România intră în era verde: Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin prin certificate verzi pentru energia regenerabilă

Autor: Roxana Petrescu 13.07.2011

Comisia Europeană a constatat că planul României de a sprijini producţia de energie din surse regenerabile este în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special datorită faptului că acesta creează stimulente clare pentru creşterea utilizării surselor regenerabile de energie, spun reprezentanţii Comisiei.

Avizul favorabil al Comisiei Europene este singurul lucru de care depinde începerea aplicării Legii 220/2008 prin care este stabilit sistemul de sprijin pentru energie verde, unul dintre cele mai aşteptate texte legislative de către investitorii străini. Investiţiile în energie verde, în urma aplicării legii, ar putea ajunge la 5 miliarde de euro în perioada 2011-2013, cele mai multe urmând a fi realizate în parcuri eoliene.