Penny Market deschide 13 magazine. Niciun cuvânt despre vânzare

Autor: Cristina Roşca 14.07.2011

Penny Market, cea mai extinsă reţea de magazine de tip discount din România, controlată de grupul german Rewe, va investi până la finalul acestui an 45 de milioane de euro în 13 magazine noi şi în remodelarea celor deja existente.

Potrivit reprezentanţilor companiei cea mai mare parte a acestei sume este investită în expansiune. Astfel, reţeaua de magazine care la sfârşitul anului 2010 număra în total 116 unităţi va ajunge în cursul acestui an la 129 de filiale.

"Penny Market a avut o evoluţie foarte bună şi în primele şase luni ale acestui an. Obiectivul nostru este să continuăm expansiunea pe teritoriul României", declară Frank Wagner, directorul general Penny Market România.

Germanii de la Penny Market comunică planurile de expansiune pentru 2011 la scurt timp după ce în presa germană au apărut informaţii potrivit cărora Rewe are în plan să vândă operaţiunile Penny Market din România şi Bulgaria.

Reprezentanţii Penny Market nu fac însă nicio referire la o posibilă vânzare în comunicatul de presă şi nu au răspuns nici solicitărilor ZF pe această temă de la începutul săptămânii.

Germanii de la Penny au deschis un singur magazin în acest an, cel de-al 117-lea al reţelei, în Corabia, judeţul Olt în luna martie.

Penny Market nu este singurul retailer de pe piaţa locală care mizează pe expansiune în acest an, în pofida faptului că în primele cinci luni ale anului consumul şi-a continuat declinul. Cel mai puternic s-au extins reţelele Profi (a deschis 12 unităţi) - încadrată anterior ca discounter, însă în prezent se încadrează la categoria supermarket potrivit oficialilor companiei -, Macro, fostul Minimax (11) şi Mega Image (8). Cele trei reţele au deschis astfel în primele şase luni 31 de magazine din totalul de 45 în care s-au investit potrivit calculelor ZF circa 100 mil. euro.

Penny Market a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de peste 435 milioane de euro, în creştere cu 4,3% comparativ cu anul 2009.