Gender X/ de Leonard Ancuţa

II

"Nobody likes you when youre dead / This is the story of my life…" fredona în gînd şi asta era tot ce putea să gîndească. Picioarele îl purtau singure aiurea pe străzile Babylonului şi ploaia începuse deja să facă supă din tot oraşul. Nu era îmbrăcat potrivit pentru vremea de-afară, dar nici nu-i păsa. Se simţea trist, incompatibil cu lumea, şi avea impresia că tristeţea lui se împrăştie ca o boală venerică în tot oraşul.

Da, atîta vreme cît mai purta semnul bărbăţiei în pantaloni. Îi era greaţă, gîndindu-se la ura asta pentru masculinitate, apoi la faptul că bolile venerice dispăruseră de cînd cu noua politică a guvernului. Nu neapărat că ar fi fost ceva normal sau de dorit, dar lipsa lor, felul în care dispăruseră îl făcea să simtă o umbră de regret. Era într-un fel viaţa înainte, la fel de mizerabilă în anumite ipostaze, dar încă mai păstra ceva din ideea de viaţă, de aventură, de necunoscut.

Acum toţi purtătorii de sex, probabil şi cei ascunşi şi nemonitorizaţi, se fereau ca de dracu. Ar fi însemnat să se dea de gol, nu? Îşi amintea că nu de curînd descoperiseră patru indivizi, doua femei şi doi bărbaţi, toţi purtători de sex. Cazul fusese răscolitor pentru toată lumea, o vreme s-a vorbit numai despre asta. Nu pentru că era posibil, ci tocmai pentru că mai era încă posibil, pentru că încă mai erau oameni care îşi aduceau aminte de vremurile de demult.

Guvernul a cam dat cu bidineaua peste. Ambele femei aveau sarcini avansate şi urmau să nască, cu siguranţă pe cale naturală, aşa spuneau cei din episodul acela al buletinului de ştiri. Era ceva şocant pentru cei mai mulţi, despre naşteri naturale nu se mai auzise de foarte multă vreme.

"Un cancer al societăţii!", aşa spuneau adulatorii, o blasfemie la adresa evoluţiei umane, urlau ei, cu toate că lui nu i se părea nimic aiurea. Dar el trăise cînd era şi altfel, însă ce putea face el, aproape singur în faţa unui aparat de stat atît de puternic încît nimeni şi nimic nu i se putea opune?

Cei patru au fost executaţi public, după ce în prealabil au fost curăţaţi de organele păcatului. Un exemplu atroce de fidelitate pentru o idee, o consecinţă a iubirii fără limite pe care o impusese Jusa. Şi da, cînd te gîndeşti la asta, o amărîtă de gonoree poate părea un fel de brînză mucegăită, mai degrabă o delicatesă, decît o pacoste.

Era posibil să mai existe boli. O inflamaţie, o ciupercă, un sifilis benign, o simptomă care să spună ceva despre vremea în care oamenii se fereau singuri de problemele lor. Cu siguranţă însă nu se ştia de ele, politica lui Jusa impusese eliminarea acestora odată cu eradicarea cauzelor.

Se gîndea că totuşi răul nu poate să dispară pur şi simplu, nu există o limită a răului, dar cu siguranţă oricine avea o problem se ferea ca de dracu de orice. Mai ales că orice deviere de la normalitate sau cum s-ar numi ceea ce se întimplă, n-ar însemna decît recunoaşterea unei crime.

Mergea şi se simţea mai bine gîndindu-se la asta, îl făcea să pară mai încrezător. Ce tare ar fi fost să se prezinte a doua zi cu socoteala umflată de o boală îngrozitoare, ceva care să producă o scîrbă colosală celor care trebuiau să-l opereze. Da, asta ar fi o răzbunare pe cinste, gîndea el, mai tare decît copularea, care deşi eliminată prin extirparea organelor chiar de la naştere, rămăsese totuşi cea mai îngrozitoare crimă a lumii. Cel puţin cîtă vreme mai sunt posesori de organe, declaraţi sau nu.

Tocmai cotise pe-o alee mai dosnică, în partea mizerabilă a oraşului, cea plină de toţi distruşii afectaţi de alcool sau de T9T, gîndacul, o insectă creată genetic, o unealtă de control a lui Jusa alături de politica militară şi filosofia lui de căcat. Gîndacul se potrivea de minune cu spiritual de insectă al populaţiei, el reprezenta puterea şi slava lui Jusa şi ilustra perfect ceea ce deveniseră oamenii în ultimii ani. Deşi cufundat în gînduri, reuşi să-şi dea seama că o altă pereche de paşi se aude în urma lui. Era urmărit şi nu băgase de seamă, cu toate că bîntuia străzile de mai bine de-o oră.

Iuţi puţin pasul şi imediat dupa primul colţ se opri, aşteptînd să apară urmăritorul. Nu prea vedea de ce ar putea fi urmărit, de vreo 17 ani de cînd era donator oficial era suficient să arate brăţara şi era imediat lăsat în pace. Poliţia lui Jusa era suficient de temută încît nimeni nu-şi dorea să aibă de-a face cu ea.

Aşteptă pînă-i auzi paşii aproape. La un moment dat se opriră, semn că nu prea ştia ce să facă, parcă intuia că se putea da de gol. N-a mai stat pe gînduri, l-a luat prin surprindere, năpustindu-se asupra lui gata să-l înşface de guler, cu pumnul ridicat. Însă n-a fost cazul, urmăritorul nu era altul decît puţoiul cu piercing pe care-l văzuse în bar, aschimodia mai slabă decît o cruce tatuată pe un ogar nemîncat de 3 luni.

"Ce dracu faci aici?", izbucni, nervos fiindcă se aştepta la mai mult şi pentru că nu mai era cazul să lovească. Adrenalina i se împrăştiase în corp ca o clipă de fericire într-o mie de ani şi acum era nesatisfăcut, ca după un coitus interruptus. I se părea amuzant că are astfel de asocieri în cap, erau o grămadă de oameni care nu ştiau nici măcar ce înseamnă.

"Pă-pă-păi ştiţi…ăăă, chiar o aveţi? Adică…ăăă… adică vreau să spun, e reală?". Era şi speriat şi intimidat în acelaşi timp. Probabil că era vreunul dintre ăia care vroiau s-o sugă, mai întîlnise astfel de specimene, fusese chiar cît pe ce să fie violat, însă brăţara îl salvase, mai precis echipa de intervenţie care venise imediat ce apăsase butonul.

"Da puştiule, e reală şi funcţională, dacă înţelegi!". Nu ştia de ce-i răspunsese aşa, nu era deloc obligat să dea socoteală cuiva. Însă în momentele acelea simţea că nu prea are de ce să-i mai pese. Peste nu foarte mult timp, averea lui din pantaloni, eul din interior, care se continua cu o bucată de zgîrci şi vase de sînge acoperite, cel îmbrăcat în piele, ca un erou solitar din filmele vechi, avea să îl părăsească.

"Ce vrei de la mine", adăugă pe un ton destul de dur, sperînd că nu va trebui să primească răspuns. Asta pentru că nu se putea aştepta la ceva interesant din partea unui puţoi fără păr, un imberb pe care probabil piercingul îl ancora pe pămînt ca să nu-l zboare vîntul.

"Păi… cum să spun, poate că vreau ceva", spuse el, puţin mai sigur pe sine. Pentru prima oară în ultima vreme văzu în ochii lui o strălucire nouă, ceva ce nu mai întîlnise de foarte multă vreme, ceva ce rămăsese îngropat în sufletul şi mintea lui de pe timpuri demult consumate. Poate chiar de pe vremea cînd lumea nu era aşa, şi ochii oamenilor sticleau într-un anume fel.

"Dar trebuie să mi-o arăţi mai întîi, ca să mă asigur că e reală, adăugă puştiul, de data asta aproape hotărît în voce, ca un dealer care nu face o afacere dacă nu vede banii înainte. Îl privea fix, cu ochi scormonitori şi i se păru că limba i se plimba pofticioasă în gură. Îl simţea tremurînd de nerăbdare şi chestia asta îi dădu o stare ciudată, mai ales pentru că n-o mai arătase altcuiva de foarte multă vreme, dacă nu-i punea la socoteală pe cei de la Centru.

"Al dracu pervers", îşi spuse în minte. "Poate că nu vrea mai mult decît să mi-o sugă", ceea ce n-ar fi fost problemă, în mod special, chiar dacă nu era un obsedat sexual. Cumva înţelegea că lipsa sexului crease angoase enorme în mintea celor ca el. Era chiar amuzant, gîndi el, mai ales că în situaţia sa, ar fi putut profita cît de mult de momentele rămase. Era îngrijorat însă de faptul că lipsa de experienţă poate fi o problemă, o mişcare greşită, o muşcătură sau cine ştie ce i-ar fi putut provoca traume nebănuite.

"Ce-mi oferi în schimb?", îi întrebă pe un ton circumspect, cumva ca să cîştige timp şi ca să înţeleagă ce vrea de fapt. La urma urmei, dacă ar fi avut chef de un sex oral, ar fi fost mai plăcut să încerce cu o femeie. Cu siguranţă s-ar fi găsit o grămadă care să i-o sugă, de plăcere sau chiar pe bani. Nu, nu de-o astfel de aventură avea el nevoie şi speră că nu despre asta e vorba.

"Nu trebuie să vă fie teamă, domnu. Am văzut multe la viaţa mea, chiar dacă sunt încă tînăr. Eu n-am una, dar ştiu să recunosc o făcătură, ştiţi că au apărut unele artificiale?" răspunse el, vorbind repede. Se mişca încet, unduitor, cu spatele aproape lipit de zid. Era ca o lipitoare care se îndrepta spre el. Se întreba ce are de gînd şi era pregătit pentru orice.

"Pot să vă duc într-un loc unde mai sunt bărbaţi ca tine. Şi femei, ştii, femei reale, care au chestie de femeie acolo. E un loc secret, nu ştie nimeni de el. Şi nu vă costă mult…", adăugă el şi mai prietenos, lăsînd în acelaşi timp să se înţeleagă din ochi şi buze cam cît l-ar costa. Îşi dădu seama că de fapt propunerea asta îl punea în mare încurcătură.

Putea fi orice, o capcană sau doar o minciună pentru a profita de el. Se întrebă ce ar avea oare de cîştigat dacă puţoiul spunea adevărul. Se simţea ca în faţa unui tablou scump dar pe care nici nu-l înţelegea şi nici nu ştia ce-ar putea face cu el. Ce urma? O noapte de sex? O şansă de a se răzbuna pe lumea lui Jusa? O posibilitate de evadare într-o lume nouă, fără reguli, în mijlocul unor sălbatici vînaţi de tot aparatul poliţienesc? Nu prea ştia de fapt ce înseamnă alegerea.

Cîndva, cu ani în urmă avusese noroc, alesese altcineva în locul lui. Alţii, aşa cum fusese Anna, prima şi singura lui iubită, îşi hotărîseră singuri viitorul. Restul fuseseră constrînşi, fiindcă nici n-aveau de ales, nici forţa necesară pentru a se împotrivi. Venise momentul în care i se ofereau dintr-o dată posibilităţi. Ştia că nu poate face decît o alegere, dar trebuia să le ia în calcul pe toate, şi ţeapa, şi capcana şi chiar şi varianta în care ajungea într-un cuib cu oeameni normali, acei sălbatici ai societăţii, ascunşi, criminalii care încă mai aveau sex şi profitau de el.

Ar fi fost o chestier să descopere unii asemenea lui. Dar ce avantaj i-ar fi adus asta, ce urma să se întîmple cînd ar fi fost acceptat de această categorie care desconsidera politica lui Jusa? Îşi punea singur anathema pe cap, ca o coroană de spini sau se transforma într-un erou? Urma să devină un fugar, să renunţe la viaţa lui simplă şi comodă, sau se ridica asemenea unui războinic sinucigaş în faţa maşinăriei de tăiat? Glorie pentru moarte sau surghiun pentru viaţă? Merita să lupte pentru o iluzie de libertate? Ce înseamnă libertatea? Un panda ameninţat cu dispariţia sau un gîndac înmulţit prin clonare?

"Ei, domnu, cum facem?". Vocea puştiului îl trezi la realitate. Îşi freca mîinile, probabil că şi pentru el încordarea era destul de mare. Îl privi o secundă în ochi şi îi simţi teama. Fără să clipească, cu o mişcare fulgerătoare îl cuprinse cu o mînă ca într-o menghină, lipindu-i spatele de piept, şi cu cealaltă îl strangulă.

"Minţi? Ha? Spune că minţi. Nu te pune cu mine! Hai spune-mi că minţi, măcar aşa îţi dau drumul şi te poţi duce. Îţi dau drumul, auzi". Băiatul nu tremura, nu părea foarte înfricoşat. Părea că mai trecuse prin asta. Îl strînse mai tare, tot mai tare, pînă îi trosniră oasele şi icni înăbuşit. Începu să se zbată, nu cu prea mare forţă, mai mult cît să-i dea de înţeles să-l slăbească niţel, că vrea să spună ceva.

"Nu mint, domlu, să mor dacă mint", spuse el grăbit şi uşor şuierat din gît. Îi dădu drumul şi-l întoarse cu faţa, să-i poată vedea ochii. Erau limpezi, ca un pahar cu apă artificială. "O să vă duc chiar eu acolo, vă jur!". Avea în privire ceva sfidător dar şi rugător în acelaşi timp. Se decise pe moment că putea să îşi ia o pauză, să se gîndească. Îl împinse uşor, cît să nu cadă şi-i zise scurt: "Aşteaptă-mă în barul în care am intrat mai devreme. Te caut eu peste cîteva ore!".