Din istoria universală a spionajului (XII)/ de dr. Alexandru Popescu

Războiul Rece dintre KGB şi CIA

URSS

Pe prima pagină a manualului Istoria spionajului sovietic era tipărit cu litere majuscule: "Spionajul capitalist raportează istoria, noi o creăm".

Într-adevăr, spionajul a constituit una dintre cele mai importante activităţi ale URSS, pentru simplul motiv că, în condiţiile ineficienţei sale economice, a necesităţii supravegherii continue a propriului popor şi a realizării sarcinii pe care şi-o impunea, aceea de a păstra poziţia de "Mare putere", desfăşurarea de acţiuni informative şi operative constituia o condiţie a supravieţuirii statului sovietic, iar KGB-ul, Comitetul de Stat al Securităţii (1954-1991) a fost considerat una dintre cele mai importante instituţii ale sale.

Sarcina principală a KGB, ca şi a serviciului militar de informaţii (GRU), a fost furnizarea de date forurilor politice superioare ale URSS, mai ales în domeniul tehnologic, care a devenit prioritar, scop care putea fi realizat doar prin "măsuri active", îndreptate mai ales împotriva "principalului adversar", cum erau considerate Statele Unite, ceea ce a dus la o confruntare directă, un adevărat "război secret" cu agenţiile americane, CIA şi FBI, dar şi a altor servicii de informaţii occidentale şi nu numai…

Dezvăluirile "arhivei Mitrohin"

Unul dintre cel mai importante izvoare pentru cunoaşterea activităţilor multiple desfăşurate de spionajul sovietic l-a constituit aşa-numita "Arhivă Mitrohin", care conţinea documente copiate de şeful arhivei KGB şi publicate, după trecerea sa în Occident, în 1992. Apariţia unor volume care valorificau aceste documente a produs un adevărat şoc internaţional, căci evidenţia amploarea şi diversitatea activităţilor "KGB în lume", cum s-a intitulat unul dintre volumele publicate de Mitrohin şi colaboratorii săi.

Într-adevăr, a devenit evident faptul că, în afara activităţii desfăşurate de spionii care lucrau pentru KGB, dar şi a celor racolaţi de această agenţie, mult mai numeroşi decât se credea, au existat o serie de alte acţiuni nu numai operative, ci şi politice, între care atragerea unor lideri, chiar şefi de state care au acceptat să colaboreze cu agenţia. A produs surpriză prezenţa pe această listă, alături, de exemplu, de Salvador Allende, a unor politicieni consideraţi oneşti, precum Eduard Benes şi Imre Nagy.

"Măsurile active" ale KGB

O altă direcţie urmărită cu perseverenţă de KGB a fost desfăşurarea unor acţiuni de dezinformare, compromitere mai ales, împotriva Statelor Unite, cum ar fi implicarea CIA în asasinarea preşedintelui Kennedy, publicarea unor volume care demascau activităţile ilicite, chiar criminale ale acestei agenţii în lume, ai căror autori erau chiar foşti agenţi ai acesteia (Philip Agee), răspândirea zvonului potrivit căruia maladia SIDA ar fi fost fabricată în laboratoare din SUA.

Însuşi KGB a desfăşurat asemenea activităţi criminale, căci, în afară de tentativa nereuşită de asasinare a lui Josip Broz Tito, au existat şi alte victime chiar din rândul "trădătorilor" din interiorul său. Există unele indicii privitoare la implicarea agenţiei în atentatele împotriva preşedintelui Kennedy, a papei Ioan Paul al II-lea. Multe asemenea asasinate au fost pregătite în aşa-numitul "laborator de otrăvuri" al KGB.

În sfârşit, KGB s-a orientat într-o direcţie deosebit de importantă în lumea contemporană, sprijinirea terorismului internaţional, fiind un fapt dovedit colaborarea sa cu Yasser Arafat în perioada în care organizaţia pelestiniană desfăşura asemenea acţiuni.

Dar KGB a desfăşurat activităţi nu numai în Occident, ci chiar în propriul "lagăr", existând numeroase documente referitoare la participarea sa directă la reprimarea "Primăverii de la Praga" (1968) sau la o serie de acţiuni având drept scop înlocuirea lui Nicolae Ceauşescu, atunci când se părea că acesta se distanţa de hegemonia sovietică.

O galerie de spioni "glorioşi"

Se poate spune că agenţii, ofiţerii KGB, care au desfăşurat diferite activităţi informative în Occident, s-au numărat printre cei mai calificaţi şi mai competenţi agenţi din întreaga istorie a spionajului, fiind consideraţi ca "glorioşi", iar portretele unora dintre ei se află la loc de cinste în sediul de la Liubianka.

Acţiunile unora dintre ei au avut repercusiuni reale chiar în politica internaţională. Astfel, în afară de racolarea unor "spioni atomici", cum ar fi Julius Rosenberg sau Klaus Fuchs, Alexander Feklisov (1914-2007) a fost implicat direct în dezamorsarea "crizei rachetelor" (1962).

Unul dintre cei mai importanţi agenţi specializaţi în racolarea de spioni pentru URSS a fost Konon Molody (1922-1970), aflat la conducerea "reţelei Portland" din Marea Britanie, din care au făcut parte agenţi ce au mijlocit transmiterea de informaţii vitale.

Foarte activi s-au dovedit toţi acei agenţi sovietici care s-au ocupat de racolarea şi activitatea membrilor aşa-numitului "grup de la Cambridge", acţiune de "vârf" a spionajului sovietic.

Defectorii

O altă "galerie" de spioni, mai puţin "glorioasă" pentru KGB, a fost aceea a "defectorilor", adică a acelor agenţi care au trecut în Occident sau au acţionat în interiorul agenţiei pentru serviciile occidentale, al căror număr este deosebit de mare. Desigur, nu putem pune la îndoială că motivaţia unor cazuri de defectare s-a aflat, cel puţin potrivit mărturiilor "eroilor" lor, în nemulţumirea, dezacordul cu politica, propaganda statelor de origine, mai ales a URSS, această convingere fiind stimulată şi de contactul direct cu realităţile politice din statele democratice vestice. Dar nici nu putem trece cu vederea faptul că, în numeroase cazuri, defectarea a fost determinată de teama de a fi descoperiţi de serviciile de informaţii din statele de origine sau de "comanditarii" lor, mai ales că era cunoscută duritatea cu care KGB îi pedepsea pe "trădători". Au existat cazuri celebre de asemenea defectori care au contribuit efectiv la demascarea acţiunilor "imperiului răului", cum era considerată Uniunea Sovietică. Spre exemplu, "colaborarea" lui Igor Guzenco (1919-1982) cu FBI şi MI5 a dus la demascarea unor importanţi "spioni atomici", precum şi a unor membri ai reţelei "grupului de la Cambridge".

Promovat drept cel mai tânăr general KGB, Oleg Kalughin a fost implicat în unele acţiuni importante, cum a fost asasinarea disidentului bulgar Gheorghi Markov, unul dintre cei mai acerbi critici ai agenţiei, chiar după prăbuşirea sistemului sovietic. În volumul său Spymaster: The Highest-ranking KGB Officer Ever to Break His Silence (1995), Kalughin a acuzat KGB că a trecut cu vederea corupţia din păturile superioare ale societăţii sovietice, în vreme ce teroriza populaţia. Împreună cu fostul director al CIA, William Colby, realizează filmul Spycraft: The Great Game.

SUA

În mod paradoxal, CIA (Central Intelligence Agency) este un serviciu secret "tânăr", fiind înfiinţat în 1947, cu scopul de a face faţă provocărilor "Războiului Rece" şi mai ales confruntărilor cu KGB, deci menit să afirme supremaţia SUA şi pe "frontul secret". Pe măsură ce "războiul secret" se amplifica şi cunoştea noi forme, atribuţiile CIA au fost sporite. După ce, iniţial, agenţia a fost însărcinată cu culegerea de date în exteriorul Statelor Unite, ulterior în atribuţiile sale au fost înscrise şi acţiuni de sabotaj, sprijinirea unor mişcări de rezistenţă şi gherilă, precum şi combaterea elementelor comuniste care ameninţau SUA şi "lumea liberă". Se prevede, de asemenea, că CIA desfăşoară activităţi sub acoperire sub controlul preşedintelui SUA, incluzând acţiuni operative, paramilitare şi de influenţare externă.

Dar cum SUA se confruntau şi cu un "război secret" intern şi activităţile contrainformative ale FBI (Federal Bureau of Investigation), concretizate în "vânătoarea de spioni" pe propriul teritoriu, au trebuit să devină din ce în ce mai intense.

A pierdut CIA "războiul spionilor" ?

Atribuţiile CIA erau aşadar asemănătoare cu cele ale KGB, devenit principalul adversar, cu care a purtat un adevărat "război al spionilor", cum a fost calificat chiar de presa americană, această confruntare având repercusiuni reale în politica internaţională din timpul "Războiului Rece".

La o analiză generală, cel puţin în ceea ce priveşte desfăşurarea de acţiuni informative în URSS de către spioni americani, CIA nu a reuşit să fie la fel de activă precum KGB. De fapt, cei mai importanţi agenţi CIA pe teritoriul URSS au fost… sovietici.

Astfel Piotr Semionovici Popov (1916-1959a devenit din proprie iniţiativă agent CIA.

Una dintre cele mai importante reuşite ale sale a fost furnizarea unei liste cu 370 de spioni sovietici care operau în Vest. După reîntoarcerea în URSS, Popov este demascat şi, după o judecată sumară, este executat într-un mod cu totul barbar: prin scufundarea înceată în apă opărită.

"Cârtiţele"

Pe de altă parte, CIA şi FBI au fost implicate într-un "război intern", reuşind, cu destulă greutate, să anihileze trădători chiar din interiorul său, aşa-numitele "cârtiţe". După ce demisionează din CIA, Philip Agee (1935-2008) devine agent de influenţă pentru KGB. Pretextând că este dezamăgit de metodele folosite de CIA, Agee publică o serie de volume în care "demască" aceste practici ("dirty work"), făcând cunoscute numele a 250 de spioni americani din străinătate, ceea ce a dus la "căderea" sau chiar la asasinarea unora dintre ei.

Cea mai importantă cârtiţă din CIA a fost Aldrich Ames, care a transmis către KGB informaţii ce au dus la com­promiterea a 100 de operaţiuni ale CIA peste hotare şi la executarea a 10 agenţi SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice.

Robert Hanssen a fost cea mai importantă "cârtiţă" din interiorul FBI timp de 21 de ani, până în 2001, motivaţia sa fiind de natură financiară. Una dintre cele mai "reuşite realizări" ale sale a fost transmiterea de informaţii despre agenţii pentru SUA din interiorul serviciilor de informaţii sovietice, dintre care unii au fost suprimaţi. Amploarea trădării lui Hanssen reiese din faptul că, după arestarea sa, guvernul american a cerut retragerea din SUA a 50 de cetăţeni sovietici, printre care numeroşi diplomaţi.

"O istorie întunecată"

În ultimă instanţă, operaţiunile secrete desfăşurate de CIA au fost destul de asemănătoare cu cele ale KGB, unele dintre ele putând fi calificate, cum de altfel au şi făcut-o o serie de analişti, drept "murdare", făcând parte dintr-o "istorie întunecată", cu "scuza" că aceste acţiuni vizau apărarea democraţiilor occidentale.

Chiar imediat după război, a fost desfăşurată "operaţiunea Paperclip", care avea drept scop recuperarea şi aducerea ilegală în SUA a unor cercetători germani, chiar dacă unii puteau fi calificaţi drept criminali de război.

În 1948, a fost înfiinţat Oficiul pentru Coordonare Politică (OPC) finanţat de CIA, însărcinat cu desfăşurarea de operaţiuni clandestine, mai ales în ţările din spatele "Cortinei de fier". Printre acţiunile desfăşurate de acest oficiu s-au numărat activităţi camuflate, propagandă, mită, subversiune, dezinformare, infiltrări de agenţi, sabotaj. Cele mai multe dintre ele au fost lichidate de către KGB.

În afară de implicarea CIA în acţiunile împotriva regimului comunist din Cuba, care a prevăzut şi tentative de asasinare ale lui Fidel Castro, au existat şi alte acţiuni de suprimare a unor lideri consideraţi ca duşmani ai SUA, chiar şefi de state, care, de altfel, au şi făcut obietul unor investigaţii desfăşurate de o comisie a Senatului american. Printre cei vizaţi s-au aflat preşedintele socialist Salvador Allende din Chile, şefi de stat din Vietnamul de Sud (Ngo Dinh Diem), din Republica Dominicană (Rafael Trujillo), din Congo (Patrice Lumumba).

Există de asemenea bănuieli că şi CIA ar fi desfăşurat experimente medicale asupra unor opozanţi, dar şi a unor militari americani.

De unde se vede că "scopul scuză mijloacele"…

"Războiul Rece" cultural

Şi cultura a fost considerată ca aparţinând "frontului secret". Astfel, CIA a luat iniţiativa înfiinţării, în 1950, a "Congresului pentru libertatea culturală", destinat să combată influenţa ideologiei şi culturii comuniste. Cel mai important program a fost acela consacrat "Capodoperelor secolului XX", având drept scop promovarea unor opere considerate ca o contrapondere la propaganda comunistă desfăşurată de KGB prin intermediul unor programe proprii. Printre autorii promovaţi de un asemenea program s-au numărat Orwell, Djilas, Stravinsky sau Schoenberg.

În acelaşi timp, FBI a conceput o listă de intelectuali, artişti din SUA, ca şi din alte ţări, suspectaţi de simpatii comuniste, pe care s-au aflat ani de zile personalităţi ca Steinbeck, Brecht, Marilyn Monroe, Frank Sinatra, Charlie Chaplin, dar şi Pablo Picasso sau Albert Einstein.