Vor îndrăzni americanii să dea foc lumii? Istoria deficitului care îngrozeşte planeta

Conferinţa de presă a preşe­din­telui Barack Obama de mier­cu­rea tre­cută a fost de pomină. Vizi­bil nervos, preşedintele i-a apostrofat pe opozanţii săi re­pu­blicani sugerând că nu au minte nici cât nişte copii. Republicanii s-au declarat şocaţi şi l-au îndemnat să ia Valium pentru a se cal­ma, în vreme ce comentatorul politic al pos­tu­lui de televiziune MSNBC Mark Halpe­rin, luat de val, i-a adresat o replică in­ju­rioasă şefului statului şi a fost obligat să-şi ceară scuze.

Poate nu acesta este cel mai tensionat mo­ment din lunga bătălie politică dintre de­mo­craţi şi republicani, dar, cu siguranţă, au fost vremuri şi mai bune. Guvernul are ne­voie să se împrumute ca de aer, dar nu are gi­rul Congresului în acest sens. Nemaiputân­du-se împrumuta, nu-şi va mai putea plăti obligaţiile financiare şi de aici default-ul - iată noua versiune a Iadului în regie americană îmbunătăţită.

Cu cât data limită de 2 august până la care Congresul trebuie să ia decizia de majorare a deficitului Statelor Unite se apropie, cu atât tensiunea creşte.

Povestea deficitului SUA nu-i priveşte doar pe americani, ci priveşte întreaga lume. O intrare în incapacitate de plată a Statelor Unite ar fi, pentru mulţi finanţişti, lovitura capitală dată economiei lumii. Nu doar că ad­ministraţia nu ar mai avea teoretic bani să plă­tească salariile, pensiile sau soldele mi­li­ta­rilor, dar nu ar mai avea niciun chior să răs­cumpere titlurile ajunse la maturitate, ce­ea ce ar transmite o undă de şoc mortală în întreaga lume. Este ca şi cum ai invita ome­nirea să se mute în 24 de ore pe altă planetă, de aceea scenariul este refuzat vehement de capii finanţelor lumii în măsura în care este ridiculizat de alţii mai ceva decât profeţia predicatorului Harold Camping că lumea se va sfârşi la 21 mai 2011. Nu trebuie uitat însă că Harold Camping a amânat profeţia pentru octombrie, aşa cum SUA au amânat, practic, colapsul printr-un artificiu al Tre­zo­reriei. SUA au atins la 16 mai curent pra­gul maxim al îndatorării de 14.294 mld. do­lari stabilit de Congres, iar Trezoreria a apro­bat mă­suri extraordinare care permit Guver­nu­lui să se mai poată împrumuta până la 2 au­gust, dar nicio zi în plus.

Joia trecută, în prima conferinţă organi­za­tă din martie încoace Obama anticipa pe un ton grav: "Pe 2 august vom fi epuizat toa­te mecanismele de achitare a datoriilor. Dacă nu mai putem plăti, consecinţele eco­nomice vor fi grave şi imprevizibile (...), panică pe pieţele de capital (...), căderea într-o nouă recesiune".

Astfel de scenarii nu-i impresionează pe re­pu­blicani (care controlează Camera Re­pre­zentanţilor), ei comentând, mai degrabă, ce a spus Obama după previziunile apoca­liptice, anume: republicanii din Congres sunt mai dezorganizaţi decât fiicele mele (de 10, respectiv 13 ani). Răspunsul venerabilului senator republican Pat Reberts a fost scurt şi dur: "Dacă ar lua Valium, s-ar mai calma şi ar veni în cele din urmă să discute cu noi".

De fapt, republicanii care asemenea democraţilor se pregătesc pentru lupta electorală din noiembrie anul viitor cred că lui Obama şi democraţilor nu le-ar strica o lecţie.

Scenariul unul "default temporar" este văzut ca un mijloc de presiune pentru a-l de­ter­mina pe preşedinte să accepte reducerea masivă a cheltuielilor sociale pe care ei le consideră deşănţate, în vreme ce soluţia democraţilor este majorarea taxelor pentru cei bogaţi, lucru de care republicanii nu vor să audă.

Miercuri Obama a fost categoric: "Înainte de a le cere pensionarilor să plă­teas­că mai mult pentru asigurarea medicală, îna­inte de a tăia fondurile pentru educaţie, înainte de a sacrifica investiţiile în cercetare mi se pare firesc să cerem companiilor pe­tro­liere şi celor care au avioane particulare să renunţe la înlesnirile fiscale de care doar ei beneficiază".

În aceste condiţii este luată în seamă din ce în ce mai serios ipoteza să nu se ajungă la un compromis.

În aprilie Obama se angajase pentru un plan de reducere a deficitului cu 4.000 de miliarde în următorii 12 ani, dar a lăsat pe seama altora să explice detaliile. În mai el i-a încredinţat vicepreşedintelui Joe Biden sarcina să negocieze termenii unui acord cu Con­gresul pentru creşterea nivelului dato­riei cu aproape 1.000 mld. dolari, spre nemulţumirea republicanilor care ar fi dorit o implicare mai directă a preşedintelui.

Ca urmare a prelungirii disputei politice, la 18 aprilie Standard & Poor's a plasat datoria americană sub perspectivă negativă (lucru nemaiîntâlnit până acum), iar la începutul lui iunie Moody's a avertizat că are în vedere scăderea ratingului datoriei americane dacă nu se înregistrează progrese în negocieri. Fitch Ratings nu s-a lăsat mai prejos şi a susţinut că ar putea retrograda ratingul "AAA" al SUA la categoria "default restricţionat" dacă Guvernul nu-şi onorează obligaţiile financiare legate de maturitatea titlurilor de Trezorerie.

SUA se îndatorează puternic pentru că are cine să le cumpere titlurile care sunt cele mai sigure plasamente din lume şi de aici avan­tajul că se împrumută ieftin. Ce s-ar întâmpla în cazul unui default fie şi temporar?

SUA ar putea continua să-şi onoreze o vreme datoriile, însă cu preţul renunţării la plata unor ajutoare sociale, a asigurării de şomaj sau a salariilor militarilor.

Oricât de dezastruoasă ar fi o astfel de situa­ţie pentru americani, ea nu înseamnă nimic în comparaţie cu problemele generate de o reacţie a pieţelor financiare. Săptămâna trecută analiştii CNBC anticipau că odată cu apropierea zilei fatidice de 2 august, investi­torii în titlurile Trezoreriei ar putea cere ran­damente mai mari pentru a com­pen­sa riscul majorat de neplată. Guvernul federal ar risca, aşadar, să piardă singurul lu­cru care a ţinut până acum America departe de dezastru, respectiv costul scăzut de finanţare.

"Orice majorare de 0,1% a dobânzilor plătite de stat, peste cele estimate (actual­mente în jur de 3% - n.n.), va creşte deficitul cu încă 130 mld. dolari în următoarea de­ca­dă", susţine o notă de cercetare a firmei Bernstein Research, citată de CNBC.

Veşti bune nu vin nici din economie. Datele economice publicate în iunie au fost unele mai proaste decât altele, cel puţin în in­dustrie, sectorul imobiliar sau vânzarea de autoturisme.

Potrivit cifrelor finale ale Departa­men­tului comerţului, economia americană şi-a încetinit ritmul de creştere la 1,9% în T1 (în ritm anticipat, de altfel), după o creştere de 3,1% în T4 2010. Cheltuielile de consum, care înseamnă 70% din economia ameri­ca­nă, au crescut cu doar 2,2%, după o creştere de 4% în T4 2010. Exporturile au crescut cu 5,1%, faţă de estimarea iniţială de 7,5%, în vreme ce cheltuielile publice (locale şi ale sta­telor federale) au scăzut cu 1,2 procente, iar achiziţiile publice federale cu 5,8 pro­cen­te, cea mai mare cădere din 1983 încoace.

Drept urmare, majoritatea analiştilor au revizuit în jos previziunile de creştere economică pentru trimestrul al doilea la ma­ximum 2%, o creştere insuficientă pentru a crea un număr semnificativ de locuri de mun­că. La rândul ei, Fed şi-a redus pre­viziu­nile de creştere anuală de la 3,1-3,2% la 2,7-2,9%. Ţinând seama de aceste lucruri, pentru numeroşi experţi adevărata dez­ba­tere ar trebui să se poarte în jurul fra­gilităţii eco­nomiei americane mai degrabă decât pe reducerea cheltuielilor.

Deşi economia nu merge strălucit, Barack Obama nu are, deocamdată, de ce se teme în perspectiva alegerilor viitoare. Cota sa de încredere a crescut în ultimele luni (mai ales după eliminarea la începutul lui mai a teroristului Osama bin Laden), fiind acum spre 50%. Obama i-ar bate pe toţi con­tracandidaţii săi republicani cel mai bine pla­saţi pentru a intra în cursa prezidenţială din noiembrie 2012, fie că ei se numesc Mitt Romney, Tim Plawlenty sau Sarah Palin. De aceea, democraţii încearcă să întărească ideea că refuzul republicanilor de a accepta un compromis pe deficit nu este decât o strategie de a-l slăbi pe Obama.

Dar până în alegeri mai este mult. Au fost nişte ani de coşmar pentru primul man­dat al lui Obama, mandat în care, de bine, de rău, ţara a ieşit din cea mai gravă recesiune a ulti­milor 70 de ani. Pe mulţi dintre apropiaţii săi i-a pierdut pe drum, ultimul care se pregăteşte să plece fiind Timothy Geithner, secre­tarul Trezoreriei. Joi, a doua zi după ulti­ma conferinţă de presă a lui Obama, agen­ţia Bloomberg susţinea că el ar fi anun­ţat deja Casa Albă că-şi va părăsi postul la finele acestei veri după ce se va fi ajuns la un com­promis cu Congresul pe marginea majo­rării deficitului.

După plecările succesive ale lui Law­rence Summers, Christina Romer şi Austan Gooibee, principalii consilieri economici ai Casei Albe, Geithner ar fi ultimul din echipa de economişti cu care Obama a plecat la drum. Principalul artizan al planului de salvare a Wall-Street-ului, plan iniţiat de predecesorul său Henry Paulson în toamna lui 2008, Geithner a fost numit secretar al Trezoreriei în ianuarie 2009. Fost preşedinte al Rezervei Federale din New York între 2003 şi 2008, Geithner a fost acuzat uneori că are relaţii prea strânse cu Wall-Street-ul, lucru ce nu prea este pe placul alegătorilor lui Obama. Plecarea sa i-ar permite preşe­din­telui în exerciţiu, cred analiştii, să încerce un nou drum în tentativa de a consolida creş­terea economică şi de creare de locuri de muncă unde bilanţul său nu este deloc roz.