Ştiri pe scurt business internaţional
Coaliţia condusă de cancelarul german Angela
Merkel a ajuns la un acord cu privire la renunţarea la energia
nucleară, stabilind anul 2022 ca dată limită pentru închiderea
ultimelor reactoare ale Germaniei, scrie Bloomberg.
Guvernul egiptean se aşteaptă să încheie negocierile
privitoare la un împrumut în valoare de 3 mld. dolari de la FMI
până pe 5 iunie, ţara nord-africană încercând să-şi finanţeze un
deficit bugetar în creştere după revoltele populare, scrie
Bloomberg.
Bob Diamond, directorul executiv al băncii
britanice Barclays, s-a întâlnit cu primul-ministru spaniol Luis
Zapatero într-o perioadă în care băncile regionale - cajas - sunt
în căutare disperată de investitori, potrivit The Telegraph.
Barclays ar putea avea în vedere o ofertă de ordinul miliardelor de
lire sterline pentru una din bănci.
Volkswagen îşi va concretiza oferta pentru
producătorul de camioane MAN în zilele următoare, scrie agenţia de
presă Thomson Reuters. Oferta face parte din planurile ambiţioase
pe care cel mai mare producător auto european le are în vederea
preluării poziţiei de lider mondial de la rivalul său japonez
Toyota Motor până în 2018.
Producătorul de genţi de voiaj Samsonite a făcut
încă un pas spre listarea pe bursa din Hong Kong stabilind un
interval de preţ la care va vinde acţiunile, scrie agenţia de presă
Thomson Reuters. Samsonite intenţionează să strângă 1,5 miliarde de
dolari.