Brokerii aşteaptă aprecieri de 20% pe Bursă în a doua parte a anului. Ce acţiuni conduc în topul creşterilor după primele şase luni

Autor: Adrian Ionut Cojocar 04.07.2011

După un prim semestru caracterizat de brokeri ca fiind sub aşteptări, cu aprecieri minime pe principalii indici, aceştia spun că există premise pentru o recuperare în a doua parte a anului.

"În primul semestru am avut parte de o evoluţie slabă, sub aşteptări, dar în linie cu celelalte burse din regiune. Pentru a doua parte a anului ar trebui să vină şi vremuri mai bune şi sper să vedem o creştere măcar la nivelul de 20%, dar începând cu luna septembrie încolo", este de părere Răzvan Paşol, preşedintele firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Indicele BET a crescut în primele şase luni cu 4%, iar indicele BET-FI, reprezentat de SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea, a marcat un avans de doar 2,9%. Practic evoluţia acţiunilor de pe Bursă n-a acoperit nici inflaţia, care s-a ridicat la aproape 4% în primul semestru.

Cu toate acestea nu au lipsit însă creşterile spectaculoase, titlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) multiplicând de opt ori banii investitorilor în numai şase luni. De asemenea, dacă un investitor ar fi achiziţionat la finele anului trecut titluri Carbochim Cluj (CBC) şi-ar fi dublat banii în acelaşi interval.

Totuşi acest lucru s-ar fi întâmplat doar prin noroc, în condiţiile în care aprecierile au venit pe fondul unor evenimente punctuale şi aceste titluri se numără printre acţiunile marginalizate de investitorii de la Bursă.

În cazul Oltchim interesul a fost determinat de anunţul de privatizare a societăţii, în timp ce în cazul Carbochim aprecierile au fost generate de achiziţiile omului de afaceri Cătălin Chelu, care a preluat recent pachetul majoritar al firmei.

Topul creşterilor de la Bursă din primul semestru a fost dominat în mare măsură de acţiuni ale companiilor exportatoare. Astfel, titlurile Azomureş Tg. Mureş (AZO) şi Compa Sibiu (CMP), care exportă cea mai mare parte din producţie, au urcat cu 65% şi respectiv 50% în decurs de şase luni. Acţiunile Alro Slatina (ALR) şi Altur Slatina (ALT), alţi doi exportatori de pe Bursă, au consemnat un avans de 26% şi respectiv 22%.

Companiile care au dezamăgit prin scăderi în primul semestru au fost cele ale Fondului Proprietatea (FP), care au pierdut 12%, urmate de cele ale Trasgaz Mediaş (TGN), care au încheiat pe minus cu 18%. Titlurile dezvoltatorului Impact au coborât cu 20% în acelaşi interval, în timp ce acţiunile Contor Group, intrat în insolvenţă, s-au prăbuşit cu 65%.

"În următoarele luni cred că oferta statului la Petrom va trimite un semnal pozitiv pieţei, sper să se şi încheie cu succes, ca o continuare după efectul generat de listarea Fondului Proprietatea. Din câte am observat în ultima perioadă şi Bursa a început să iasă în lume şi să se prezinte mai bine", spune Paşol. El a mai precizat că se aştepta ca Bursa de la Bucureşti să recupereze din decalajul pe care piaţa îl înregistrează faţă de maximele din anul 2007 şi care este printre cele mai mari faţă de celelalte burse din regiune.

"Dacă compari diferenţele faţă de maximele atinse în 2007, sunt valori foarte mari. Noi şi cu bulgarii am rămas mai jos, restul au recuperat mult din decalaj", a conchis Paşol. Indicele BET este în prezent la jumătate faţă de maximul istoric atins în iulie 2007, în timp ce SIF-urile se tranzacţionează la mai puţin de o treime din preţurile de atunci.