UPC a lansat servicii de reţele private VPN pentru companii

Autor: Ştefan Vrabie 07.06.2011

UPC Business, divizia de soluţii pentru companii a operatorului american de comunicaţii, a lansat noi servicii VPN (reţea privată virtuală), care le permit companiilor să conecteze la aceeaşi reţea propriile sedii, parteneri de afaceri sau furnizori.

Reţelele private virtuale reprezintă o extindere securizată a reţelei interne (a intranetului) unei companii care foloseşte infrastructura unui operator sau internetul.

Tarifele variază în funcţie de durata contractului, numărul de locaţii care vor fi conectate sau lăţimea de bandă agreată. UPC e unul dintre cei mai mari operatori locali de comunicaţii, cu afaceri de 121 mil. euro în 2010.