S-a finalizat montarea gazonului şi a tabelelor electronice de marcaj pe Cluj Arena. Galerie FOTO

Autor: Laurentiu Cotu 11.07.2011

Unul dintre cele mai importante obiective ale Clujului, stadionul Cluj Arena, se apropie de finalizare. Aproximativ 90% dintre lucrările de construcţie, amenajare şi dotare a stadionului din Cluj au fost parcurse, astfel că întreg proiectul va fi gata până pe data de 4 august, conform declaraţilor constructorilor. În prezent se lucrează la amplasarea învelitoarei exterioare a arenei şi la montarea scaunelor, după ce au fost finalizate recent lucrările de montare a gazonului şi a tabelelor electronice de marcaj.

''Cele două tabele electronice de marcaj, marca Philips, au o suprafaţă de 55,1 mp fiecare, o vizibilitate bună de la o distanţă de până la 200 de metri, un unghi de vizibilitate până la 150 de grade, putând funcţiona la temperaturi de plus 50 de grade. O tabelă identică este montată şi pe sadionul echipei Chelsea din Londra'', au spus oficialii companiei ACI Cluj, unul dintre constructorii stadionului, fără a preciza costul de achiziţie al tabelelor de marcaj. Ambele tabele de marcaj sunt situate în tribunele stadionului.

În ceea ce priveşte gazonul, acesta a fost montat în întregime pe suprafaţa de joc, iar tribunele sunt acoperite cu primul strat al copertinei. Gazonul a fost achiziţionat de la compania germană Bernsdorf şi montat de firma clujeană de amenajări peisagistice Eco Garden, subcontractor al constructorului ACI Cluj.

În ceea ce priveşte materialele folosite la realizarea suprafeţei de joc, acestea constau în: 3.800 de metri cubi de material drenant şi substrat ameliorat, 8.150 ml de şanţuri, 900 ml de tubulatură sistem drenaj, 260 ml tubulatură canalizare apă meteorică, 24 de cămine de inspecţie şi curăţare drenaje, 400 de ml de rigole perimetrale, 24 de aspersoare pentru irigaţii, 49 de kilometri de cablu şi 8.400 mp de gazon, aproximativ 300 de tone. Gazonul rămâne în garanţia firmei executante pentru o perioadă de doi ani de la inaugurarea stadionului, însă operaţiunile de întreţinere vor continua şi ulterior.

Totodată, până în prezent au fost montate 3.000 de scaune, din totalul de peste 30.000 de locuri, prevăzute în proiectul Cluj Arena. Inaugurarea Cluj Arena va avea loc la începutul lunii octombrie, după finalizarea lucrărilor de amenajare a zonei exterioare a stadionului.

Lucrările la noul stadion din Cluj au început în vara anului 2009, iar conform proiectului, finalizarea construcţiei este prevăzută pentru luna august a acestui an. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 130 mil. lei (circa 35 mil. euro, la cursul euro din 2008, când a fost licitat proiectul stadionului).

Cluj Arena va avea o capacitate de peste 30.000 de locuri. Construcţia este concepută prin îmbinarea a două tribune şi două peluze, iar stadionul va dispune de vestiare, săli de conferinţe, spaţii pentru cluburile sportive (atletism, scrimă, ciclism, box, haltere, lupte, tenis de masă), spaţii de antrenament acoperite, muzeul sportului şi cabinete medicale.

Lucrările de la stadionul din Cluj au fost atribuite unui consorţiu din care fac parte firmele Con-A Sibiu, Transilvania Construcţii, DAS Engineering Grup, ACI Cluj, Dico şi Ţigănaş, Grup 4 Instalaţii, Bogart Construct SRL şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.