Componentele produse la Ghimbav vor fi asamblate pe avioane Airbus care vor zbura în toată lumea

Autor: Adrian Cojocar 13.07.2011

Gigantul aeronautic EADS, ca­re a livrat anul trecut pes­te 500 de avioane Air­bus, va ex­porta întreaga producţie de componente a fabricii din localitatea braşoveană Ghimbav şi va mai angaja 300 de oameni până la finalul lui 2013, an în care investiţiile companiei la Braşov vor ajunge la 90 mil. euro.

EADS a inaugurat ieri la Ghimbav prima fază a investiţiilor derulate în fabrica de componente pentru Airbus, investiţii care se ridică la 40 mil. euro şi care au fost de­ru­late prin intermediul companiei Premium Aerotec. Bugetul total al gru­pu­lui pentru această platformă ajunge însă la 90 mil. euro, iar compania a primit şi un ajutor de stat de 19 mil. euro. "Investiţia de la Braşov reprezintă o pia­tră de hotar nu numai pentru EADS, ci şi pentru Româ­nia. Începem să punem la punct forţa de muncă pentru ca în scurt timp să ajungem la 1.000 de angajaţi în Ro­mânia", a spus Louis Gallois, CEO al EADS.

Gallois, 67 de ani, a fost prezent ieri la Bra­şov la inaugurarea oficială a fabricii, aflându-se pentru a doua oară în România, la mai bine de zece ani de la prima vizită. "Am fost impresionat de progresele înre­gis­trate de România în ultimii zece ani", spu­ne Louis Gallois, care conduce un grup cu afaceri de 45 mld. euro şi 121.000 de angajaţi.

EADS este prezent în România prin com­pania Premium Aerotec de la Ghim­bav şi prin Eurcopter România, ultima fiind un joint venture la care statul are 49% din acţiuni.

"Ne bucurăm de suportul autorităţilor lo­cale şi guvernamentale, am identificat cu aces­tea noi proiecte de investiţii, dar ceea ce dorim pentru a le pune în aplicare este mai multă vizibilitate în plan legislativ. La Euro­copter România avem o înţelegere pe termen scurt cu statul român pe care dorim să o extindem. La IAR Ghimbav dorim să clarificăm relaţiile pe termen lung, lucru care este foarte bine înţeles de autorităţile române", a mai spus Gallois.

În prezent Premium Aerotec are 260 de angajaţi şi după finalizarea următoa­re­lor stagii de investiţii, programată pentru anul 2013, conducerea estimează că nu­mă­rul acestora va urca la 550 de angajaţi. "Investiţia de la Ghimbav a EADS este un model de seriozitate în investiţii şi crearea de locuri de muncă", a declarat Emil Boc, prezent la evenimentul de ieri.

EADS produce pe platforma IAR Ghimbav componente de structură (profi­luri subansamble şi alte componente me­talice) pentru avioanele Airbus.

"Fabrica de la Braşov a EADS va ex­por­ta întreaga producţie şi va deservi toată zo­na de sud-est a Europei", a mai spus şe­ful EADS, iar componentele produse aici vor fi asamblate pe avioane Airbus care vor zbura în toată lumea.

În primele şase luni noua fabrică a Premium Eurotec de la Ghimbav a produs 240.000 de componente pentru avioane de tip Airbus şi conducerea companiei estimează că la finalizarea pro­iectelor de investiţii vor ajunge să pro­ducă 1,3 milioane de componente pe an.

Reprezentanţii companiei nu au furnizat ieri informaţii legate de valoarea vân­zărilor din România, dar potrivit unor estimări anterioare în primul an de func­ţionare fabrica ar urma să genereze vânzări de 40 mil. euro.

Investiţia de la Ghimbav a venit la pu­ţin timp după ce Airbus a anunţat că a sem­nat cea mai mare comandă din istoria aero­nauticii mondiale. Astfel, operatorul indian IndiGo va achiziţiona pentru suma record de 15 mld. dolari 180 de aeronave de tipul Airbus A320. Investiţiile pe platforma din Ghimbav s-au realizat în colaborare cu pro­du­cătorul de elicoptere IAR Braşov, care a pus la dispoziţie un teren de şase hec­tare, reprezentanţii grupului precizând la demararea acesteia că ar putea angaja şi mun­citori disponibilizaţi de la compania românească.

"Aş dori să felicit angajaţii români pen­tru calitatea muncii pe care o prestea­ză. Am avut rezultate excelente în prima fa­ză de livrare, fapt ce reprezintă o premisă pen­tru continuarea dezvoltării companiei", a spus Butschek, director de operaţiuni în cadrul Airbus.

Investiţiile EADS la Braşov sunt cele mai importante din ultimii ani şi vin într-o pe­rioadă în care industria aeronautică ro­mâ­nească a fost puternic afectată de criza mon­dială, dar mai ales ca urmare a auste­ri­tăţii statului care şi-a redus semnificativ cheltuielile din acest sector, în condiţiile în care multe companii locale erau dependente de comenzile primite de la stat.