Din istoria universală a spionajului (VIII). Perioada interbelică/ de Dr. Alexandru Popescu
Autor:
Dr. Alexandru Popescu
08.06.2011
"Reţelele" împânzesc lumea
Statele Unite ale Americii
Încă din perioada interbelică, Statele Unite au devenit
principalul obiectiv al spionajului sovietic desfăşurat de
NKVDîGPUîKGB şi agenţia militară GRU, datorită ponderii politice a
acestei ţări, ca şi faptului că aici putea fi "achiziţionată"
tehnologie de înalt nivel. A fost folosită în special metoda
constituirii unor reţele de agenţi, membri sau simpatizanţi ai
Partidului comunist, aflaţi pe poziţii importante ale
administraţiei americane, care au acţionat ca agenţi operativi sau
de influenţare în favoarea URSS.
Reţelele sovietice
Harold M.
Ware (1890-1935) a fost conducătorul reţelei care
i-a purtat numele, cuprinzând persoane din diferite ministere ale
administraţiei SUA (Departamentul pentru Agricultură, Departamentul
pentru Justiţie, Departamentul de Interne) care au spionat pentru
URSS, în anii '30 ai secolului XX. Partizan al colectivizării
agriculturii în URSS, Ware lucrează o vreme în URSS, acţionând
ulterior ca agent, dar şi militant pentru sprijinul economic
american în favoarea "Ţării sovietelor". Printre numeroşii agenţii
care au făcut parte din "reţeaua Ware", s-au aflat înalţi
funcţionari din Departamentul de Stat (Ministerul de
externe), Alger Hiss, Laurence Duggan, Noel Field, precum şi
alţi funcţionari guvernamentali, ca Lee
Pressman.
Din reţeaua condusă de Nathan Silvermaster, angajat în "The
Board of Economic Warfare" (Biroul pentru economia de război), ceea
ce îi oferă posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice
informaţii de mare importanţă privind producţia de armament,
forţele aeriene şi navale ale SUA., a făcut parte, între alţii,
Whittaker Chambers (1901-1961), cel mai important curier, om
de legătură cu Moscova în perioada interbelică. În 1938, dezamăgit
de practicile sovietice, Chambers se detaşează de Partidul comunist
şi îi denunţă pe membrii reţelei care acţiona în SUA.
Din aşa-numita "reţea Mocase", deosebit de activi au fost Jack
Soble, Boris
Morros (1891-1963), un "agent complex" care a desfăşurat
acţiuni de spionaj pentru URSS şi în Germania, Franţa, Elevţia,
Austria, Japonia, Canada, devenit, în cele din urmă, agent dublu,
lucrând şi pentru FBI.
Cele mai multe din aceste "reţele" şi-au continuat şi
intensificat activitatea şi timpul celui de al Doilea Război
Mondial.
Agente
Metoda "spionajului feminin" a fost folosită de agenţiile
sovietice în SUA. S-a detaşat Martha Dodd (1908-1990), fiica
ambasadorului SUA în Germania, al cărei caz este unic în istorie:
fiica îşi spionează chiar tatăl!
Un alt caz deosebit a fost acela al Julietei Stuart Poyntz
(1886-1937), spioană americană pentru URSS care, atunci când Stalin
dezlănţuie "marea teroare", demască regimul sovietic, pe care îl
consideră "corupt, criminal, ilegal", acesta fiind motivul pentru
care a fost asasinată.
Lista
FBI
Desigur, contraspionajul american nu a rămas pasiv şi a
întreprins unele măsuri, între care întocmirea unei liste care
cuprindea nu numai persoanele bănuite ca simpatizanţi comunişti sau
agenţi americani pentru URSS (colecţionarul de artă Armand Hammer,
scriitorii Richard Nathaniel Wright, Jack London), ci şi din alte
ţări (Bertolt Brecht, Thomas Mann). În cazul unora din aceste
persoane s-a constata că bănuielile erau nefondate, dar ele au
continuat să rămâne pe "lista FBI" până în perioada postbelică.
Japonia
Ambiţiile de Mare putere ale Japoniei au făcut ca şi acest
stat să folosească spionajul împotriva unor state considerate ca
potenţiali viitori adversari sau vizate de expansiunea
niponă.
Astfel Yoshitaro Amana (1899-?) a acţionat în cadrul
aşa-numitulului "Plan Tanaka", vizând desfăşurarea de acţiuni de
spionaj în vederea pregătirii invaziei în SUA.
Cel care a fost numit "Lawrence al Manciuriei", Kenji
Doihara , a organizat o amplă reţea de spioni în China şi a avut o
contribuţie importantă la instaurarea "regimului marionetă" din
Manciuko (Manciuria) în 1932.
China
Datorită potenţialului său economic, China s-a aflat în
atenţia spionajului unor Mari Puteri care vizau extinderea
influenţei lor în acest spaţiu uriaş sau cucerirea sa. Intenţiile
Uniunii Sovietice constau în crearea condiţiilor pentru instaurarea
unui regim comunist în China.
Şi aici "spionajul feminin" şi-a avut rolul său. Marie
Picard, care a cules informaţii pentru URSS din
tabăra naţionalistă a lui Cian Kai-Si, a sfârşit prin a fi
executată din ordinul acestuia.
Există unele cazuri în care numele real al unor agente a rămas
necunoscut. Între acestea se află şi cea care a acţionat, în China
interbelică, sub numele de cod "Mademoiselle Marie"
, dansatoare, "femeia cu trup de zeiţă", agentă
pentru Marea Britanie care a contribuit, cel puţin pentru o vreme,
la zădărnicirea planurilor Moscovei de a dezlănţui o răscoala în
China.
Mexic
Această ţară s-a înscris pe harta acţiunilor informative şi a
asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfăşurat
episodul final al "cazului Troţki". Dizidentul sovietic era
considerat de Stalin ca principalul său duşman, astfel încât a
ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea
sa. După mai multe tentative nereuşite, NKVD îl recrutează pe Ramón
Mercader (1914-1978),de origine spaniolă, fervent comunist. Acesta,
la 20 august 1940, îl răneşte grav pe Leon Troţki, care
ulterior va muri. Întemniţat în Mexic, Mercader este eliberat în
1960, vine în URSS, unde primeşte titlul de "Erou al Uniunii
Sovietice". Portretul său se găseşte în Muzeul KGB din
Moscova.
La una din tentativele de asasinare a lui Troţki participase
şi cunoscutul grafician mexican David Alfaro Siqueiros
(1896-1974).
România
În contextul din ce în ce mai tensionat al perioadei
interbelice, România, care prezenta un interes deosebit datorită
poziţiei sale geo-strategice şi ca rezervelor de materii prime, a
trebuit să treacă la modernizarea serviciilor sale de informaţii
pentru a putea face faţă provocărilor datorate activităţii din ce
în ce mai intense a spionajului străin.
După încheierea războiului, Marele Stat Major şi-a reorganizat
structurile sale de informaţii şi contrainformaţii care vor
funcţiona sun titulatura Secţiei a II-a, ale cărei sarcini erau
cunoaşterea evoluţiei fenomenului militar internaţional, sesizarea
tuturor pericolelor care puteau afecta, într-o forma sau alta,
independenţa, suveranitatea şi integritatea teritoriala a
României.
Serviciul de informaţii civil a funcţionat sub diverse
titulaturi pentru ca, din 1939, să poarte denumirea de
Serviciul Special de Informaţii, cuprinzând Secţia I
InformaţiiExterne (condusă personal de Mihail Moruzov şi apoi de
Eugen Cristescu) şi Secţia a II-a Contrainformaţii.
Cominternul în România
Principalul agent cominternist a fost Victor Aradi
(1883-1937),publicist, care, recrutat de
Willi Münzenberg, călătoreşte mult prin ţară, stabileşte contacte,
culege informaţii cu caracter militar şi economic pe care le pune
la dispoziţia agentului comunist Belu Zilber. Acesta le transmite
la Viena, unde se găsea sediul Biroului politic al PCR. Aradi,
Zilber şi alţi comunişti români sunt arestaţi şi condamnaţi într-un
proces, dar ulterior eliberaţi. În 1933, bănuit că ar fi colaborat
cu Siguranţa, Aradi se refugiază în URSS, unde este executat în
1937.
Spionajul britanic
Chiar din perioada interbelică, serviciul de
informaţii englez (SIS) a fost activ în România, mai ales prin
Edward Boxshall (1897-1984). Acesta a stabilit relaţii importante,
între care aceea cu magnatul industriei de armament, sir Basil
Zaharoff, fiind reprezentantul său la Bucureşti. A obţinut
informaţii preţioase referitoare la URSS şi ţările din Balcani de
la agenţi, defectori, refugiaţi. S-a căsătorit cu fiica prinţului
Barbu Ştirbei. După reîntoarcerea în Anglia, a deţinut postul de
conducător al secţiei pentru Europa de Est din SIS.
Spionajul german
În vederea realizării planurilor sale de cucerire, Germania a
desfăşurat activităţi informative în România, având drept scop
penetrarea economiei şi societăţii ţării, mai ales prin agenţi de
influenţare, dintre care s-a detaşat Edith von Coler
(1895-?). Membră a elitei partidului nazist, activând pentru
serviciul de informaţii al acestuia, este trimisă în România, sub
acoperirea de corespondent al ziarului "Deutsche Allgemeine
Zeitung", cu scopul de a se introduce în mediile politice,
culturale româneşti în calitate de agent de influenţare, mai ales
în ceea ce priveşte propagarea ideologiei naziste şi apropierea de
Germania. Dovedind o abilitate ieşită din comun şi dispunând şi de
fonduri suficiente, von Colerreuşeşte să se introducă în lumea
politică românească şi în protipendada bucureşteană. A desfăşurat,
de asemenea, activităţi de spionaj economic. Intră sub directa
supraveghere a Serviciului Secret de Informaţii român, fapt sesizat
de Gestapo şi, în 1943, von Colereste rechemată la
Berlin.
"Agentura lui
Moruzov"
Întemeietorul Serviciul secret român, Mihail Moruzov, a fost
promotorul unor eficiente metode, între care recrutarea şi
exploatarea unei reţele de informatori.
Între "colaboratorii" săi s-au numărat diplomaţi
acreditaţi în România, pe care i-a atras prin mijloace pecuniare
sau "contraservicii".
Între persoanele care au acceptat să colaboreze cu serviciul
de informaţii s-au aflat şi unele personalităţi politice şi
culturale, cum a fost Martha Bibescu
(1889-1973),care, fără a fi fost o agentă "profesionistă", a
acceptat să se implice în procurarea de informaţii importante
pentru statul român. Prin relaţiile ei la curţile regale din Europa
şi cu oameni de stat influenţi, Martha Bibescu avea posibilitatea
să intre în posesia unor informaţii importante. Astfel, în
1939-1940, a călătorit frecvent în Turcia, Grecia, Italia şi
Franţa, pentru a se informa despre evoluţia conflictului european,
oferind SSI rapoarte verbale şi scrise.
Înainte de a fi trimis la Legaţia României de la Londra,
Mircea Eliade a fost contactat de SSI. În perioada în care a
activat la această legaţie, Eliade a figurat pe o "listă neagră"
întocmită de Ministerul de Externe al Marii Britanii, conţinând şi
numele unor diplomaţi suspectaţi de desfăşurarea unor activităţi
informative.
Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf şi diplomat, a
studiat la Universitatea din Bucureşti şi, ca bursier al Fundaţiei
Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obţinut titlul de
doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător ştiinţific
la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din
1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcţia de
ataşat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria şi
Finlanda, precum şi pe aceea de director adjunct al Direcţiei
Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în ţară şi
peste hotare, a 35 de studii ştiinţifice şi a sute de
articole. A susţinut cursuri şi conferinţe la universităţi din
România, Germania, Austria.