Profitul record al Transelectrica din primul trimestru s-a evaporat în trimestrul al doilea

Autor: Andrei Chirileasa 14.07.2011

Compania de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL), controlată de stat, a înregistrat în primul semestru un profit net de 9,94 mil. lei (2,34 mil. euro), comparativ cu pierderi de 58 mil. lei în perioada similară a anului trecut. În intervalul analizat, veniturile Transelectrica au urcat cu 7,8%, la 1,37 mld. lei, iar cheltuielile au avansat cu 2,2%, la 1,36 mld. lei, potrivit datelor preliminare ale companiei, publicate împreună cu bugetul rectificat pentru 2011, care va fi supus aprobării acţionarilor în luna august. Bugetul rectificat vizează creşterea cu 68% a profitul net estimat pentru acest an, la 27,9 mil. lei (6,6 mil. euro).

Rezultatul semestrial este însă mult mai slab decât cel din primul trimestru al anului, când compania a raportat un profit net de 161 mil. lei (37,9 mil. euro). Practic, asta înseamnă că în trimestrul al doilea, Transelectrica a avut pierderi de circa 151 mil. lei, cauzate în parte şi de inversarea trendului cursului leu/euro, care a crescut în perioada aprilie-iunie după ce scăzuse în primele trei luni.

Compania îşi reevaluează trimestrial datoriile pe termen lung în valută, iar modificările de curs pot aduce profituri sau pierderi semnificative pe partea financiară. Acţiunile Transelectrica au închis şedinţa de ieri de la Bursă la preţul de 22 lei, capitalizarea companiei fiind de 377 mil. euro. Statul deţine 73,7% din acţiuni, însă şi-a propus să vândă pe Bursă 15% din companie până la finele anului. Transelectrica intenţionează şi ea să vândă 12% din acţiunile proprii, într-o majorare de capital, pentru a strânge bani pentru investiţii.