Gender X (III)/ de Leonard Ancuţa

3.

"Nobody likes you when youre dead / This is the story of my life…". Îşi închipuia că pînă şi în bar fusese de fapt desconsiderat, ignorat tocmai pentru că era unul dintre Ei. Probabil că încă de cînd afirmase răspicat că e un balaur cu trei capete şi unul nu se poate privi singur în oglindă, fusese deja catalogat şi dispreţuit, deşi în adîncul lui îşi dorea să fie adevărat, să fie urît tocmai pentru că o avea, dar era sigur că nu avea de-a face decît cu nişte invidioşi. Laşi, dar invidioşi, cea mai periculoasă specie. Da, îi rodea acea dorinţă amplă, orgoliul puternic de a fi la fel ca el, deşi le era complet imposibil.

Marea Campanie de Extirpare avusese loc cu vreo 20 de ani în urmă, cînd el era încă un puştan cu caş la gură. Răcise puternic atunci, stătuse aproape un an pe străzi căutînd-o pe Anna şi plouase în fiecare zi dintre cele 365 de zile ale anului. Acum ploua numai 360 de zile pe an, asta fiindcă adulatorii hotărîseră că trebuie să scurteze pînă şi anul. Îi tăiaseră şi lui ceva, aşa cum nimic nu rămăsese întreg, doar pentru că susţinătorii lui Jusa hotărîseră că e necesar să ciuntească totul. Ziua avea 23 de ore, orele aveau 55 de minute, asta spre deosebire de vremurile în care lumea arăta altfel şi părea într-o oarecare măsură, normală.

În orice caz, Jusa şi ai lui erau decişi să facă din lume un iad, cel puţin aşa credea el, cu toate că adoratorii îşi erau convinşi de contrariu. Jusa propovăduia un nou mod de ispăşire a păcatelor - întoarcerea cu faţă către Iubirea pură. Lumea trebuia să accepte că Adoraţia este sensul de a exista al fiecărui individ, că iubirea fizică, inegalitatea dintre sexes au indivizi, toate astea sunt doar iluzii, de vreme ce Jusa oferă egalitate şi scop.

Tăierea organelor, implica eliminarea tuturor diferenţelor, frustrărilor, a meschinăriei şi urei dintre indivinzi. Iubirea din suflet către suflet devine astfel principiul, scopul pentru care individul trăieşte. Asexuarea, regresul către insectă, catre furnica lucrătoare nu era un lucru negativ, ci doar calea spre o asceză spirituală forţată, care avea ca punct final împlinirea prin dragoste, prin muncă, prin adorarea conducătorului şi dedicarea faţă de societate. Aşa era în lumea lui Jusa. Tot ce luau, micşorau, tăiau, extirpau sau smulgeau susţinătorii lui(ei) se transforma în iubire.

Cele 5 minute răpite orei fuseseră transformate în iubire, prin decret guvernamental, la fel şi cele 5 zile lipsă din an, ca omagiu adus iubirii. Explicaţia fusese dată pe baza unei poveşti din mitologia egipteană, care explica felul în care anul ajunsese de la 360 de zile la 365 în urma unei relaţii sexuale incestuoase între o anume divinitate egipteană şi fratele ei. Zeiţa născuse 5 copii, care ar fi trebuit omorîţi, însă în urma unor tertipuri, a reuşit să cîştige timp, zile pentru fiecare dintre ei, care mai apoi s-au adăugat anului.

Jusa considerase o blasfemie acest lucru, şi hotărîse întoarcerea la normal, revenirea la anul de 360 de zile egiptean, urmînd ca surplusul de timp să fie transformat în iubire, în adoraţie. Iubire pură, din suflet, fără atingeri, fără nici un fel de implicaţie. Sexul e o crimă şi e pedepsit ca atare.

În felul acesta, 5 minute pe oră oamenii trebuie să iubească, să se adore pe ei înşişi, pe semenii lor, şi nu în ultimul rînd pe Jusa, cel care a deschis ochii tuturor oamenilor şi le-a propovăduit calea iubirii şi a purităţii, scăpîndu-i de murdăria acuplării şi de mizeriile sufleteşti care întinau umanitatea ca urmare a frustrărilor sexuale. Egalitate în dragoste pentru toţi, iubire adevărată. Adevărata forţă e sufletul şi nu corpul. Jusa înseamnă dragoste şi echilibru şi lumea de asta are nevoie.

El avea nevoie de altceva şi deşi nu ştia ce, mergea încrezător prin Babylon, încrezător în soarta sa, sperînd că întîlnirea cu puştiul va schimba ceva. Nu ştia ce, dar aştepta în el acea transformare care să-i dirijeze altfel destinul. În orice caz, schimbările nu vin din afară, ci doar din interior, şi nu era nevoie să se gîndească de două ori la asta.

Privea feţele abrupte ale oamenilor, golite de orice urmă de duioşie sau sentiment cald. Păreau conduşi de-o iubire oarbă, o molimă pe care o credeau salvarea sufletelor atît de păcătoase pe care le moşteniseră de la o lume cu atît mai păcătoasă şi care pierise sub propria infatuare.

Nu ştia încotro să meargă. Avea posibilitatea să se întoarcă la bar, să-l ia pe puşti ca să-l ducă acolo, unde spunea că mai sunt şi alţii ca el. Cumva i-ar fi plăcut să facă ceva care să îi aducă aminte că e bărbat, unul dintre puţinii bărbaţi de pe planetă. Nici nu ştia cîţi sunt cu toţi, poate o sută, poate două, nu-i ştia decît pe cîţiva cu care se intersectase la centrul de donare.

Mersul la Centru, de două ori pe săptămînă, era singura slujbă. De fapt lucra şi în celelalte dimineţi, trebuia să se prezinte la controlul obligatoriu, în spitalul municipal. Plus că trebuia să facă sport cel puţin o oră pe zi, obligatoriu, aşa că trebuia să meargă la o sală de sport specială. O rutină enervantă, dar necesară, aşa considerau adulatorii lui Jusa, pentru a verifica zilnic că sămînţa sau scula lui nu sunt irosite pervers sau criminal.

Mens sana in corpore sano, aşa spuneau latinii, şi el se gîndea cît oare a mai rămas adevărat din asta, cînd toţi păreau afectaţi de ceva, ori de lipsa unui sex, ori de lipsa sexelor în general, ori de lipsa sexului. Trăia într-o lume fără sex, în care sexul devenise, după opinia lui, o boală mentală. Întreaga populaţie era afectată de asta, o vedea în toate episoadele buletinelor de ştiri, de fiecare dată crime, sinucideri, moarte în grup prin supradoze de droguri. Sexul, ca boală, părea mai degrabă un vulcan care ejacula moarte, moarte pretutindeni.

Poate că venise timpul pentru o schimbare. O revoluţie care se lăsa aşteptată de ceva vreme şi care ar fi repus cumva lumea pe un drum care oferea şanse. Acesta pe care se mergea acum se vărsa direct în prăpastie. "Oare cum încep revoluţiile?" se gîndi el. Din ce-şi aducea aminte, întotdeauna era o nemulţumire, o adîncă şi dospită furie care stă ca un şarpe adormit în oameni şi la un moment dat se trezeşte şi muşcă fără să ţină cont de nimic.

Dar cum se trezeşte un astfel de şarpe? Care sînt mecanismele care fac ura din oameni, dorinţa de mai bine, setea de libertate, să izbucnească asemenea unui resort care se destinde brusc, nemairezistînd propriei energii acumulate în timp? Nu ştia,iar tot ce vedea erau oameni abătuţi, consumaţi, o turmă de vite fără vlagă şi fără personalitate, care-şi acceptau cu umilinţă tainul zilnic, înfricoşate că oricînd s-ar putea împuţina, că oricînd poate fi mai rău.

Cît de multe poate suporta un animal? Dar un om? Dar un om care ajunsese mai rău decît un animal, un om care nu era decît o insectă, o furnică lucrătoare simplă, fără sex? Se aflau de aproape 20 de ani sub dominaţia cruntă a unei regine asexuate şi nimeni, niciodată nu avusese puterea să strige că lumea devenise un gen x, un loc în care femei sau bărbaţi, toţi purtau acel x între picioare, ca o cicatrice, ca o ruşine, ca o stigmă a propriei neputinţe.

Ce urma să facă? Să se ridice singur împotriva sistemului, să încerce să-i convingă pe cei care încă mai făceau din picioare că e momentul să pună capăt acestei situaţii? I se părea un vis prea frumos, dar mai degrabă irealizabil. Cu siguranţă că nu erau foarte mulţi şi probabil neînarmaţi, probabil că erau tot o ceată de fricoşi, chiar dacă purtau ceva în pantaloni.

Dar el, el cum era? Nu era la fel ca ei, gîndind acelaşi lucru vreme de 20 de ani, de cînd avusese norocul să fie selectat, şi se comportase tot intervalul acesta ca un privilegiat? Nu era de fapt o parte din Ei, nu era nici măcar o parte care să gîndească, era doar unealta, maşina de reproducere, nu făcea nimic în mod voluntar, nu avea niciodată posibilitatea unei alegeri. Nici măcar de sex normal nu avusese parte, da, era tot un frustrat, la fel ca toată lumea.

Gîndurile îl apăsau tot mai tare, era ca o furtună de nisip în cap, ca un cuib de lilieci speriaţi care se loveau de pereţii unei turle. Se credea unic, puternic, dornic de luptă şi de revoluţii, însălumea pe care o avea în faţă rumega liniştită şi îl privea cu ochi umezi şi calzi. Nu era mai mult decît un ratat cu pulă şi nici măcar nu ştia ce să facă cu ea.

"Nu cred că dacă voi scrie o carte se va schimba ceva. Probabil nici n-o voi putea scrie. Şi ce religie să mai inventez acum, cînd toate femeile noastre nasc şi sunt fecioare?". Era aproape copleşit de situaţie, trăia într-o lume în care existau ferme de embrioni, verificaţi, sănătoşi, puternici de muncă, şi cu un IQ potrivit pentru a asculta ordine. Nici el nu era foarte deştept, era doar un animal sănătos, bun de prăsilă.

Iar femeile pe care le fecunda cu sperma lui erau toate asemenea lui, exemplare potrivite să muncească şi să îndeplinească sarcini. Mamele purtătoare nu un rol important în fondul genetic al puilor de om, doar îi purtau în burtă 7 luni de zile, apoi năşteau prin cezariană. În fond nu mai era nimic din ce reprezentase în trecut o mamă, dar Jusa acceptase această pseudomaternitate, probabil dintr-o reminescenţă emoţională.

Nu, totuşi nu putea lăsa sistemul să cîştige de tot. Trebuia cumva să facă ceva, orice. Se hotărî să îl caute pe puşti, cel puţin avea să vadă despre ce e vorba, şi la urma urmei, dacă tot nu era în stare să pornească o revoluţie, putea măcar să profite de sistem, de el însuşi, de privilegiul că sistemul îl lăsase c-o sculă de 18 centimetri pe care o folosise doar o singură dată cum se cuvenea, în tinereţe. Dar asta era altă poveste, acum era hotărît să răzbune ce-i 20 de ani de abstinenţă.

Da, nu-i mai păsa, nu mai avea decît vreo 12 ore pînă va fi epurat din punct de vedere fizic. Adică pînă îi vor tăia glandul, ruşinea sexuală pe care o purta şi pentru care toată lumea ar fi trebuit să-l dispreţuiască dacă n-ar fi avut slujba nobilă de a participa în mod direct la perpetuarea speciei. Era într-un fel un privilegiat, la fel ca un geniu matematic sau un compozitor care a învins timpul.

Da, Teoremele sale, Compoziţiile lui se perpetuau în timp ca orice artă măreaţă, avea organul de învins timpul şi o făcea fără mare chef, asta doar pentru că nu reuşea decît să îngroaşe gloata adoratorilor lui Jusa. Altceva ar fi fost dacă ar fi putut avea propriul copil, cu vreuna dintre femeile acelea în care ajungea sămînţa lui, acele femei pe care doar le visa şi pe care nu le atinsese niciodată.