Cum se traduce noua ordine mondială anunţată de Isărescu: Dacă un apartament de două camere în Militari va ajunge din nou la 20.000 de euro?

Urmează o lume plină de restricţii şi reguli în lumea financiară. Aşa i-a avertizat guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu pe bancherii de vârf veniţi să-l vadă joi cum primeşte titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Româno- Americane şi să-l asculte cum vorbeşte despre ceea ce înseamnă macroprudenţialitate, noul concept mondial care va înlocui relaxarea şi dereglementarea financiară din ultimele decenii, ce a adus criza, cu restricţii globale şi naţionale în ceea ce priveşte mişcările de capital şi creditare. Iar BNR tocmai se pregăteşte să prezinte oficial noile reguli/restricţii pentru România în acordarea împrumuturilor.

"Probabil sunt restricţii faţă de anul 2002, dar faţă de 2020 sunt probabil relaxări", le-a spus Mugur Isărescu bancherilor prezenţi, care probabil fiecare în mintea lui se gândea că aceste noi reguli vor însemna un portofoliu de credite mai sigur, dar vânzări şi apoi venituri mai mici, deci targeturi mai greu de atins. Şi adio bonusuri.

Nefiind în relaţie directă cu realitatea economică din teren, cu încasările companiilor, cu problemele fiecărui manager de a-şi găsi clienţi şi pieţe, de a-şi încasa facturile şi de a plăti TVA-ul, guvernatorul BNR nu a vorbit despre implicaţiile acestor noi reguli/restricţii asupra firmelor şi asupra populaţiei, asupra economiei şi asupra fiecărui cetăţean, salariat, antreprenor. Ştie cineva cum vor lovi restricţiile în economie, în consum, în preţul activelor, în preţul apartamentelor, în salarii, în locuri de muncă etc.? Poate economia aşa singură, prin creştere organică, să înlocuiască într-un singur an impactul restricţiilor? Vor răsări peste noapte investiţii care să antreneze angajări, producţie, salarii mai mari, consum mai mare, impozite şi taxe mai mari la stat, majorări de salarii la bugetari etc.? Oricum, bancherii vor da vina pe BNR când vor fi întrebaţi de clienţi de ce dau bani aşa de greu acum, de ce a dispărut creditul cu buletinul, de ce iau în considerare pentru un credit numai 70% din venituri- că poate urmează o scădere a salariilor de 30%-, de ce se cer atât de multe garanţii/paragaranţii etc.

Totul va însemna bani mai puţini, finanţare mai scăzută a economiei, nu că băncile nu doresc să dea bani, ci clienţii nu se mai încadrează în a lua bani. Sau mai pot lua bani, dar mult mai puţini ca înainte.

Şi ca o consecinţă directă, se va vinde un calculator mai puţin, o maşină îşi va aştepta cumpărătorul mult mai mult timp, un spaţiu comercial va sta acoperit cu "FOR RENT" în geam luni bune, dacă nu ani, baxul de bere premium va fi înlocuit cu berea de mijloc, iar un Heineken va fi savurat mai rar, vor fi la fel de frumoşi şi buni pantofii la 400 lei dar parcă merg şi unii la 300 de lei, tricoul de firmă de 300- 800 lei va fi înlocuit cu unul de la reduceri sau cu o vizită la H&M, că sunt bune şi de acolo, vacanţa de 500 de euro se transformă într-una de 300 de euro, iar exemplele pot continua. Totul se va reduce pentru că o bună parte din banii pentru consum veneau din credite şi din aşteptări salariale în creştere.

Relaxarea banilor care a început din 2002 în România de care vorbeşte Mugur Isărescu a adus 6 ani de creştere economică susţinută. În viaţa reală - salariile au crescut cu mult peste cele mai optimiste aşteptări, o poziţie de 500 de euro s-a transformat într-una de 1.000 euro aşa peste noapte, iar un job considerat excepţional la 1.000 de euro a ajuns să fie unul de duzină, de refuzat, visul unei maşini bune, nouă, a devenit realitate, iar mai mult decât atât, nu numai "el" a ajuns să aibă maşina, ci şi "ea". Iar să ai maşină după ce iei primul salariu a ajuns ceva banal.

Dar evoluţia cea mai spectaculoasă a avut loc în domeniul preţului la apartamente. Dacă dăm puţin timpul înapoi, în 2001- 2002 în Militari, Bucureşti, un apartament de două camere, cam de 60 mp, aşa mai nou, de 15-20 de ani, era 11.000 dolari (10.000 euro). În 2007- 2008 ajunsese la 100.000 euro, adică 130.000 dolari şi proprietarii făceau mofturi, că e prea puţin, că poate mai creşte, că să mai stăm, că mai există şi altcineva care îl vrea şi dă un avans mai mare etc. Vă aduceţi aminte, nu? Iar acum acel apartament e 60.000-70.000 euro, cam 80.000-100.000 dolari. Iar cumpărătorii spun că şi aceste noi preţuri, în scădere cu 20-30%, sunt cam mari. S-a întors roata, e lumea lor.

În zece ani, multe s-au schimbat în România, mai mult în Bucureşti ce-i drept, dar impactul preţului caselor este cel mai violent. Iar rata la bancă pentru casă, achiziţionată la preţul ultimilor ani, mănâncă cel mai mult din venitul oamenilor. Mai ales că valoarea proprietăţii este în scădere. Să plăteşti şi dobânda, iar apartamentul să valoreze mai puţin, este criminal. Să plăteşti în final cu totul, cu dobândă, cu comisioane, cu taxe de administrare, cam 200.000 euro, iar cele două camere să facă la preţul pieţei 60.000 euro, doare foarte mult. Dar dacă lumea intră peste tot în austeritate, cum se spune, banii vor fi mult mai scumpi şi greu de obţinut, marjele de 30-40% profit vor fi o amintire, creşterile de salarii de două cifre pe an vor fi doar excepţii, concurenţa pentru un job va creşte dramatic?

Aşa cum a fost greu să credem în anul 2000, cu FNI-ul în stradă şi minerii încă fumegând, cum va arăta Bucureştiul peste 10 ani, cu 12 mall-uri, cu 100 de clădiri de birouri, cu atâtea maşini, cu atâtea cafenele, credeţi că va fi posibil ca acel apartament din Militari să coste nu 10.000 euro ca în 2001, ci numai 20.000-30.000 euro?

Un preşedinte de bancă îmi spunea că există cerere mare în Bucureşti de locuinţe. Aşa este, dar depinde unde se va regla preţul. Într-o lume cu noi reguli şi restricţii, pe care o anunţă Mugur Isărescu, reglarea s-ar putea să fie în jos. Dacă poţi să iei credit angajându-ţi numai 30-50% din venit şi ăla discountat cu 30%, preţul activului trebuie să se ducă către acest venit disponibil. Exact cum s-a dus în sus. Numai că vor fi două tabere.

Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF