Salariile bancherilor vor fi la vedere începând de anul viitor

Autor: Ciprian Botea 04.07.2011

Salariile şefilor din bănci vor fi făcute publice începând de anul viitor, măsura urmărind îmbunătăţirea disciplinei în sectorul financiar, potrivit unui raport al Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel.

"Băncile sunt încurajate nu doar să divulge informaţiile solicitate, dar şi să argumenteze pe cât posibil în ce măsură modul în care sunt stabilite remuneraţiile influenţează politica generală de management al riscului", se arată în raportul citat. Comitetul de la Basel este un organism care funcţionează în cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale, considerată "banca băncilor centrale".

Informaţiile privind salariile trebuie publicate anual, iar băncile centrale vor putea cere instituţiilor financiare să publice date atât despre exerciţiul financiar curent, cât şi despre exerciţiile anterioare. În raportări trebuie să se regăsească inclusiv valoarea bonusurilor şi acţiunilor primite de directorii din bănci. Totodată, băncile vor fi obligate să publice numărul angajaţilor care au primit remuneraţii variabile în timpul anului fiscal pentru care se face raportarea, precum şi numărul şi valoarea totală a bonusurilor acordate.

Băncile vor avea un comitet de supraveghere a modului în care sunt stabilite remuneraţiile, numele membrilor acestui comitet urmând să fie făcute publice. Există, de asemenea, obligaţia ca băncile să precizeze în rapoartele anuale dacă au apelat la consultanţi externi în procesul de stabilire a remuneraţiilor.

În România, salariile bancherilor sunt cuprinse între 10.000 şi 30.000 de euro lunar, la care se adaugă bonusurile. De exemplu, preşedintele băncii de stat Eximbank, Ionuţ Costea, a raportat pentru 2009 un salariu net de 27.000 de euro. Un alt executiv de bancă, Gheorghe Carabasan, vicepreşedinte al CEC Bank, avea un salariu lunar de 12.400 de euro, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Integritate.

Măsurile vor intra în vigoare la 1 ianurie 2012, iar prin acestea se încearcă o corelare mai strânsă între nivelul compensaţiei şi riscurile asociate activităţii directorilor şi anga­jaţilor din bănci.