Groupama are un nou director de resurse umane

Autor: Ciprian Botea 06.06.2011

Gabriel Chirvase, 36 de ani, a fost numit pe poziţia de director de resurse umane al Groupama Asigurări după ce Monica Marchiş, care a deţinut până în prezent această funcţie, a fost promovată în cadrul grupului francez.

Chirvase are o experienţă de 12 ani pe poziţii de management şi consultanţă în domeniul resurselor umane şi a lucrat anterior în cadrul unor companii precum Wrigley, Ursus Breweries sau Arthur Andersen. El a absolvit Facultatea de Management din cadrul ASE şi are un masterat în managementul resurselor umane.

Monica Marchiş lucra pe poziţia de director de resurse umane al Groupama din 2006 şi va ocupa poziţia de international HR coordinator director în cadrul grupului francez. Groupama se situa la sfârşitul lunii martie pe locul cinci în piaţa asigurărilor, cu prime brute subscrise de 172 milioane lei.