Vodafone a lansat un telefon dedicat seniorilor

Autor: Ştefan Vrabie 05.07.2011

Vodafone, al doilea cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, a lansat Panasonic KX-TU301, un telefon special dedicat seniorilor, disponibil gratuit împreună cu un pachet dedicat de servicii în valoare de 6 euro pe lună.

Telefonul este dotat cu taste cu litere şi cifre uşor lizibile, rezistent la şocuri, tastele sunt sonore şi are un buton dedicat apelurilor de urgenţă situat pe spatele telefonului. Tastele mai sunt luminate şi construcţia butoanelor împiedică apăsarea sau formarea accidentală a unui număr de telefon.
Telefonul este disponibil gratuit utilizatorilor Vodafone împreună cu un pachet de voce dedicat cu o durată de doi ani, care include 500 de minute în reţeaua fixă şi mobilă Vodafone, 50 de minute în reţelele naţionale mobile şi 100 de minute în reţelele naţionale fixe şi internaţionale, preţul pachetului fiind de 6 euro pe lună.