Ruptura dintre Berlusconi şi ministrul lui de finanţe aruncă Italia în ghearele pieţelor financiare

Autor: Alexandru Stefan Matei 11.07.2011
  • Atac dur al premierului italian la adresa ministrului său de finanţe n Scăderi puternice ale acţiunilor băncilor italiene
  • Spania intră în colimatorul investitorilor, care cer dobânzi mai mari pentru a o împrumuta.


Criza datoriilor din Europa s-a com­plicat la sfârşitul săptămânii trecute, investitorii îndreptându-şi atenţia către Italia, a treia cea mai mare economie din zona euro, unde are loc o dispută între premierul Silvio Berlusconi şi ministrul de finanţe Giulio Tremonti, scrie Financial Times.

Tensiunile de pe scena po­litică se adaugă celorlalte vulne­rabilităţi ale ţării, creşterea economică fragilă şi datoriile de peste 1.800 de miliarde de euro, şi au făcut ca randamentele obli­ga­ţiunilor să urce la maximele ultimilor nouă ani.

"Atmosfera din zona euro

s-a înrăutăţit ca urmare a creşterii riscului de contagiune şi a temerilor că criza se va agra­va", a spus Ken Wattrett, economistul-şef pe Europa al băncii franceze BNP Paribas. "Situaţia politică instabilă din Italia şi economia şubredă a ţării nu fac decât să înrăutăţească situaţia."

Dispută la nivel înalt

Tensiunile dintre Berlusconi şi Tremonti au pornit de la pachetul de măsuri de austeritate propus de ministrul de finanţe şi de la refuzul acestuia de a adopta reducerile de taxe propuse de prim-ministru. "Tremonti crede că el este un geniu în timp ce restul sunt nişte proşti", l-a atacat Berlusconi pe ministrul de finanţe. Tremonti ar putea fi forţat să demisioneze, el riscând să fie tras într-un scandal de corupţie ca urmare a arestării unui fost consilier politic al său.

În plus, situaţia este înrăutăţită şi de temerile cu privire la rezultatele pe care le vor obţine băncile italiene la testele de stres la care au fost supuşi cei mai mari creditori europeni, ceea ce a determinat o scădere puternică a acţiunilor din sectorul bancar italian. Euro a pierdut 1,8% faţă de dolar săptămâna trecută, până la un curs de 1,4265 dolari, în timp ce bursele au scăzut în 14 din 18 ţări din vestul Europei. Cea mai afectată, bursa italiană, a scăzut cu 7,2%, trasă în jos de titlurile UniCredit (-20%) şi Intesa SanPaolo (-14%).

Cresc dobânzile

Randamentele obligaţiunilor italiene pe zece ani au ajuns la un maxim de 5,28%, iar o creştere în continuare a acestora ar putea face mai dificilă finanţarea de către guvern a datoriilor de 1.843 de miliarde de euro sau 119% din PIB. În următorii cinci ani ajung la scadenţă obligaţiuni italiene în valoare de 900 de miliarde de euro.

"Italia începe să fie văzută aşa cum este de fapt: o economie periferică cu datorii foarte mari şi creştere economică redusă", spune Micholas Spiro de la firma de consultanţă Spiro Sovereign Strategy.

Nu doar Italia a fost afectată de creşterea dobânzilor la titlurile de stat de săptămâna trecută, ci şi Spania, a patra mare economie din zona euro.

Dacă investitorii aruncă cele două ţări în vârtejul crizei financiare, Europa ar primi o lovitură extrem de puternică pentru că salvarea acestora prin intermediul unor împrumuturi precum cele acordate Greciei, Irlandei şi Portugaliei ar însemna cheltuieli de sute de miliarde de euro pe care contribuabilii şi mulţi politicieni nu sunt dispuşi să le facă.

Economia Italiei s-a ridicat anul trecut la 1.548 de miliarde de euro, iar cea a Spaniei la 1.062 de miliarde de euro. Avantajul Spaniei faţă de Italia este însă că are datorii mult mai mici, echivalentul a 60% din PIB.

Soarta Spaniei este legată de capacitatea guvernului de a adopta reforme care să reechilibreze economia. "Dacă nu reuşesc să vină cu reforme cuprinzătoare, investitorii şi agenţiile de rating îşi vor îndrepta atenţia către Spania, unde sectorul privat are datorii mai mari decât PIB-ul", spune Neil Williams, economistul-şef al companiei de investiţii Hermes. Spania se împrumută pe zece ani la o dobândă de 5,68%, faţă de sub 4% în octombrie 2010.