Mario Draghi, viitorul şef al BCE, trebuie să scoată moneda euro din vârtejul crizei datoriilor suverane

Autor: Bogdan Cojocaru 27.06.2011
Supranumit şi "Supermario", italianul Draghi s-a aflat pe statele de plată ale Goldman Sachs, cea mai influentă şi controversată bancă de pe Wall Street. Asta nu a fost o piedică pentru liderii europeni să-i acorde votul. Draghi va deveni şi şeful lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.


Italianul Mario Draghi, cel care urmează să preia conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) din toamnă, are misiunea de a scoate cu bine moneda euro din cea mai gravă criză cu care se confruntă de la formarea uniunii monetare, în 1999. El va prelua în noiembrie şefia BCE de la fran­cezul Jean-Claude Trichet după ce a primit la finalul săptămânii trecute susţinerea liderilor europeni

"Este o persoană foarte interesantă şi experimentată. Se conformează imaginii noastre despre stabilitate şi soliditate eco­nomică", îl laudă cancelarul Germaniei Angela Merkel, scrie The Telegraph. Draghi nu se bucură numai de respectul liderilor europeni, ci şi de cel al analiştilor. "Au ales cel mai bun candidat posibil", consideră Nick Kounis, economist la ABN Amro.

Italianul, în vârstă de 63 de ani şi tată a doi copii, are un CV impresionant. După ce şi-a făcut doctoratul în economie la uni­versitatea americană MIT, cariera l-a propulsat pe Draghi în funcţiile de director executiv al Băncii Mondiale (1984-1990) şi director general al Trezoreriei Italiei (1991-2001), unde a condus procesul de priva­tizare. El a lucrat şi în mediul privat între 2002 şi 2005, unde a fost în topul executivilor băncii americane Goldman Sachs. Draghi a preluat şefia Băncii Italiei la finele lui 2005, înlocuindu-l pe Antonio Fa­zio după demisia acestuia în urma unui scan­dal de corupţie. În contrast cu prede­ce­so­rul său, reputaţia lui Draghi a crescut cons­tant şi, la un moment dat, el a fost pro­pus pentru funcţia de pre­mier. Italianul con­duce, de ase­menea, Con­si­liul de Sta­bilitate Fi­nan­ciară, un organism interna­ţional în­fiinţat în 2009 care monito­rizează şi face recomandări despre sistemul financiar global.

Nemţii au fost iniţial sceptici cu privire la o persoană care să provină dintr-o ţară care are o datorie publică mai mare decât PIB-ul şi o economie şubredă. În februarie, cel mai popular ziar german exclama ironic ca un bucătar încântat de propria reţetă: "Mamma mia!", la ideea ca un italian să conducă insti­tuţia. Publicaţia susţinea că "pentru italieni inflaţia este un mod de viaţă", că italienii şi inflaţia merg împreună ca "sosul de tomate şi pastele".

Germania este foarte sen­sibilă la inflaţie, dar deter­mi­narea de care Draghi a dat dovadă în discursurile "electo­rale" în care s-a angajat să ţină sub control inflaţia şi conser­vatorismul fiscal al acestuia au făcut ca imaginea lui să se schimbe rapid şi radical în ochii germanilor. Astfel, în aprilie acelaşi ziar publica o poză cu ita­lianul purtând o şapcă de soldat tipic prusacă şi propunea ca Draghi să primească "cetă­ţenia de onoare germană". Un aport important în numirea lui Draghi l-a adus chiar candidatul Ger­ma­niei pentru şefia BCE Axel Weber, care s-a retras din luptă după ce a renunţat la guver­narea Bundesbank, banca centrală germană.

"Cu toţii ar trebui să urmăm exemplul Ger­ma­niei în problemele de re­formă econo­mică", spune Draghi, spre încântarea ger­ma­nilor. Draghi îşi va vedea salariul înjumă­tăţit în momentul în care îl va înlocui pe Jean-Claude Trichet, el câştigând 757.714 de euro în 2010, de peste două ori mai mult decât suma încasată de Trichet, conform datelor băncii italiene. Salariul de bază primit de Trichet s-a ridicat la 367.863 euro.

Cine este Mario Draghi