Amintiri din livada cu meri. O piesă mortală (V)/ de George Arion

Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 5

Edith: Încep să fiu şi eu tot mai îngrijorată. Să nu i se fi întâmplat ceva. Ar fi îngrozitor să fi avut un accident şi acum să zacă într-un şanţ. Să nu dăm drumul la ştirile de la televizor?

Sam: De ce nu?

Sam dă drumul la televizor.

Sam: Pe canalul ăsta sunt numai telenovele, ăsta transmite numai muzică clasică... Ce aiureală ascultă unii... A! Am găsit.

Crainic: O coliziune în lanţ s-a produs chiar la intrarea în Barintown. Peste zece maşini au fost avariate. Din fericire, nu se înregistrează nici o victimă. Recomandăm şoferilor multă prudenţă...

Sam închide televizorul.

Edith: Am spus eu! A avut un accident.

Sam: N-ai de unde şti.

Edith: Aşa îmi spune mie inima!

Sam: Hai, linişteşte-te! Bine că nu s-a inregistrat nici o victimă.

Edith: Da, dar întâlnirea noastră a fost ratată.

Sam: Poate că totuşi apare...

Edith: De ucigaşul ăla n-au spus nimic...

Sam: Poate că au spus mai înainte.... Sau, poate că au spus după... Vrei să mai dau drumul la televizor?

Edith: Totul e posibil. Eu, în locul tău, tot aş da un telefon la poliţie,

Sam: Inutil, draga mea, inutil... Mai bine am face o carte.

Edith: Nu mai am chef de nimic.

Sam: E drept, şi mie mi-a trecut chiar şi foamea...

Edith: M-a apucat o durere de cap groaznică.

Sam: Ia un măr. Îţi ia durerea cu mâna.

Edith: Chestia asta e o invenţie a chinezilor, ca să-şi vândă merele. Au un marketing de speriat,

Sam: Ai uitat de Cora? Şi pe ea o apucase durerea de cap chiar după primul fel. I-am dat un măr să-l mănânce şi n-a mai simţit nici o durere. A băgat pe urmă în ea ca şi cum scăpase dintr-un lagăr de concentrare. A plecat de la noi noi atât de fericită...

Edith: O nehalită! Mi-a părut rău că am invitat-o. Mânca aşa de urât! Clefăia, rupea friptura cu degetele, se scobea în dinţi în faţa noastră, râgâia... Scuză-mă, dar trăgea şi pârţuri...

Sam: O nesimţită! Nu-i duc dorul.

Edith se uită cu atenţie la Sam.

Edith: Sam!

Sam: Da, dragă!

Edith: De ce ai chemat-o pe Cora la noi?

Sam: N-am chemat-o eu. Tu ai chemat-o.

Edith: Minţi! Ţi-a fost iubită!

Sam: Acum altă trăznaie. Aschimodia aia? Trebuia să te uiţi de trei ori la ea ca s-o vezi o dată! O puteai cuprinde cu o curea de ceas.

Edith: Mi-a spus mie cineva că îţi plăceau alea mai schilave.

Sam: Cine dracu ţi-a spus tâmpenia asta? Hai? Cine ţi-a spus?

Edith: Dacă îţi plăceau aţoasele de ce m-ai luat pe mine? Ca să mă faci să sufăr?

Sam: Ziua de azi chiar se duce pe apa sâmbetei. Ce ţi-a căşunat pe mine?

Edith: Spune drept: de câte ori m-ai înşelat?

Sam: Niciodată, draga mea, niciodată!

Edith: Minţi!

Sam: Pe ce vrei să mă jur? Pe mormântul mamei mele?

Edith: Nu. Pe livada noastră. Uită-te la mine şi jură.

Sam: Să nu mai avem parte de livada noastră dacă te-am înşelat vreodată.

Edith: Ai clipit din ochiul stâng. Asta înseamnă că minţi. Cine clipeşte din ochiul stâng înseamnă că minte.

Sam: Ce aiureală mai e şi asta?

Edith: Asta o spun şi doctorii - dacă clipeşti din ochiul stâng înseamnă că minţi.

Sam: Bine. Te-am înşelat de o sută de ori... nu... de două sute de ori... Acum te-ai liniştit?

Edith: Bietul Sam! Ce rea sunt! Cum te mai necăjesc! Sunt sigură că nu m-ai înşelat niciodată.

Sam: Atunci ce-a fost toată panarama asta?

Edith: M-am jucat cu tine, prostuţule! Am vrut să văd cum te aperi.

Sam: Ai putea găsi un alt joc. Ăsta mă enervează la culme. Nu ştiu cum să mă apăr. Fiindcă n-am de ce.

Deodată se aude telefonul. Amândoi încremenesc. Sam se îndreaptă spre telefon. Edith e mai iute. Dar până când să ajungă la aparat, sunetul încetează.

Sam: O fi fost o greşeală.

Edith nu-i răspunde. Priveşte pierdută jur-împrejur.

Dar telefonul sună din nou. De data asta Sam e mai rapid.

Sam: Alo! Alo! Da, Mark, noi suntem... Vorbeşte mai tare, că nu te-aud... Cum? Nu se poate! Unde eşti? Hai, fă un efort! Mai ai foarte puţin până la noi. Uite, îţi spun eu pe unde s-o iei... E o scurtătură... Alo! Alo!

Sam pune încet telefonul în furcă.

Edith: Ce s-a întâmplat?

Sam: Apa a luat podul de la intrarea în Barintown. Liniile telefonice sunt afectate - de-abia l-am auzit. Zice că nu mai are cum să mai vină. A avut toată bunăvoinţa, dar nu mai are puteri să se lupte cu stihiile. Astea sunt cuvintele lui.

Edith: Nu mai are puteri să se lupte cu stihiile... Ticălosul! Ne-a ţinut o după amiază pe jar aşteptându-l.

Sam: N-o să-l mai invit niciodată!

Edith: Ba dimpotrivă, ba dimpotrivă. Trebuie într-un fel să ne luăm revanşa pentru ziua asta compromisă.

Sam: Ai dreptate.

Edith: Îţi dau ceva de mâncare?

Sam: Mi-a pierit foamea.

Edith: Atunci un whisky?

Sam: Un whisky mic ar fi bun. M-ar linişti. Auzi! Stihiile! Pompos mai vorbesc unii. Vor să fie mai presus decât ceilalţi.

Edith: Parcă Jonathan cum vorbea? Folosea nişte cuvinte pe care nu le-am auzit decât în gura lui: dialectică, antinomii, oximoron...

Sam: Măcar acela era asistent universitar.

Edith: Şi la ce i-a folosit? Degeaba a venit la noi...

Sam: Într-adevăr.. Nu i-a folosit a nimic.

Edith: Vezi tu, oameni ca noi mai rar. Am văzut lumina zilei în familii umile, dar când ne-am ridicat pe o altă treaptă socială nu am început să umblăm cu nasul pe sus. Am rămas la fel de modeşti şi cu bun simţ. Oximoron! Haida de! Eu am fost secretara unui avocat, dar nu l-am auzit niciodată folosind cuvinte de astea. E drept, folosea termeni de specialitate, nu-i înţelegeam pe toţi, dar vorbea aşa numai la tribunal.

Sam: Iar îmi vorbeşti de Oliver? De multă vreme mă întreb dacă n-a fost ceva între voi.

Edith: Haide Sam, vrei să mă pedepseşti pentru izbucnirea pe care am avut-o mai înainte? Oliver e de mult oale şi ulcele. Bine măcar c-a apucat să vină într-o seară la noi. Săracul! Era aşa bolnav! De-abia îşi mai târa zilele.

Sam: Ca să mă exprim ca Mark, nu mai am chef să disec chestiunea asta.

Se aude sunând telefonul. Cei doi încremenesc.

Edith: E Mark! Până la urmă a făcut ce-a făcut şi se îndreaptă spre noi. Minunat! Minunat!

Sam: De necrezut! Ce descurcăreţ e! Dar nu răspunzi?

Edith: Răspunde tu! Eu m-am emoţionat.

Sam ridică receptorul din furcă.

Sam: Bună, Mark! Unde eşti? Alo! Alo! Nu te aud.

Ascultă câteva clipe.

Sam: Greşeală! Aici e familia Jackson.

Pune receptorul în furcă. Edith e dezamăgită.

Sam: M-ar fi mirat să se descurce mototolul ăsta!

Edith: Şi mai ziceai că ţine la noi! Ţine pe dracu!

Sam: Oamenii sunt plini de surprize. Îl mai ţii minte pe Yul?

Edith: Cum să nu! Cel mai bun prieten al tău din şcoală. Ai vrut neapărat să mi-l prezinţi. De aia l-ai şi invitat pe la noi. Unul chel ca-n palmă, deşi n-avea nici patruzeci de ani.

Sam: Ăla. Ei bine, într-o seară m-am dus cu el la o bere. Am cam amestecat băuturile şi bunul meu prieten s-a cam pilit. A început să scoată din el nişte chestii care m-au lăsat cu gura căscată. Mi-a zis că dintotdeauna am urmărit să-mi fac o carieră, că încă din şcoală mă luptam să le-o iau celorlalţi înainte, că oricare dintre ei ar fi putut ajunge ca mine, numai că eu am avut şi noroc... A pedalat cu chestia asta cu norocul până mi s-a făcut greaţă. A sărit şi la bătaie, de-abia l-am potolit...

Edith: Un invidios! Nu accepta succesele altora.

Sam: Aşa e! De mine scriau în ziare. De un mărunt arhivar cu mânecuţe negre de ce-ar fi scris?

Edith: Parcă eu n-am avut parte de colege invidioase? "Vai, dragă, te-ai ajuns! Te-ai măritat cu un poliţist! Şi e şi mai tânăr ca tine! N-o să ai probleme la pat până când o să închizi ochii!"

Sam: Cum? Vorbeau aşa despre tine?

Edith: Ba bine că nu!

Sam: Fandositele astea! Par nişte cucoane şi când colo... Ţi se face scârbă!

Edith: Ella era cea mai pornită dintre toate. Nu-i mai tăcea gura o clipă când mă vedea. "Vai, Edith, pe ce bărbat ai pus mâna! Vezi să nu ţi-l ia cineva. Stai cu ochii pe el! Acuş zboară din cuib."

Sam: Nemaipomenit! Sclifosita aia cu un coc ca muşuroiul unor termite? Aia care a vărsat cafea pe cel mai bun costum al meu?

Edith: Aia, dragă, aia! O intrigantă. Băga numai strâmbe. I-ar fi fost drag să-i faci ochi dulci.

Sam: Nici în coşmarurile mele cele mai cumplite nu m-aş fi văzut lângă ea.

Edith: Dă-o dracului!

Sam: Ei! A cam venit vremea să mergem la culcare. Mark nu mai vine...

Edith: Mie nu mi-e prea somn, dar dacă zici tu... Mă duc să fac patul.

Sam: Bună idee! Dar... ia stai! Unde te duci?

Edith: Până în atelier... Vreau totuşi să-ţi arăt ultimul tablou pe care l-am pictat.

Sam: De-abia aştept! Mulţumesc! De pe-acum cred că e o minune.

Edith: Nu te grăbi. Poate că n-o să-ţi placă.

Sam: Ei, da... Cum să nu-mi placă? Până acum mi-a plăcut tot ce-ai creat. Iar când se va face vernisajul cu operele noastre, va fi ceva ieşit din comun. Cei mai mari critici vor lua cuvântul. Va fi o sărbătoare a artei. Vizitatorii vor fi uluiţi.

Edith iese. Sam dă drumul la televizor.

Crainic: Lovitură de teatru în operaţiunea pe care a desfăşurat-o astăzi poliţia în împrejurimile Barintownului. A fost prins suspectul considerat vinovat de dispariţia lui Paul Atkinson. Poliţiştii l-au descoperit în oraş, la crâşma lui Politicosu, unde se adăpostise de ploaie. A fost dus la cea mai apropiată secţie de poliţie şi a fost interogat. Suspectul n-a putut fi incriminat, deoarece atunci când a dispărut Paul Atkinson, el nu se afla în oraş. A putut proba cu martori de mare încredere care l-au văzut în Camry. Poliţia trebuie să-şi pornească din nou cercetările de la zero...

Sam închide televizorul. Edith apare ţinând un tablou în mâini, întors în aşa fel încât Sam nu-l vede.

Edith: Parcă am auzit voci. Cu cine vorbeai?

Sam: Am dat puţin drumul la televizor.

Edith: Şi ce spuneau?

Sam: Ca de obicei - numai fleacuri. Hai! Arată-mi tabloul!

Edith: Chiar vrei să ţi-l arăt?

Sam: De-abia aştept.

Edith: Sigur?

Sam: Dacă-ţi spun...

Edith se duce mai întâi la masă şi toarnă whisky în două pahare.

Edith: Mai întâi, să mai bem un pahar.

Sam: Nu mai am chef.

Edith: Hai! Ultimul. Noroc!

Sam bea mai mult în silă.

Sam: Parcă are alt gust.

Edith: Aşa e când bei prea mult. Gustul se schimbă. E, de fapt, doar o părere.

Sam: Hai! Arată-mi tabloul! Ard de nerăbdare să-l văd.

Edith: Chiar vrei să-l vezi?

Sam: Mai încape vorbă!

Edith întoarce tabloul încetişor spre el.

Sam: Minunat! Ce culori!

Edith: Chiar îţi place? Uită-te mai bine la el!

Sam se apropie de tablou şi se schimbă la faţă.

Edith: Ei! Nu mai zici nimic?

Sam tace înmărmurit.

Edith: Extraordinar! Dragul de Sam a rămas mut ca un peşte! Iubitul meu nu mai zice nimic!

Sam: Ticăloaso! Ăsta nu-i tabloul tău.

Edith: Oare? Tii, ce chestie... Aşa e! Nu-i al meu, dragule! E al tău. Aici e mărul lui Oliver, dincoace e mărul lui Malcolm, iar alături e mărul lui Albert... Numai tu aşterni aşa culorile pe pânză.

Sam: Mizerabilo! Cum ai îndrăznit să intri în atelierul meu?

Edith: Ai pictat cincizeci de meri. Al cincizecelea e al lui Mark. Ha! Ha! Te-ai grăbit. Ţi-a dat plasă!

Sam: Jigodie!

Edith: Acum sunt o jigodie? Nu mai sunt iubita ta scumpă şi dragă? Cum ai putut să te prefaci atâţia ani? Ai fi putut ajunge un mare actor! Monstrule! De ce sub al 51-lea măr ai scris Edith? Vrei să mă omori ca şi pe Patrick, şi Yul, şi Conny şi ca pe toţi ceilalţi, şi să mă-ngropi şi pe mine în livadă?

Sam: A fost doar o glumă. Vroiam să ţi-l arăt. Am vrut să văd ce zici. Jur că vroiam să ţi-l arăt!

Edith: Glumă? Ha! Ha! Mă faci să râd.

Sam: Zău aşa, Edith... Dă încoace tabloul! Imediat şterg numele tău. E doar o glumă.!

Edith: Prea târziu, monstrule! O să-l şterg eu după ce n-o să mai fii!

Sam: Ce vrei să spui?

Edith iese câteva clipe. Revine cu un alt tablou în mâini.

Edith: Ia uită-te! Ăsta e tabloul meu. Ia vezi cine apare la poziţia 50.

Sam se uită şi se înfurie.

Sam: Mi-ai pus numele sub al cincizecelea măr din livadă!

Edith: Da, dragule. Sub al cincizecelea măr tu ai să fii îngropat. Cifră rotundă. Jubileul! Înseamnă cinzeci. Eu nu m-am grăbit să-l trec pe Mark. Am avut o presimţire.

Sam: Edith, e o neînţelegere...

Se clatină puţin şi se sprijină de masă.

Edith: Ce-i dragule, nu te simţi bine?

Sam: Ah! Ce arsuri am la stomac...

Edith: Parcă ai o flacără pe dinăuntru. Nu-i aşa?

Sam: Dă-mi ceva... Nu mai suport!

Edith: Să fie whisky-ul de vină? De altceva parcă nu te-ai atins. Da, da... Whisky-ul e de vină. Şi nu pentru că ai băut prea mult.

Sam: Atunci ce e? Of, ce arde!

Edith: Cianură, dragule. Cianură! Nu simţi mirosul de migdale amare?

Sam: Nenorocito! M-ai otrăvit!

Edith: Nu cumva tu m-ai învăţat cum să folosesc otrava? Cine-a murit otrăvit? Nu-i mai ţin minte pe toţi. Parcă Suzan, Smith, Rose, Raul... Pe ceilalţi tu i-ai înjunghiat sau i-ai împuşcat.

Sam se împleticeşte căutând ceva.

Edith: Nu cumva asta cauţi?

Scoate dintr-un buzunar pistolul.

Sam: Dă-l încoace, nenorocito!

Încearcă să-i smulgă pistolul din mână.

Edith: Te mişti cam greu pentru un bărbat mai tânăr ca mine. Te mişti cam greu.

Sam: Crezi că o să scapi? Ai uitat că am fost poliţist?

Edith: Nu mi-e frică de un poliţist ieşit la pensie!

Sam: Ai să mi-o plăteşti!

Scoate un pistol de sub cracul pantalonului.

Sam: Orice poliţist are şi o armă de rezervă.

Edith: Nu trage, Sam! Nu poţi să faci una ca asta! Ai uitat ce clipe frumoase am trăit împreună? Am realizat o operă care ne face nemuritori! Nu tu ai spus că va fi un vernisaj de vis?

Sam: Prea târziu, scumpo! Prea târziu ţi-ai adus aminte de opera noastră nemuritoare.

Apasă pe trăgaci. Edith se prăbuşeşte. Sam ia în mână tabloul lui şi se uită la el.

Sam: La urma urmei, livada asta devenise prea mică. Nu mai era loc decât pentru două persoane.

Se apropie de fereastră. Scrutează bezna. Vorbeşte ca în delir.

Sam: O! Ce arsură! De-abia pot să mai respir. Şi ploaia asta afurisită... Apa a ajuns de aproape un metru... A început să intre în casă... Cine s-ar fi gândit la un asemenea potop? Torentele au săpat la rădăcinile pomilor... Puhoaiele au scos trupurile din pământ... Uite-i pe Josh, pe Clint, pe Jon... Uite-le pe Mary, Nellie, Betty... Doamne! Ce frumoşi sunt cu toţii... Şi ce frumos plutesc pe apă... Nu credeam să-i mai văd vreodată... Nu credeam... Parcă au venit să-şi ia rămas bun... Ba nu! Mă cheamă la ei...

Se corectează.

Sam: Nu, nu... Ne cheamă la ei. Pe amândoi. În livadă. Venim acum, dragilor! Venim acum. Locul nostru e printre voi! Finis coronat opus, cum ar fi spus fandositul ăla de Mark.

O ia pe Edith în braţe şi iese împleticindu-se.