Metro Cash&Carry România S.R.L

Ziarul Financiar 19.12.2013

Ultima actualizare: 19.12.2013

Nume companie: Metro Cash&Carry România S.R.L.

CUI: 8119423

Registrul comerţului: J40/9081/2010

Domeniul de activitate: Comerţ


Prezentare companie: Metro Cash&Carry România rămâne al treilea cel mai puternic comerciant de pe piaţa locală, după germanii de la Kaufland şi francezii de la Carrefour, deşi în timpul crizei afacerile companiei au scăzut treptat până la 906 milioane euro anul trecut. În anii de boom compania obţinea în România afaceri de 1,6-1,7 mld. euro cu un număr mai mic de magazine. Declinul businessului se datorează închiderii câtorva zeci de mii de mici comercianţi, clienţii magazinelor Metro Cash&Carry care se adresează persoanelor juridice. Micii comercianţi, chioşcarii şi alimentarele au fost forţaţi să tragă obloanele pe de-o parte din cauza scăderii consumului şi pe de alta din cauza agresivităţii retailerilor străini care au început să parieze pe formate mici de magazine cu care să se aşeze la parterul blocurilor sau în zonele dormitor, un teritoriu dominat până acum de antreprenorii locali. În acest context, germanii au pus pauză pentru moment procesului de expansiune, anul acesta nefiind deschis niciun magazin, la fel şi anul trecut. Astfel reţeaua a rămas constantă la 31 de unităţi dintre care 26 clasice (pe format mare) şi 5 Punct (de 2-3.000 mp). Totuşi, Metro Cash & Carry a creat în primăvara anului 2012 franciza La Doi Paşi. Această reţea a atins aproximativ 500 de magazine în franciză deschise sub sigla "La Doi Paşi", în timp ce alte unităţi sunt în proces de amenajare, acesta fiind cel mai mare pariu al companiei germane din perioada crizei. Programul iniţiat de Metro Cash & Carry încearcă să creeze una dintre cele mai extinse reţele de comerţ local, care le-ar putea asigura germanilor un portofoliu constant de clienţi. Decizia implementării programului a fost anunţată după ce Metro Cash&Carry a pierdut (in 2012 potrivit datelor financiare aferente anului 2011) poziţia de lider al comerţului local după 15 ani în care compania germană deţinuse supremaţia. Metro Cash&Carry a intrat pe piaţa din România în 1996, acesta fiind totodată anul în care a început să se scrie istoria comerţului modern local. Compania germană a fost primul jucător din comerţul modern care şi-a făcut curaj să intre pe piaţa locală, lanţul de cash&carry fiind adus de grupul german Metro în parterneriat cu omul de afaceri Ion Ţiriac. Principalii săi competitori - Kaufland şi Carrefour - au venit la distanţă de nouă şi respectiv cinci ani.

Anul înfiinţării: 1996

Structură acţionariat:
 

Acţionari Procent
Metro Cash & Carry International Holding B.V. 60%
Metro AG 20%
Zareba Holdings Limited 15%

 

Produse / Servicii: Comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun.

Sediu central: Bd. Theodor Pallady nr. 51N, sect. 3, Bucureşti

Contact de presă: Adina Tîmplaru - Tel: 031-423.41.40, E-mail: adina.timplaru@metro.ro

Contact relaţii cu publicul: Tel: 031-423.40.40, Fax: 031-423.41.02, E-mail: pr@metro.ro, Web: www.metro.ro

Linkurile companiei:
-site-ul companiei
-comunicate de presă
-management
-profil / istoricul companiei
-produse / servicii
-angajări / cariere

Management:

Gilles Roudy - Director General
Camelia Oprea - Director Financiar
Olivier Sainson - Director Operaţional Bianca Hirsch - Director
Management Ofertă şi Mercantizare Valentin Păuna - Director Resurse Umane


Date financiare (lei):

Anul Capital social Cifră de afaceri Profit net Număr de angajaţi
2007 13.537.500 5.747.756.334 284.331.585 6.449
2008 13.537.500 6.014.672.645 246.267.930 6.606
2009 13.537.500 5.746.571.428 127.183.180 5.884
2010 13.537.500 4.786.656.300 139.502.606 5.716
2011 13.537.500 4.487.936.100 95.208.230 5.615
2012 13.537.500 5.035.019.288 66.548.686 5.603
2013 13.537.500 4.731.826.856 43.620.810 5.407
2014 13.537.500 4.488.622.059 -1.257.546 5.125

Sursa: Ministerul Finanţelor, Registrul Comerţului
Cursul valutar BNR - serii anuale (link)

Ultimele articole despre companie:

08.05.2014 - Vânzările Metro au scăzut în primul semestru fiscal în Europa de Est, inclusiv în România
06.04.2014 - Şeful Metro: Jucătorii actuali au ocu­pat locaţiile-cheie din piaţă. Vor mai fi deschideri în retail, însă nu în rit­mul alert din această perioadă
04.04.2014 - Noul şef al Metro: Viitorul arată bine. Vrem să creştem cifra de afaceri, dar nu ne-am propus curse de viteză ca să deschidem noi magazine
07.03.2014 - Cinci judeţe din România au o treime din magazinele LaDoiPaşi ale Metro
05.03.2014 - Metro a ajuns la 700 de magazine La Doi Paşi. Care sunt judeţele cu cele mai multe francize?