anumită influenţă în cultura şi presa românească, au fost atraşi prin mijloace pecuniare sau alte avantaje.

Însuşi ministrul de Externe austro-ungar, contele Berchtold, recunoştea că, în vederea acestei acţiuni de recrutare "am pus la dispoziţia ambilor reprezentanţi ai noştri la Bucureşti sume de bani în cantitate extraordinară". Acţiunea viza nu numai teritoriul României, ci şi Transilvania, aflată atunci în componenţa Austro-Ungariei, unde a fost recrutat ziaristul Victor Branişte, redactor la Gazeta Transilvaniei.

În România, agenţii austro-ungari au reuşit să îşi asigure "colaborarea" unor ziare ca Ziua, Seara, Ţara, precum şi L'Independence Roumaine.

S-a încercat, fără succes, racolarea unor jurnalişti de prestigiu, cum ar fi Constantin Mille sau N.D. Cocea. În schimb, aşa cum arată Eugen Lovinescu în Memoriile sale, "Se cunoaşte acţiunea filogermană a lui Gala Galaction din această epocă, plătită cu mărci germane". Un alt intelectual, scriitor şi istoric, care a colaborat strâns cu germanii a fost Constantin Stere. După război, după cum consemnează omul politic S. Diamandi, "puţin a lipsit să nu apară în faţa plutonului de execuţie".

Sunt bine cunoscute acţiuni similare desfăşurate de alte personalităţi ale jurnalisticii şi literaturii româneşti în timpul Primului Război Mondial, pentru care unii au primit sancţiunile cuvenite (Ion Slavici, Tudor Arghezi), dar au fost eliberaţi la intervenţia lui Nicolae Iorga şi Nichifor Crainic.

Este tot atât de adevărat că, în afară de agenţii de influenţare ai Puterilor Centrale, în perioada premergătore declanşării conflagraţiei, au fost activi şi unii care serveau cauza Antantei, făcând propagandă stipendiată în vederea intrării României în război de partea acestei tabere. Spre exemplu, după mărturiile lui C. Kiriţescu, Take Ionescu lua de la ruşi importante sume de bani pentru ziarele sale.

În tot cazul, după cum ne încredinţează, ministrul Franţei la Bucureşti în acea perioadă, contele Saint-Aulaire, "Bucureştii mişuna de spioni de ambe sexe".

Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf şi diplomat, a studiat la Universitatea din Bucureşti şi, ca bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obţinut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcţia de ataşat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria şi Finlanda, precum şi pe aceea de director adjunct al Direcţiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în ţară şi peste hotare, a 35 de studii ştiinţifice şi a sute de articole. A susţinut cursuri şi conferinţe la universităţi din România, Germania, Austria.