Pe ce dau bani milionarii lumii: mai mult pe colecţii de lux şi cel mai puţin pe călătorii sau sport

Autor: Bogdan Cojocaru 23.06.2011

Milionarii lumii alocă cea mai mare parte din cheltuielile dedicate pasiunilor colecţiilor de obiecte de lux, bijuteriilor, pietrelor preţioase şi ceasurilor, sume mai mici fiind investite în activităţi precum sportul sau călătoriile, potrivit unui studiu al Merrill Lynch şi Capgemini, preluat de The Guardian.

Astfel, milionarii lumii (în dolari), alocă colecţiilor de obiecte de lux 29% din cheltuielile destinate pasiunilor. Obiectele de artă au o pondere de 22% în cheltuieli. Acelaşi volum de bani este investit şi în bijuterii, pietre preţioase şi ceasuri. Pentru alte colecţii, cheltuielile coboară la 15% din total. Pentru sport şi alte domenii (calatorii, instrumente muzicale, apartenenţa la un club), ponderea cheltuielilor este de 8%, respectiv 5%.

Numărul milionarilor din Asia l-a depăşit pentru prima dată pe cel al milionarilor europeni, iar în câţiva ani acesta l-ar putea întrece şi pe cel al milionarilor americani, menţionează studiul.