În timp ce liderii politici se ceartă, businessul merge înainte
În toamna lui 1999 mergeam spre Bratislava şi Praga, la invitaţia guvernului ceh. Cum nu aveam mulţi bani, am mers cu trenul. În compartiment, un olandez şi o americancă. Olandezul nu ştia decât franceză, americanca, o măicuţă dintr-un centru de caritate, vorbea doar englezeşte. Cum ştiam
câte puţin din ambele limbi, am făcut-o vreme de vreo 12 ore pe translatorul, până la graniţa Ungariei cu Slovacia, unde un controlor de bilete slovac care nu vorbea decât limba lui a încercat să mă dea jos din tren pentru că nu aveam destui bani.
În toamna lui 2008, mergeam cu avionul spre Paris pentru mai multe întâlniri cu responsabili din administraţie (Franţa deţinea preşedinţia UE). La aeroport nu-mi găseam paşaportul. "Carte de identitate nu aveţi?" "Ba da." Prima mea călătorie "cu buletinul" a fost la Paris.
Diferenţa dintre România de azi şi cea de acum 10 ani, dincolo de valoarea PIB-ului, este cea dintre un om dat jos din tren şi unul care merge cu avionul, fără paşaport. Libera circulaţie a persoanelor (dincolo de disputa Schengen) este o realitate pentru România, ca şi cea a liberei mişcări a capitalului.
Dacă în urmă cu 10 ani stocul investiţiilor franceze în România reprezenta câteva sute de milioane de euro, acum el se apropie repejor de cinci miliarde. Automobile Dacia (deţinută de Renault) este "vinovatul" numărul unu care a făcut ca din 2010 balanţa comercială a României în relaţia cu Franţa să fie excedentară. Multe companii franceze - Orange, BRD SocGen, Lafarge, Gaz de France - deţin poziţii-cheie în economia românească.
Şi, cum spune ambasadorul Franţei Henri Paul, altele se pregătesc să vină pentru că România reprezintă în continuare o destinaţie interesantă pentru afaceri. Aproape 50.000 de români sunt angajaţi în primele 10 companii franceze care au ales ca destinaţie de business România. Câţi vor fi peste 10 ani?
Şi de ce să nu ajungem peste acelaşi număr de ani să numărăm volumul investiţiilor companiilor româneşti în Franţa?