AXA: preţul crizei mondiale este explozia datoriei publice în ţările dezvoltate. Doar creşterea economică va stăpâni datoria guvernelor
Reprezentanţii de top ai AXA au prezentat situaţia economiei mondiale, a poziţiei companiei franceze şi obiectivele pentru 2011 în cadrul unei conferinţe desfăşurate săptămâna trecută la Bordeaux, în sud-vestul Franţei. Compania a lansat anul acesta operaţiunile şi pe piaţa din România.
Atunci, criza financiară globală a dus la cea mai mare scădere a comerţului mondial pe timp de pace din ultimul secol.
Acum, încetinirea şi chiar scăderea fluxurilor internaţionale este provocată de întreruperea lanţului global de producţie. Spre exemplu, Chaney a adus în discuţie situaţia companiei japoneze Renesas Electronics, singurul furnizor pentru o serie de cipuri folosite în sistemele electronice ale automobilelor din toată lumea, care, afectată de cutremur, a oprit livrările.
"Sunt cipuri de 1 euro bucata, dar acesta este riscul globalizării: dependenţa", a explicat economistul-şef al AXA, care prevede o creştere de "0%" a comerţului internaţional în următoarele luni.
Pentru Statele Unite Chaney prevede că procesul de "deleveraging"
- scădere a îndatorării familiilor - va continua, iar consumul
populaţiei nu îşi va reveni până în 2014. Rata de economisire a
populaţiei americane (raportul dintre economisirile făcute anual şi
veniturile obţinute) a crescut de la minimul istoric de 0,5% în
2006 până la 6% în prezent, valoare care nu mai fusese atinsă din
1993.
Ca urmare, creşterea economică mondială va fi în continuare determinată de cererea chineză, susţine economistul francez.
În Germania sunt veşti bune de la consumul populaţiei pentru că veniturile populaţiei, de circa 65% din PIB, sunt pe o tendinţă de creştere, iar profiturile companiilor, de circa 25% din PIB, sunt în scădere.
"Pendulul profiturile companiilor - salariile angajaţilor se duce în acest moment spre partea salariilor, ca urmare a ultimelor acorduri sindicale. Consumul populaţiei a fost veriga slabă după 2001, câştigul de productivitate ducând la creşterea competitivităţii şi a profiturilor, dar pe socoteala salariilor", a explicat Cheney. În Germania, rata de economisire a populaţiei, de circa 10% din venituri, este relativ stabilă de 10 ani.
România, în grupa ţărilor cu capacităţi de producţie nefolosite
O ameninţare pentru perioada următoare în economia mondială este rata inflaţiei. Ultima "dezumflare" a preţului petrolului a mai îmbunătăţit percepţia asupra inflaţiei pe următorii cinci ani. Pieţele financiare văd o inflaţie mai mare în SUA şi Marea Britanie decât în zona euro.
Pe termen mediu şi lung, preţul petrolului va creşte, dar cu diverse episoade volatilitate. Pragul de 125 $/baril de acum echivalează cu 100 $/baril în 2007.
Economistul AXA crede că există riscuri structurale inflaţioniste, şi anume supraîncălzirea din economiile emergente. La un capăt al scalei celor mai supraîncălzite economii, unde capacităţile de producţie sunt suprautilizate, sunt Taiwan, Turcia, India, Malaiezia şi China, iar la celălalt capăt, acolo unde PIB-ul este sub potenţial şi capacităţile de producţie sunt subutilizate, sunt Grecia, Rusia, Irlanda şi România. Suprautilizarea capacităţilor de producţie aduce inflaţie, iar aceasta este acum nota dominantă în lume, în timp ce subutilizarea înseamnă riscuri de deflaţie, crede economistul francez.
Totuşi, inflaţia din România este de peste 8% pe an, cea mai mare din Europa. Cum se explică?
"Economia românească are o imensă rigiditate pe partea de ofertă, iar acum este în stagflaţie. Economia produce sub capacitatea sa în România, de aceea am încadrat-o la riscuri de deflaţie", este de părere Chaney.
O economie este în stagflaţie atunci când inflaţia este ridicată deşi PIB-ul stagnează sau este în scădere.
"Dacă aveţi inflaţie de 8% chiar cu scăderea salariilor, atunci aveţi o problemă. Banca centrală ce spune? O explicaţie este creşterea TVA, dar efectul după un an de zile ar trebui să se disperseze. Totuşi, cred că sunt alte preţuri, ale unor active, care au scăzut, cum sunt imobiliarele. Economia este pe drumul cel bun, dar mai este nevoie de ajustări. Este nevoie de atragerea de investiţii, iar pentru asta trebuie să demonstraţi că se aplică legile", a mai spus Chaney.
Economistul francez a susţinut că nu este momentul ca banca
centrală să reducă dobânda în România. "Să nu faceţi ce-au făcut
turcii", a spus el. Turcia se confruntă cu o supraîncălzire a
economiei şi banca centrală este criticată că nu a majorat
suficient dobânda.
"Stăpânirea" datoriei publice, numai prin creşterea PIB
Cheney mai spune că autorităţile chineze iau foarte în serios ameninţările inflaţioniste, ceea ce se va vedea în politicile de curs, de creditare, de dobândă şi de impulsionare a investiţiilor.
Cum să reduci datoriile? Prin creştere economică. Economistul-şef al AXA afirmă că singura cale de "a stăpâni" datoriile publice este creşterea economică.
"La o creştere a PIB-ului nominală de 7% pe an, formată din 3,3% inflaţie şi 3,6% creştere reală a PIB, timp de 10 ani, datoria publică raportată la PIB se înjumătăţeşte." Acestea au fost datele valabile pentru evoluţia economiei americane după cel de-al Doilea Război Mondial. Un scenariu plauzibil pentru revenirea de după Marea Criză din 2009 ar lua în calcul o inflaţie de 4,0% şi o creştere medie anuală reală a PIB de 2,9% timp de 10 ani.