Cerc închis/ de Tudor Călin Zarojanu
Un recent eveniment cultural de excepţie a trecut aproape neobservat: Pinacoteca Bucureştiului şi-a găsit în sfârşit un sediu. Ziarul de duminică este printre foarte puţinele canale mass-media care au semnalat momentul. Era şi normal s-o facă, ţinând cont că, în urmă cu aproape un deceniu, realizase o amplă anchetă asupra unui subiect halucinant. Înfiinţată în 1933 pentru a reuni toate operele de artă pe care municipalitatea le adunase de-a lungul timpului, colecţia ajunsă la peste cinci mii de piese bântuia, de câteva decenii, dintr-un loc în altul, mai toate improprii. Şi, oricum, ţinând ascunsă comoara, căci dacă spaţiu de depozitare se găsise - cu chiu, cu vai - spaţiu de expunere - canci.
Acum, toate acestea sunt, salvă Domnului, istorie, graţie unei fundaţii culturale, ArtSociety. Prima rază a apărut în primăvara lui 2009, în acelaşi loc, Palatul Cesianu-Racoviţă, când 80 de opere semnate Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Herman Maxy, Alexandru Ciucurencu ş.a. au fost expuse pentru prima dată, sub titlul "Peisajul în pictura românească modernă". Erau acolo şi lucrări din 1860… După încă o expoziţie, tot în 2009, acum sediul a devenit definitiv. Un cerc s-a închis. Se mai întâmplă şi miracole. Să credem în ele.