Europenii nu se înţeleg cum să salveze Grecia a doua oară

Autor: Alexandru Matei 15.06.2011

Euro şi bursele din vestul Europei au resimţit ieri eşecul miniştrilor de finanţe din zona euro de a ajunge la o soluţie privind cea de-a doua salvare a Greciei, care deşi a primit anul trecut 110 mld. euro de la UE şi FMI nu reuşeşte să îşi pună în ordine economia.

În plus, acţiunile celor mai mari trei bănci franceze, cu expuneri însemnate faţă de sistemul bancar grec, au scăzut după ce agenţia de rating Moody's a ameninţat că le poate retrograda calificativele.

Moneda europeană a scăzut cu aproape 1%, până la 1,4310 dolari, iar bursele de la Londra, Paris şi Frankfurt erau pe roşu la jumătatea şedinţei de tranzacţionare.

Discuţiile se află în impas din cauza "ciocnirii" abor­dărilor diferite ale Germaniei şi ale Băncii Centrale Eu­ro­pene cu privire la implicarea sectorului privat într-un nou pachet de bail-out. BCE nu este de acord cu extin­derea obligatorie a maturităţii datoriilor elene cu şapte ani propusă de nemţi şi pe care agenţiile de rating o văd că o formă de default.

Şocul unui eventual default asupra României se poate propaga pe două căi: sectorul bancar, deoarece băncile elene ar putea fi nevoite să îşi vândă diviziile din străinătate, potrivit analistului economic Aurelian Dochia, şi pieţele financiare, pentru că investitorii şi-ar putea pierde încrederea în ţările din regiune.