Statul vrea 2-3 mld. euro din ofertele Petrom, Transelectrica, Transgaz şi Romgaz

Autor: Mediafax 05.06.2011

Ministerul Economiei speră să obţină între două şi trei miliarde de euro din vânzarea pe Bursă a pachetelor de 9,84% din Petrom şi 15% din Transgaz, Transelectrica şi Romgaz, potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei.

"Sperăm ca din vânzarea acestor pachete de acţiuni să obţinem între două şi trei miliarde de euro. Însă, important este modul cum vindem acţiunile şi programarea acestora, astfel încât să obţinem preţul cel mai bun. Ne-am propus ca până la sfârşitul lui 2012 să finalizăm vânzarea acţiunilor la cele patru companii, cel mai avansat din acest punct de vedere fiind procesul de la compania Petrom, unde, până la sfârşitul anului, sperăm să vindem cele 9% pe care ni le-am propus. Oricum, nu ar fi o idee bună să le scoatem toate pachetele la vânzare în acelaşi timp pentru că statul ar avea de pierdut", a declarat Claudiu Stafie, (foto) secretar de stat în Ministerul Economiei.

Iniţial, oferta de vânzare a 9,84% din Petrom era programată să se deruleze până la finele lunii iulie. La preţurile actuale de pe Bursă, statul ar obţine circa 540 mil. euro din vânzarea pachetului de 9,84% din Petrom şi 170 mil. euro din pachetele de 15% din Transgaz şi Transelectrica. Premierul Emil Boc a declarat însă în aprilie că nu va vinde pachetul din Petrom dacă nu va obţine cel puţin 690 mil. euro, cât a încasat statul pentru pachetul de 33% vândut în 2004 grupului austriac OMV, la privatizarea companiei.