ING redeschide campania de recrutare de absolvenţi

Autor: Liviu Chiru 02.06.2011

ING Bank, a zecea bancă după activele deţinute, deschide din nou campania de recrutare de tineri absolvenţi pentru un program de "management trainee", în cadrul căruia sunt instruiţi timp de şase luni în diverse departamente. Sunt căutaţi tineri care au absolvit programe masterale în promoţia din 2010, iar una dintre cerinţe este ca media anilor de studiu din facultate să fie peste 9.

"În fiecare an primim în medie cam 100 de aplicaţii. (...) Echipele de trainee au variat numeric de-a lungul anilor de la minimum două la maximum şapte persoane, întrucât este necesar să corelăm gradul de absorbţie a tinerilor absolvenţi cu nevoile organizaţiei", potrivit prezentării programului, disponibilă pe site-ul ING.

Acesta este al 13-lea an în care olandezii recrutează tineri absolvenţi pe plan local. ING funcţionează pe plan local în regim de sucursală a băncii-mamă din Olanda şi are aproape 1.300 de angajaţi.