Uleiul, făina şi zahărul s-au scumpit cu peste 30% în ultimul an. Promoţiile aduc însă şi câteva scăderi de preţ în iunie faţă de mai

Autor: Cristina Roşca 30.06.2011

Făina, laptele, carnea de pui şi res­pec­tiv porc s-au ieftinit cu peste 6% în luna iunie comparativ cu luna mai, arată indicele alimentar al ZF, cal­culat pe baza preţurilor din hi­per­marketurile din Capitală.

Calculele ZF arată că per ansamblu, pre­ţu­rile celor 15 produse analizate au scăzut în pe­rioa­da mai - iunie 2011 cu 6,2%, acesta fiind al doilea declin după cel din luna mai. În ultimele 12 luni însă, se observă o creştere a preţurilor la aceleaşi produse de peste 10%.

"Scăderile de preţuri pot avea două ex­pli­caţii. În primul rând există o tendinţă de sta­bi­lizare, chiar de scădere a preţurilor produselor de­pendente de cereale. Preţul cerealelor cres­cuse foarte mult în ultima perioadă şi de aceea era aşteptată o stabilizare. În cazul în care scă­derile sunt semnificative, acestea pot fi însă ex­pli­cate prin discounturi practicate fie de retailer, fie de producător", spune Sorin Minea, preşe­din­tele Romalimenta şi acţionarul ma­jo­ritar al pro­ducătorului de mezeluri Angst, care de­ţine şi lanţul de supermarketuri cu acelaşi nume. El explică însă că discounturile prac­ti­cate de re­taileri durează doar câteva săptămâni, perioadă după care preţul revine la normal.

Potrivit lui Minea, preţul la produse pre­cum lapte, ulei şi făină, care sunt influenţate de preţul cerealelor, nu va mai creşte decât dacă "va exista un amestec extern puternic".

În luna iunie preţul uleiului a scăzut com­parativ cu luna anterioară cu aproximativ 2,8%, cel al făinii cu 6,2%, iar cel al laptelui cu aproape 7%. Din totalul de 15 produse ana­li­zate de ZF, în cazul a 11 dintre acestea preţurile au scăzut în pe­rioada mai-iunie 2011. Singurele produse în cazul cărora preţurile au crescut au fost zahărul Le­marco la 1 kg (1,45%), merele (14,07%), apa mi­nerală Bor­sec la 1,5 litri (4,57%) şi doza de bere Timi­şo­reana (0,98%).

Mai puţine promoţii

În cazul celorlalte produse, declinul a fost între 1% - în cazul pieptului de pui de la Tran­sa­via - şi 36,8% în cazul cartofilor noi. Unele dintre produsele analizate de ZF al căror preţ a scăzut - ouă, banane şi cartofi - sunt însă la ofertă în una sau chiar în amândouă reţelele de unde au fost culese datele (Carrefour, Real). Ba­nanele şi cartofii se aflau însă la promoţie şi în luna anterioară. Numărul promoţiilor pract­i­ca­te de retaileri este însă mult mai mic acum com­parativ cu începutul anului când zece dintre cele 15 produse se aflau la promoţie. ZF preci­zea­ză că Indexul Alimentar pe care îl calculea­ză începând din decembrie 2008 este realizat primar, jurnalistic, cu preţurile afişate la raft în ma­gazinele Real şi Carrefour din Capitală, iar pre­ţul final este calculat ca o medie între cele două reţele de magazine, nefiind publicat pe fiecare reţea în parte şi nu analizează distinct pro­dusele la promoţii.

Coşul de produse alimentare de bază în hiper­market - alcătuit din cele 15 produse ana­li­zate de ZF - costă în prezent circa 92,5 de lei, cu circa 6% mai puţin faţă de luna mai, arată da­tele culese de ZF. "În ultimele săptămâni am observat că valoarea bonului meu de cum­pără­turi este relativ constantă. Nu pot să spun că a scăzut semnificativ, însă nici nu a mai crescut de la o săptămână la alta aşa cum eram obişnuită din lunile anterioare", spune Elena (45 de ani) afla­tă la cumpărături.

Mâncăm mai scump ca acum un an

Preţurile au scăzut lună la lună în iunie, însă comparativ cu acum 12 luni acestea au crescut cu peste 10%. Cele mai importante majorări sunt la făină Băneasa (aproape 54%), paste Bă­neasa (45%) şi zahăr Lemarco (49%).

În ultimul an preţul cerealelor precum po­ru­mb, floarea-soarelui, grâu a crescut cu 50 până la 100% la nivel internaţional pe fon­dul secetei din Rusia şi Ucraina.

Cum se realizează indexul ZF

ZF precizează că Indexul Alimentar pe care îl calculează lunar este realizat primar, jurnalistic, cu preţurile afişate la raft în magazinele Real şi Carrefour, iar preţul final este calculat ca o medie între cele două reţele de magazine, nefiind publicat pe fiecare reţea în parte. Mai mult, indexul nu ia în considerare promoţiile sau fluctuaţiile de preţ pentru anumite categorii de alimente în funcţie de provenienţă sau calitate. De asemenea, când calculează acest index, ZF ia în calcul numai un număr limitat de produse de bază (15) faţă de 60.000 câte ar fi într-un magazin. ZF nu are pretenţia de a fi un institut de statistică sau o companie de cercetare, care culeg date mult mai amănunţite. În aceste condiţii, indexul ZF este doar orientativ, iar procentul de creştere sau scădere a preţului nu poate fi aplicat la întreg portofoliul de produse dintr-un magazin. În luna iunie produse precum cartofi, ouă şi banane se aflau la promoţie. Şi în luna mai se aflau la promoţie cartofii şi bananele.