Veşti proaste pentru clienţii cu credite în franci: moneda elveţiană se apropie de un nou vârf

Autor: Ciprian Botea 29.05.2011

Francul elveţian a câştigat 8,5% în faţa leului în ultimele două luni şi se apropie din nou de vârful de 3,42 lei/franc atins la începutul acestui an, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra clienţilor cu credite în moneda elveţiană.

Cursul oficial a urcat vineri la 3,3923 lei/franc, cu patru bani mai mult decât în şedinţa precedentă, numai în ultima săptămână moneda elveţiană apreciindu-se cu 4% în faţa leului.

Francul este perceput ca o mondedă de refugiu de către investitori, plasamentele în moneda elveţiană fiind tot mai căutate de către aceştia pe fondul reizbucnirii crizei datoriilor suverane din zona euro.

Aprecierea francului este resimţită tot mai acut de clienţii cu credite în franci elveţieni. Valoarea creditelor acordate în franci elveţieni reprezintă peste 4% din totalul creditelor acordate de băncile locale, respectiv echivalentul a 2,5 mld. euro.

De la vârful creditării în franci, atins la începutul lui 2008, până în acest moment leul s-a depreciat cu 50% faţă de francul elveţian, cursul urcând de la 2,2 la 3,3 lei/franc.

Întârzierile la plata creditelor în franci elveţieni s-au triplat în ultimul an, ajungând la echivalentul a circa 200 mil. euro.