Ce jucării îşi vor mai găsi speculatorii pe bursă

Autor: Stefan Musgociu 12.06.2011

Bursa a avut parte săp­tă­mâna trecută de una din­tre cele mai specta­culoase evoluţii pe ac­ţiunile mai puţin lichide de pe piaţă care au urcat puternic în primele zile ale săptămânii şi au marcat corecţii la fel de abrupte spre finalul acesteia.

Brokerii cred că în lipsă de ştiri care să mişte acţiunile mari de pe bursă spe­culatorii îşi vor găsi noi acţiuni pe care să le mişte în încercarea de a obţine profit într-un orizont de timp scurt.

"Nu este ceva nou, astfel de evoluţii fulminante s-au mai petrecut şi cred că vom mai întâlni şi în viitor. Ceea ce a stat cel mai mult la baza acestor apre­cieri este factorul uman şi mai puţin ele­mentul fundamental. În lipsă de lichi­ditate şi ştiri pe piaţa româ­nească se creează astfel de vehicule emo­ţionale care polarizează practic aproape tot interesul de moment al pieţei şi în care speculatorii se aven­tu­rează din plin. Miza jocului este pro­fitul mare şi rapid, iar plata rămâne în obligaţia celor care nu au reuşit să vândă şi care cel mai adesea vor ră­mâne mult timp cu nişte acţiuni nepro­fi­tabile întrebându-se şi ei care sunt oare fundamentele acelor companii", a declarat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Bursa a scăzut vineri cu 0,59%, într-o piaţă în care acţiunile Rompetrol Rafi­nare (RRC) au continuat să coboare acce­lerat, cu 6%, şi au ajuns sub preţul din oferta de preluare, iar titlurile Olt­chim (OLT) au avansat cu 1,5%, re­venind după doar o şedinţă de corecţie.

Astfel, indicele general al bursei, BET-C, a crescut cu 2%, susţinut de ascensiunea accelerată a acţiunilor mai puţin lichide.

În această săptămână, acţiuni precum Rompetrol Rafinare, Rom­pe­trol Well Services (PTR), Oil Terminal (OIL), Petrolexportimport (PEI) au crescut puternic, cu aproape câte 15% zilnic, alăturându-se titlurilor Oltchim care au intrat pe un trend ascendent accelerat încă din luna februarie.

Spre închiderea şedinţei de joi majoritatea acţiunilor care au crescut accelerat în această săptămână au început să scadă sever, marcând astfel acest final de mini-trend ascendent şi pentru care brokerii nu au găsit explicaţii temeinice.

Preţul acţiunilor Rompetrol Rafi­nare a căzut în deschiderea şedinţei de vineri cu peste 11%, pentru ca în următoarele 10 mi­nute să urce cu 12%.

La finalul zilei, titlurile Rompetrol Rafinare erau în picaj cu 5,96%, la 0,071 lei, şi se plasau sub preţul din oferta de preluare, de 0,0751 lei, derulată în primul trimestru al anului trecut de acţionarul majoritar, The Rompetrol Group, companie deţi­nută de KazMunaiGaz.

Acţiunile Olt­chim au revenit vineri pe creştere după corec­ţia de 11% de joi. Chiar la închi­de­rea şedinţei de vineri ascensiunea titlu­rilor s-a temperat de la 5,56% la 1,5%.

"Achiziţiile zilnice ale PCC alimen­tează cu carburant rezervorul «avio­nu­lui» Oltchim, care îşi continuă zborul. Spre deosebire, la restul acţiunilor care decolaseră în zilele trecute se pare că s-a cam terminat combustibilul, deoarece zvonurile şi supoziţiile care au tot apărut nu au fost însoţite de nicio ştire spectaculoasă care să poată susţine creşterile puternice din ultimul timp şi din această cauză s-au văzut corecţii destul de dure", a afirmat directorul de tranzacţionare al Rom­bell Securities, Adrian Tod.