Opinie Liviu Chiru, ZF: Politica monetară trebuie întărită, spune FMI. Şi la ce ar ajuta?

FMI cere BNR să facă orice este necesar ca să scumpească banii, pentru a ţine inflaţia în frâu. Întrebarea este însă dacă politica monetară poate rezolva (singură) problema inflaţiei, în condiţiile în care ultimul an a arătat că preţurile pot accelera şi când creditul se contractă, adică băncile scot bani din economie. Şi ce alternative ar avea BNR, dacă nu ar aplica învăţămintele FMI?

De la peste 8% în prezent, inflaţia nu are nicio şansă să coboare sub 4% până la sfârşitul anului, atât cât e ţinta BNR, iar politica monetară ar trebui întărită încă de pe acum pentru a salva ţinta pe 2012, avertizează FMI. Adică din nou BNR ar trebui să majoreze dobânda, ba chiar să ridice şi rezervele minime obligatorii (oricum foarte mari faţă de uzanţele europene), adică să scumpească banii.

În primul rând, trebuie spus că prin politica monetară BNR poate influenţa doar cantitatea şi preţul leilor disponibili pe piaţă. Anii de boom au arătat însă că intrările mari de capital (ajunse "în piaţă" prin intermediul creditelor în valută) pot mai mult decât să compenseze orice întărire a politicii monetare din partea BNR. În plus, creditul în lei scade cu un ritm apropiat de două cifre în termeni reali, astfel că apare firesc întrebarea: ce rost ar avea ca BNR să tragă frâna? Creditul în lei este oricum prea scump pentru a fi o alternativă viabilă la o investiţie imobiliară, iar orice bancher vă va spune că finanţările de consum sunt "moarte".

Firesc, atenţia ar trebui îndreptată asupra creditelor în valută. BNR nu le poate influenţa preţul prin dobânda-cheie, ci eventual prin majorarea rezervelor minime (aflate acum la 20% din sumele atrase, faţă de 40% în 2007-2009). Uzanţele pe plan internaţional sunt însă de 2%-3%, iar cel puţin declarativ BNR se îndreaptă spre standardele Băncii Centrale Europene.

Ar mai fi măsuri prudenţiale - introducerea unor limitări administrative ale creditării. Şi am aflat deja că BNR pregăteşte reglementări mai dure pentru creditul de retail. Avans de 30% la ipotecarele în valută, dispar creditele fără garanţie, iar finanţările de consum nu vor mai putea sări de 5 ani.

Ne-am obişnuit ca bancherii să găsească relativ rapid metode de a ocoli barierele BNR. Dar ce spun acum despre noile reglementări? "Ipotecarul în euro este singurul credit care se mai vinde. Şi astfel supravieţuiesc şi dezvoltatorii. De bine de rău mai vând unul-două apartamente pe lună şi îşi pot plăti ratele la creditele pe care le-au luat că să finanţeze construirea. Dacă oprim ipotecarul, vor pica şi dezvoltatorii. Şi atunci va fi rău", spunea recent un bancher.

Măsurile cerute de FMI riscă astfel să lovească chiar în sănătatea băncilor (în limbajul oficial se numeşte "stabilitate financiară"). Iar în vara trecută am văzut că stabilitatea financiară este principalul scop al FMI, care a făcut lobby la Bucureşti până când din Ordonanţa 50 a mai rămas doar ce au acceptat bancherii.

Abordarea FMI este foarte directă: la o inflaţie mare, politica monetară trebuie întărită. Chiar guvernatorul Mugur Isărescu a explicat însă recent că inflaţia nu poate fi considerată un fenomen "exclusiv monetar".

Cel mai recent exemplu vine din luna mai, când preţurile au urcat cu numai 0,2% (un ritm compatibil chiar şi cu ţinta BNR de 3% de anul acesta), deşi creditul a mers ceva mai bine ca în lunile precedente, cursul a crescut faţă de aprilie, iar dobânda semnal a BNR, de 6,25% pe an, a fost cu două puncte sub rata inflaţiei, indicând astfel o politică monetară foarte relaxată. Ce a făcut diferenţa? Oferta (sezonieră) mai mare de produse pe piaţa alimentară, care a ţinut preţurile în frâu.

Aceasta poate fi şi alternativa pentru BNR. Ne-am obişnuit ca BNR să vină cu măsuri neortodoxe. Cum ar putea să arate o abatere de la "calea dreaptă" a FMI în politica monetară? Ca BNR să pună mai mulţi lei pe piaţă la costuri mai mici pentru a stimula creditarea pentru companii. Creditul de consum poate fi limitat la 5 ani, dobânzile rămân oricum sus (costul riscului, pe care bancherii îl includ în dobândă, rămâne oricum foarte mare), astfel că impactul asupra inflaţiei ar fi suportabil. Ar ajuta însă producătorii, deci în final oferta.

De data aceasta, am putea încerca alternative. Rămâne însă acelaşi factor care a atârnat cel mai greu în decizia BNR: ponderea mare a creditelor în valută. Atunci erau două treimi din creditul privat, ponderea e similară acum. Şi este acceptat aproape ca o axiomă că la un euro de 5 lei, portofoliile de credite în valută ale băncilor ar exploda. Dar de data aceasta există şi o portiţă de ieşire: dacă leii ar fi suficient de ieftini, clienţii şi-ar putea refinanţa creditele în valută, mai ales că nu mai sunt "legaţi" în contracte de comisioane usturătoare de rambursare anticipate.

Politica de până acum a BNR, de a lăsa mai mulţi lei pe piaţă, a condus la o scădere a dobânzilor (indicatorul Robor la 3 luni este la 5,5% pe an, mult sub rata de politica monetară). Ca raspuns, bancherii au ieftinit timid creditele, după cum remarca şi BNR în comunicatul după şedinţa de politică monetară din iunie. Îi ţine în frâu şi teama că BNR ar putea oricând să ducă dobânzile în sus, pentru a contracara eventuale presiuni de depreciere a leului, mai ales în contextul turbulenţelor pe plan internaţional. Ar fi benefică o schimbare clară de paradigmă, întărită şi prin micşorarea dobânzii-semnal. În plus, BNR ar putea să treacă (după modelul Fed) la a compara dobânda cu indicatorul de inflaţie CORE2 (care măsoară creşterea preţurilor de consum exceptându-le pe cele volatile şi cele administrate). Iar CORE2 se află sub 4%, asfel că o dobândă de 4%-5% pe an din partea BNR ar arăta o deschidere clară pentru sprijinirea economiei.

Desigur, o simplă inundaţie de lei pe piaţă nu garantează că firmele vor produce mai mult. Ar fi nevoie şi de o "canalizare" a banilor spre investiţii, în defavoarea consumului. Iar asta este treaba Guvernului, care trebuie să vină cu politici pentru a stimula investiţile productive.

Ca o premoniţie, preşedintele Traian Băsescu îl invita în iunie pe guvernatorul Isărescu să coboare în arenă. Îşi va asuma BNR un pariu "neortodox" pentru a pune umărul la creşterea economică într-un an electoral sau va rămâne la matriţa FMI?

Liviu Chiru este Editor ZF