Cristian Crisbăşan: „Un nud artistic este cea mai completă şi onestă specie de portret”/ de Stelian Ţurlea

- Toate trei. Şi dacă fotografiez şi scriu, recunosc că mi-ar plăcea să fac şi film. Sau chiar să joc într-un film. Scris şi regizat de Cristi Puiu. Sau scris împreună şi regizat de el.

- Să vorbim întâi de fotografie. Am prezentat în urmă cu câţiva ani în "Ziarul de duminică" admirabilul tău album "Digital Sessions" (DAAB, Koln, 2005). A mai apărut ceva nou? Pregăteşti ceva nou?

- Da, în 2007 am fost inclus (cu 4 fotografii) în antologia "The New Erotic Photography" publicată de Taschen USA. Apoi, în 2010 mi-au fost publicate tot 4 imagini în antologia "NUDE Photography" publicată de "LOFT Publications" din Barcelona. Urmează o apariţie într-o nouă antologie Taschen - "The Big Book Of Vulva" - probabil în 2012. Asta îmi dă un motiv special de bucurie, pentru că de acum înainte, dacă mă mai întreabă vreun puritan îngust la minte şi bigot de ce fotografiez femei goale, am să-i răspund că fac asta fix din acelaşi motiv din care o mare editură internaţională ca Taschen a publicat un album de artă numit "Marea Carte A Vulvei".

- Că în fiecare femeie există un demon - treaz şi activ, în stare de veghe, adormit sau reprimat. Că de aceea, femeia este un monstru fascinant, o fiinţă superioară bărbatului, căruia îi este complementară - nu egală. Că aproape toate femeile îşi doresc să fie fotografiate nud, în adâncul sufletului lor, chiar dacă nu toate vor să recunoască.

Că oglinda le minte pe femei. Şi mass-media le minte şi le manipulează. Aceste două tipuri de reflectare a imaginii femeii sunt false, sunt nişte falsificări ordinare. Imaginea din aceste "oglinzi" nu are nici o legătură cu felul în care există cu adevărat imaginea unei femei. Eu, unul, prefer să preţuiesc femeia pentru ceea ce este şi nu să-i aduc corecţii în funcţie de nişte şabloane şi prejudecăţi stupide sau să o critic pentru ceea ce nu este şi nu poate să fie.

Că frumuseţea şi inteligenţa femeilor din România este ultima mare bogăţie naturală a acestei ţări - inepuizabilă - şi că toate femeile ar trebui să fie fotografiate nud de artişti foarte buni, să realizăm o enciclopedie a tezaurului de frumuseţe feminin autohton.

- După atâţia ani de fotografie, ai descoperit vreun mister feminin? Există el?

- Este misterul vieţii şi femeia este singura care îl poartă în ea. S-a dovedit ştiinţific că o femeie nu are nevoie de un bărbat sau de sperma lui pentru a procrea. Şi cred că acest mister al vieţii, este, de fapt, misterul Apei.

- Sexualitatea şi erosul. Umanitatea. Emoţia umană. Unicitatea identităţii. Un nud artistic este cea mai completă şi onestă specie de portret.

- Ştiam că preferi să lucrezi în alb-negru. E şi astăzi la fel? De ce?

- Pentru mine, fotografia este o stare de spirit, un anumit mod de a depune o mărturie vizuală despre om, viaţa ta şi lumea în care trăieşti. Fotografia este portretul subiectiv al unei amintiri. O imagine bună este aceea care ne spune mai mult decât ne arată. Eu mi-am adaptat tehnica la ceea ce simt şi ştiu că am de spus, nu invers. Fotograful face fotografia, nu camera sau tehnica. Eu realizez imaginile brute in format RAW - un format care conservă întreaga informaţie dintr-o imagine. Uneori las o imagine color. Alteori o fac alb-negru pe computer. Şi, deseori, ea ajunge să aibă la final două versiuni - şi color, şi alb-negru. Important, în fotografia artistică, nu este ce surprinzi într-o fracţiune de secundă, ci ceea ce alegi tu, ca artist, să prezinţi public, în final. În fond, o imagine este reprezentarea subiectivă a unei amintiri. Este un fel de medie între ceea ce ai văzut cu ochiul liber în acea secundă, ce ai reuşit să captezi pe cameră din ceea ce ai văzut şi ceea ce îţi aminteşti mai târziu că ai văzut. Deseori, ceea ce simţi despre o amintire fixată într-o imagine se modifică în memoria ta de-a lungul timpului. Şi imaginea aceea poate suferi modificări subiective, în funcţie de felul în care se transformă în mintea ta acea amintire. Diane Arbus spunea pe bună dreptate: "Niciodată o imagine nu mi-a ieşit aşa cum am crezut că vreau. A ieşit ori mai bună, ori mai proastă".

- Care este limita între artă şi pornografie când fotografiezi femei goale în cele mai "seducătoare" poziţii?

- Nu există "poziţii seducătoare". Ele devin seducătoare numai prin ochii şi mintea celui care le priveşte. Pentru unii, o femeie frumoasă goală este o operă de artă, pentru alţii doar un obiect sexual sau chiar mai rău, o curvă ordinară. În fond, ce este pornografia? Este doar ceea ce am reuşit noi, Occidentul modern şi contemporan să facem din ceva ce în Asia este de mii de ani poezie, iubire, sexualitate, artă, magie, mister, Kama Sutra, psihologie, emoţie umană, naturaleţe. Am transformat asta într-un fruct oprit, într-un bau-bau fals şi s-a întâmplat ca la marea prohibiţie din America interbelică. Cred sincer că, dacă nu s-ar fi impus prohibiţia, ca să facă unii mulţi bani, numărul alcoolicilor şi celor decedaţi din comă alcoolică ar fi fost mult mai mic. Aşa se întâmplă cu un lucru când îl interzici. Aşa a devenit reprezentarea nudităţii şi sexualităţii umane pornografie. Pentru că, fiind interzise ca vizual, unii s-au apucat să facă imagini (filme sau fotografii) golite de viziune, conţinut, concept şi emoţie umană, rezumându-se strict la o anumită spectaculozitate a mecanicii sexului. Pentru că aceasta a devenit tentantă şi spectaculoasă, devreme ce a fost interzisă. Recomand oricui interesat de subiect să citească "Trupuri de femei, priviri de bărbaţi. Despre sociologia sânilor goi" de Kaufmann, (apărută la Humanitas) ca să vadă când şi de ce a devenit imaginea nudităţii umane o problemă.

- Am fost invitat de consulul României la Bordeaux şi de Anne Karine Peret - critic şi curator de artă, director al centrului cultural "Espace 29" - să iau parte, în calitate de conferenţiar, la un eveniment cultural dedicat Zilelor Europei, organizat în parteneriat cu La Maison de L'Europe, Institutul Goethe - Bordeaux, Centrul Cultural Francez din Timişoara şi Primăria oraşului Bordeaux. Tema a fost "Diversitatea culturală în creaţia artiştilor europeni". Conferinţa a avut loc în sediul Institutului Goethe. În afară de mine, au vorbit filosoful şi profesorul de filosofie francez de origine ploneză, Mateusz Panko şi artista franceză Amandine Braconnier. Intervenţia mea a avut o parte vorbită şi o parte de proiecţie de imagini din creaţia mea. Am vorbit liber despre cum văd eu creaţia artiştilor vizuali (fotografi) din România şi din ţările foste comuniste şi despre felul în care fac eu imagine. La finalul conferinţei, o doamnă din sală a venit la mine cu soţul ei de mână. Avea vreo 70 de ani şi se vedea că fusese o femeie foarte frumoasă. Mi-a zis că demult nu i-a mai părut aşa de rău că este bătrână şi că, dacă ar fi fost tânără, mi-ar fi pozat nud oricând. Apoi, am avut o întâlnire excelentă cu vreo 20 de studenţi români de la universităţile din Bordeaux şi am stat de vorbă aproape o oră. Au fost trei zile minunate, iar oraşul Bordeaux este extraordinar.

- Nu ştiu când voi mai deschide o expoziţie. Ultima am avut-o în februarie 2010 la Galeriile Artmark. Mi-aş dori să realizez o mare retrospectivă din creaţia mea - cele mai bune imagini din 10 ani, 2001-2011 - dar este nevoie de bani. Nu pot investi în printuri fotografice de calitate, dacă după aceea nu reuşesc să vând lucrări. În România nu se colecţionează artă fotografică, din păcate. Dacă mi-aş permite să fac expoziţia asta pe banii mei, aş face-o, ca oamenii să vină şi să vadă. Este o mare diferenţă între o imagine văzută pe computer, tipărită într-un album şi un print fotografic de calitate. Printul fotografic - de colecţionat şi pus pe perete - nu o să dispară niciodată.

- Am citit cu mare plăcere textele tale despre kitschul de toate zilele, publicate în urmă cu mulţi ani în "Ziarul de duminică", apoi în două volume distincte. Presupun că descoperi în continuare kitschul în jurul nostru. De ce nu mai scrii despre asta?

- Scriu de vreo 2 ani şi jumătate în "Jurnalul de Duminică", suplimentul săptămânal al Jurnalului Naţional şi aici, uneori, ating în articolele mele şi tema kitschului. Mai scriu rubrica de parfumerie din revista lunară "Shopping Report". Nu cred că o să mai scriu despre kitsch pentru că, din păcate, s-a generalizat şi, de aceea, nu mai provoacă nimănui emoţii. E ca şi cum ai scrie despre apă. Nu mai interesează pe nimeni.