Steve Jobs a "înviat"! Creatorul iPhone şi-a anunţat prezenţa la conferinţa Apple

Autori: Anca Dumitrescu - Mediafax , Adrian Stefan Seceleanu 31.05.2011

Directorul general al Apple, Steve Jobs, aflat în concediu medical din ianuarie, va participa la conferinţa anuală a companiei programată pe 6 iunie, relatează Reuters.

Anunţul Apple nu precizează care va fi rolul lui Jobs la conferinţă, sau dacă îşi va relua activitatea.

Prezenţa lui Jobs, supravieţuitor al unui cancer pancreatic, va marca una dintre rarele ocazii în care a fost văzut în public, la un eveniment al Apple, de când a intrat pentru a treia oară în concediu medical, la începutul acestui an.

Investitorii urmăresc cu maximă atenţie starea de sănătate a lui Steve Jobs - în condiţiile în care el este văzut ca artizanul revenirii spectaculoase a Apple în prim planul industriei IT şi al intrării companiei pe segmentul smartphone-urilor. Pe fondul vânzărilor puternice ale telefoanelor mobile iPhone, ale playerelor iPod şi ale tabletei iPad, compania a ajuns cea mai valoroasă companie IT din lume, în faţa unor rivali tradiţionali precum IBM sau Microsoft.

Evoluţia stării de sănătate a lui Jobs este urmărită astfel cu maximă atenţie pe bursă iar, de regulă, toate ştirile legate de şeful Apple au un impact imediat asupra valorii acţiunilor. În ianuarie 2011, când Jobs a anunţat că intră din nou în concediu medical investitorii s-au panicat iar valoarea companiei s-a redus cu 20 de miliarde de dolari în câteva ore.

De când a intrat în concediu medical Jobs a mai apărut în public la un eveniment Apple în luna martie, la evenimentul de lansare al iPad 2.

Potrivit Bloomberg, Jobs va anunţa pe 6 iunie un serviciu de cloud computing al Apple şi o nouă variantă a sistemului de operare al companiilor pentru iPhone, iPad şi variantele cu ecran tactil ale iPod.