Opinie Adrian Vasilescu: Criza visului american

Filmul american "Adevărul despre criză", căruia îi dedic un şir de comentarii, surprinde în imagini relevante vârtejul stârnit pe piaţa creditelor imobiliare. Aici s-au format norii. Apoi, treptat, ei au acoperit sistemul financiar, alte sectoare ale economiei. Iar punctul de pornire a fost visul american… Visul a milioane şi milioane de oameni de a-şi făuri un univers de bunăstare obţinând totul dintr-o dată. Inteligenţa americană, după ce a găsit metoda (totul dintr-o dată), a descoperit şi soluţia: credite pentru case, credite pentru consum, credite pentru orice. Dar visul s-a năruit. Actuala criză e, de fapt, şi o criză a visului american.

Cum s-a ajuns aici? Încă din primii ani de după al Doilea Război Mondial, stimulaţi de visul lor de prosperitate, americanii au gândit şi au pus în practică mai întâi democratizarea investiţiilor, apoi democratizarea împrumuturilor. Pentru a ajunge astfel la valoarea lor cea mai de preţ: democratizarea bunăstării. Familia americană n-a mai avut răbdare să plece "de la lingură" şi să ajungă, după mulţi ani, să-şi cumpere o maşină, o casă şi alte bunuri care să-i asigure confortul. Americanii au liberalizat creditele ipotecare, şi-au luat case confortabile de îndată ce şi-au găsit slujbe cât de cât bune, în anii tinereţii, şi le-au mobilat, le-au dotat, şi-au cumpărat maşini, toate cu credite. Au dobândit confortul, iar confortul le-a dat poftă de muncă. În plus, au descoperit încă o valoare, speculaţia financiară, pe care au pus-o să lucreze ca să-şi înmulţească banii. Iar traiul lor confortabil, pentru care s-au îndatorat în contul viitorului, i-a motivat. Au muncit şi mai mult, şi mai bine, au făcut noi datorii la bănci, cumpărându-şi în continuare confort. Când aveau să-şi plătească datoriile? Desigur, mâine. Într-un an, în zece, în douăzeci ori în patruzeci. Vedem, în film, cum imaginaţia a fost pusă continuu la lucru. Visul american a umplut spaţiul între extreme: săracul a învăţat să gândească fără încetare cum ar putea să devină bogat. Dar a fost un simplu vis? Nicidecum. A fost un torent de energie. Interesant este că oamenii de pe alte meleaguri, ajunşi în America, erau luaţi de val şi ajungeau repede să-şi imagineze proiecte la care nu s-ar fi gândit niciodată în ţările lor. Au trecut însă anii şi, treptat, nerăbdarea sănătoasă s-a împletit cu iluzionarea. Dar şi cu lăcomia. Faţa monedei era şi mai strălucitoare: confortul obţinut dintr-o dată. Americanilor li s-a arătat însă şi reversul monedei. Să recapitulăm. Creştere economică, momente de recul, apoi iar creştere. Dobânzi care urcă, apoi scad, tot scad, pe urmă iar urcă. Un dolar cu mişcări derutante, greu de descifrat, dar şi mai greu de interpretat... Sunt detalii dintr-un tablou ce pare a fi magnific. Dar tocmai peste acest tablou s-a aşternut criza. Recesiunea a devenit şi ea realitate. Diagnosticul a fost recunoscut. Unele voci, dintre cele mai autorizate, cărora li s-a acordat spaţiu în pelicula "Adevărul despre criză", au vorbit chiar despre un declin prelungit şi grav. Vedem, în film, ceea ce s-a întâmplat şi în viaţă: disputa pe marginea crizei s-a înteţit. Relaxarea politicii monetare, practicată de Fed, e acum criticată dur. E vehiculat inclusiv "un crez greşit": acela că "piaţa ar avea capacitatea de a-şi corecta singură greşelile". Dar n-o are. Sau n-o are întotdeauna. Turbulenţele din America au indicat un simptom al instabilităţii financiare şi economice. Glasul fostului şef al Fed, Allan Greenspan, care susţine că actuala criză din SUA are drept cauze erorile în deciziile investiţionale, nu s-a făcut auzit în film. Realizatorii filmului i-au solicitat un interviu, dar a refuzat să vorbească. Despre "euforia investitorilor", generată de un optimism exuberant specific perioadelor lungi de creştere economică, filmul nu pomeneşte nimic. Prim-planul e ocupat de un cu totul alt aspect. Şi anume: acela că excepţia a devenit regulă. Excesul la care au recurs băncile americane lacome este invocat între cauzele crizei.