Udrea: Există fenomenul intenţiei de fraudare a licitaţiilor, am putea spune că ajunge la peste 50%

Autor: Fierbinteanu Cristian 29.05.2011

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică la ProTV, că există un fenomen al încercării de fraudare a licitaţiilor, ea admiţând, în acest context, că "peste 50%" este "un procent la care se poate ajunge", informează Mediafax.

Întrebată dacă există un fenomen legat de fraudarea licitaţiilor în România sau este vorba despre cazuri izolate, Udrea a răspuns: "Eu cred că este un fenomen".

Ea a menţionat că este vorba despre o practică de a încerca direcţionarea unor licitaţii publice spre anumite companii. "Nu înseamnă că mereu reuşeşte această dorinţă", a menţionat Udrea.
Liderul PDL s-a ferit să ofere un procent legat de licitaţiile la care se încearcă fraudarea, dar a menţionat că acesta "ar fi destul de mare".

Udrea a mai spus că se pare că mediului privat îi convine acest sistem, pentru că nu s-au înregistrat sesizări la DNA privind fraudarea unor licitaţii.