Ungaria vrea să fie poarta chinezilor către Europa de Est şi să creeze mii de locuri de muncă pe banii lor

Autor: Catalina Apostoiu 28.06.2011

Ungaria şi China au semnat mai multe acorduri de business, printre care şi construirea unei fabrici şi extinderea unui centru logistic, cu ocazia vizitei premierului Wen Jiabao la Budapesta.

În plus, Ungaria este pregătită să asigure pătrunderea gigantului asiatic în regiunea Europei Centrale şi de Est, a declarat premierul ungar Viktor Orban, potrivit Budapest Business Journal. Guvernul ungar încearcă să profite de pofta de investiţii a companiilor chineze şi va pune bazele unui forum de investiţii în Budapesta pentru a aduce la un loc şi a armoniza planurile de dezvoltare ale Chinei ce vizează regiunea şi pentru a atrage finanţarea internaţională necesară, a adăugat Orban.

Ambiţiile companiilor chineze s-au lovit recent de un eşec în Polonia, unde statul a reziliat contractul cu grupul COVEC pentru construirea a două segmente de autostradă. Acesta era primul proiect important de infrastructură câştigat de o companie chineză în Europa, COVEC câştigând după ce a cerut o sumă aflată la jumătate faţă de estimările de costuri. Îngheţarea lucrărilor din cauza întârzierilor în plata subcontractorilor au făcut ca Varşovia să renunţe la colaborarea cu grupul chinez.

Ministrul ungar al dezvoltării naţio­nale Tamas Fellegi a declarat că prezenţa ofi­cialilor chinezi în Ungaria ar putea con­feri economiei ungare un impuls fără prece­dent, iar guvernul este hotărât să asigure crearea mai multor mii de locuri de muncă ve­nind cu facilităţi puternice pentru investi­ţiile chineze şi prin dezvoltarea de legături culturale şi educaţionale.

Cu ocazia întâl­nirii, premierul ungar Viktor Orban şi cel chinez Wen Jiabao au semnat mai multe acorduri bilaterale, în timp ce Fellegi a semnat un acord cu ministrul chinez al afa­cerilor externe Yang Jiechi privitor la dezvoltarea transportului aerian, precum şi un acord cu ambasadorul chinez în Ungaria Gao Jian legat de dezvoltarea transportului feroviar.

Printre cele mai importante investiţii care se vor face în Ungaria în urma vizitei lui Jiabao se numără şi amplasarea aici a centrului logistic european al producă­to­rului chinez de echipamente pentru teleco­municaţii Huawei. Bank of China şi compania ungară de produse chimice BorsodChem, în cadrul căreia Wanhua Industrial Group din China deţine o participaţie majoritară, au semnat un acord de cooperare financiară în valoare de 1,1 miliarde de euro.

În cadrul vizitei au mai fost de asemenea semnate un acord de construire a unei fabrici în oraşul ungar Szolnok cu o capacitate de producţie de 60.000 de tone de acid citric pe an, precum şi un acord de coope­rare între compania de transport aerian HNA Group şi Hungarian Capital Com­pany. După Ungaria, premierul chinez Wen Jiabao efectuează o vizită istorică de trei zile în Marea Britanie. În timpul acesteia, Marea Britanie şi Chi­na sunt aşteptate să anunţe acorduri în valoare de peste un miliard de lire sterline, scrie The Telegraph.

Investiţiile Chinei în Ungaria