Opinie Liviu Chiru: V-aţi supraîndatorat cu creditele noastre, acum vă învăţăm să strângeţi cureaua

Nevoia de a face "educaţie financiară" consumatorului de servicii financiare - până nu demult noţiunea se rezuma la credite - este pe buzele tuturor bancherilor, care constată acum că foarte mulţi clienţi au rămas cu datorii mai mari decât pot duce după anii de boom şi trebuie să înveţe cum să îşi drămuiască banii astfel încât să îşi plătească ratele şi eventual să mai rămână cu ceva după asta.

O listă din ce în ce mai lungă de bănci îşi direcţionează bugetele de marketing, folosite altă dată pentru a promova credite, către proiecte prin care să facă educaţie financiară clienţilor. De la cea mai mare bancă din sistem - BCR - la olandezii de la ING, maghiarii de la OTP sau organizaţia de carduri MasterCard şi până la însăşi Banca Naţională vin programe, proiecte sau platforme informatice care să înveţe oamenii cum să lucreze cu produsele şi serviciile bancare. Cum să îşi administreze banii şi să îşi planifice cheltuielile astfel încât ratele la credite să nu îi doboare.

Un bancher compara recent presiunea financiară a ratelor cu o nevroză care trebuie tratată la psihiatrie. "În psihiatrie, ca să rezolvi nevroza trebuie în primul rând să elimini cauza. În problemele financiare este mai greu, pentru că nu poţi elimina cauza. Datoria creată nu ţi-o mai şterge nimeni." Pentru că da, să şteargă datoria unui client este ultimul lucru la care un bancher se gândeşte. Cel mult va accepta o micşorare a dobânzii, care îl "arde" la venituri, dar o ştergere a datoriei este aproape imposibil de obţinut. Decât dacă eşti cumva în poziţia de a datora câteva milioane de euro şi, ştergându-ţi o parte din datorie, banca poate salva restul.

Bancherii redescoperă virtuţile "tradiţiei" - să dai credite mai ales firmelor, nu pentru consum, şi să nu finanţezi mai mult de jumătate din investiţie - şi ar vrea să le împărtăşească.

Clienţii ar trebui să înţeleagă că nu toate visele - o maşină nouă, o casă mai mare - pot fi realizate "acum", iar în loc să îşi facă planuri de achiziţii, mai bine ar învăţa noţiuni de planificare bugetară. "Se poate trăi şi fără televizor 3D." Corect, dar discursul bancherilor din 2011 contrastează perfect cu mesajele pe care spoturile publicitare plătite tot de ei le promovau în anii când economia şi salariile creşteau în voie.

Cumva însă tot clienţii sunt de vină pentru că au luat decizia de a lua credite peste puterile lor. De parcă nu ar fi tocmai rolul bancherului să refuze clienţii atunci când are cele mai mici îndoieli că nu ar putea să dea banii înapoi plus dobânda. Cum a funcţionat transferul de know-how? La ce a folosit experienţa de sute de ani a bancherilor străini, dacă în lupta pentru cota de piaţă în România s-au uitat doar la cum pot da un credit cât mai mare fiecărui client care le trecea pragul, fără să se gândească şi la anii în care ratele vor veni la plată?

În mod similar, BNR se zbate acum să ducă educaţia financiară în şcoli, pentru ca românii să înveţe încă de tineri că trebuie să fie cumpătaţi cu banii. Adică să îşi ia casă pe credit doar dacă au măcar o treime din bani şi să nu cumpere maşini cu credite pe 20 de ani, pentru că vor rămâne cu datoria mult după ce automobilul va fi mers la fier-vechi.

Dar tocmai BNR a aprobat în 2007 şi 2008 băncilor credite ipotecare cu avans zero, limite de îndatorare pentru clienţi (ponderea ratei lunare în salariu) de până la 80% şi credite în valute exotice. Iar creditul de consum mergea bine-mersi "doar cu buletinul". Atunci, totul se făcea în numele "pieţei libere" şi pentru ca băncile locale să nu fie dezavantajate în lupta cu eventualii competitori care ar fi venit din Uniunea Europeană. Mecanismele pieţei libere au dus doar la soluţii de ocolire a barierelor BNR, atâtea câte mai erau (vă amintiţi creditele cu dobândă foarte mică în primul an şi mult mai mare ulterior), iar Asociaţia Română a Băncilor nu a reuşit să vină cu propuneri de autoreglementare (spre exemplu, să nu se mai ascundă costurile într-o pleiadă de comisioane mici, dar plătibile lunar).

Abia în vara lui 2008 BNR a decis că trebuie să apese pe frână. Într-o zi fierbinte din iunie 2008 guvernatorul Mugur Isărescu trăgea semnalul de alarmă: în unele judeţe sunt adevărate industrii de falsificat adeverinţe de salariu. Era prea cald în Sala Palatului şi guvernatorul a vorbit cu năduf, a fost atunci reacţia bancherilor. Câteva luni mai târziu BNR venea cu norme mai dure de creditare. Era însă deja octombrie 2008, iar finanţarea din străinătate, care alimentase boomul creditului de până atunci, seca brusc.

Privind înapoi, bancherii constată că jumătate din creditele date doar cu buletinul în 2007 şi 2008 au ajuns "la gunoi" (default), clienţii nemaiplătind ratele. Şi mulţumesc Divinităţii că nu le-a venit mai devreme ideea să vândă credite de consum în franci elveţieni, pentru că, evident, în neştiinţa lor clienţii s-ar fi îndatorat şi mai mult.

Liviu Chiru este Editor ZF