Rata şomajului a scăzut din nou în mai, la 4,97%

Autor: Adelina Mihai 29.06.2011

Rata şomajului a scăzut în luna mai la 4,97%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ianuarie 2009 încoace, arată datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

În prezent, numărul de şomeri înregistraţi este de 453.000 de oameni, în scădere cu peste 40.000 de persoane faţă de luna anterioară. Şomajul a scăzut cu 0,44% faţă de luna aprilie şi cu 2,73% faţă de perioada similară a anului trecut.

Rata calculată de ANOFM, care măsoară numai numărul de şomeri înregistraţi şi care trec lunar să-şi vizeze carnetele de şomaj la agenţie, arată că numărul de şomeri a scăzut în ultimii doi ani.

În acelaşi timp, Institutul Naţional de Statistică spune că în primul trimestru al acestui an rata şomajului calculată potrivit normelor Biroului Internaţional al Muncii a fost de 7,6%, în creştere cu 0,3% faţă de trimestrul anterior. Spre deosebire de ANOFM, INS calculează şi şomajul ascuns, printr-o anchetă care cuprinde un eşantion de peste 30.000 de gospodării.