Din istoria universală a spionajului (XIII). „Arma secretă” a Războiului Rece: „Operaţiunea Romeo”/ de Dr. Alexandru Popescu

Perioada "Războiului Rece" a adus cu sine o serie de restructurări şi în ceea ce priveşte ponderea protagoniştilor "frontului secret". Astfel, după ce îl dominaseră ca Mari puteri, serviciile de spionaj engleze, germane, franceze au trecut în "umbra" confruntărilor dintre KGB şi CIA, principalele lor acţiuni fiind mai ales defensive, de natură contrainformativă, în vreme ce s-au afirmat noi lideri ai spionajului, cum au fost serviciile est-germane, israeliene, chineze.

Marea Britanie

Această modificare a fost evidentă mai ales în ceea ce priveşte serviciile de informaţii/contrainformaţii britanice, MI5 şi MI6. Astfel, numărul şi eficienţa agenţilor care activau pentru Albion s-au diminuat simţitor. Este drept că printre ei s-au numărat personalităţi ilustre, cum a fost David Cornwell, care, sub pseudonimul de John Le Carré s-a afirmat ca autor de romane de spionaj. Sub acoperire diplomatică, el a activat în diverse ţări, ceea ce i-a facilitat dobândirea unei experienţe pe care a folosit-o în romanele sale. Totuşi, el îşi încredinţează cititorii că "Nimic din ce am scris nu este autentic".

Este adevărat că spionajul englez a beneficiat de "serviciile" unor agenţi dubli sovietici, cum a fost colonelul Oleg Penkovski din GRU care, deziluzionat de sistemul sovietic, îşi oferă colaborarea spionajului britanic. Între altele, informaţiile conţinute în cele 5.000 de documente pe care le-a transmis serviciului secret britanic au contribuit la declanşarea "crizei rachetelor" (1962). Dar nici acest abil agent nu a scăpat de "mâna lungă" a KGB, el fiind în cele din urmă demascat şi probabil se sinucide în închisoare.

Spionaj la cel mai înalt nivel

Mai activ a fost contraspionajul britanic, cu atât mai mult cu cât a trebuit să facă faţă, e drept cu destulă întârziere, unei ofensive la "cel mai înalt nivel", deci în cadrul unor ministere, instituţii-cheie ale statului.

Abia după 1980 sunt puse în circulaţie informaţii după care însuşi directorul serviciului MI6 în perioada 1956-1965, sir Roger Hollis (1905-1973) a fost agent al spionajului sovietic.

La "cel mai înalt nivel" au acţionat şi membrii aşa-numitului "grup de la Cambdridge" (Anthony Blunt,Guy Burgess,John Cairncross, Donald Maclean, Harold Philby). Din "considerente ideologice", aceşti spioni ("cârtiţe" în interiorul unor importante instituţii, mai ales în domeniul diplomaţiei) au transmis importante informaţii spionajului sovietic, dar, de fapt, ei au dovedit a avea un profil moral detestabil (homosexualitate, alcoolism), dovedindu-şi laşitatea atunci când unii dintre ei au fugit în URSS. În tot cazul, demascarea lor s-a făcut cu mare întârziere şi datorită faptului că aparţineau protipendadei engleze, astfel încât a fost luată măsura ca membrii aristocraţiei britanice să nu mai fie încadraţi serviciilor secrete.

"Bunicuţa-spioană"

O figură aparte între agenţii care au acţionat pentru URSS în Marea Britanie, este aceea a Melitei Norwood (1912-2005), probabil unul din cei mai longevivi spioni din istorie, fiind activă în perioada 1937-1981. Se pare că într-adevăr ea a acţionat din considerente ideologice şi dezinteresat. După ce, pe baza informaţiilor conţinute în aceiaşi "Arhivă Mitrohin", Norwood a fost demascată total, nu s-a trecut la condamnarea sa datorită "vârstei înaintate". Atunci când KGB i-a propus să fie recompensată pecuniar, ea refuză: "Nu, am făcut totul pentru că am crezut".

Franţa

Şi serviciile de informaţii franceze (SDECE,DST) nu au mai cunoscut gloria de altă dată, cele mai importante "realizări" ale lor concretizându-se în acţiuni de diversiune în fostele colonii din Asia de sud-est, Algeria ori de suprimare sau sprijin faţă de unii lideri din "lumea a treia", în funcţie de interesele franceze.

Ministrul-spion

Desigur, cel mai mare "scandal de spionaj" a fost legat de demascarea lui Charles Hernu (1923-1990), fost ministru al Apărării, agent KGB în perioada 1981-1985. Incriminarea sa "post mortem" s-a produs în 1992, prin dosarul pe care l-a pus la dispoziţie un alt spion în Franţa, Mihai Caraman, la acea dată şeful Serviciului de Informaţii Externe al României. Dar nici această demascare nu a fost completă, dat fiind că preşedintele Franţei, François Mitterrand, a dispus ca "dosarul Hernu" să fie păstrat secret.

RF Germania

Serviciile de informaţii vest-germane şi-au revenit mai greu după război şi atunci fără să o rupă cu trecutul, dat fiind ca la conducerea organizaţiei care a stat la baza reorganizării lor s-a aflat Reinhard Gehlen, un fost general nazist. Şi servicile de informaţii/contrainformaţii vest-germane ("Biroul federal pentru apărarea constituţiei", MAD-serviciul de contraspionaj militar) au avut de lucru mai ales cu acţiunile desfăşurate de spionajul sovietic şi est-german.

Spionaj german-german

Într-adevăr, cel mai important adversar în domeniul activităţilor informative nu a fost nimeni altul decât spionajul est-german care a reuşit racolări şi acţiuni ce, pur şi simplu, au stupefiat, dar şi alertat în cel mai înalt grad serviciile şi opinia publică din RF Germană.

Agenţia de spionaj al RD Germane, STASI, condusă de Markus Wolf, a reuşit de asemenea să penetreze cele "mai înalte nivele" ale politicii vest-germane. Între exemplele "celebre" se numără acela al însuşi primulului preşedinte al Biroului pentru apărarea constituţiei, Otto John (1909-1997), care, la un moment dat, trece în RD Germană.

Şi un alt politician de frunte vest-german, Karl Wienand, deţinând funcţii de mare răspundere în Parlament, a fost, în perioada 1970-1989, agent pentru serviciul de informaţii al RD Germane.

Dar se pare că cei mai periculoşi spioni pentru RD Germană au fost…femei, racolate, cum vom vedea, prin aşa-numita "operaţiune Romeo" desfăşurată de STASI. Şi acestea au acţionat la cel "mai înalt nivel", cum a fost, spre exemplu, Helga Berger în Ministerul Federal de Externe. Dar nici KGB nu a stat cu mâinile în sân, recrutând-o, între altele, pe Anna Maria Kunth în cadrul uneia din cele mai ample reţele de spionaj pentru URSS în RF Germania ("Kolberg Ring").

Austria

Deşi un stat mic, dar datorită faptului că se afla chiar la hotarul dintre cele două "lagăre", dar şi anumitor tradiţii, Austria a fost, în timpul Războiului Rece, o "placă turnantă" a activităţilor informative internaţionale

Viena-"capitală a spionajului"

Caracterizarea nu este exagerată, datorită nu numai faptului că instituţiile sale au fost penetrate de agenţi atât din Est, cât şi din Vest, dar şi aceluia că ea a devenit un "front" al spionajului, mai ales că aici se aflau sediile unor importante organizaţii internaţionale. Nu este întâmplător că unii din cei mai importanţi spioni ai perioadei, care au acţionat mai ales în domeniul tehnico-ştiinţific, au fost activi la Viena, , unii dintre ei fiind atraşi nu numai de posibilităţile informative pe care le oferea, dar şi de atmosfera tradiţională plăcută a "capitalei de pe Dunăre".

Israel

Înfiinţată în 1951, agenţia de informaţii şi operaţii speciale ("acţiuni sub acoperire") a Israelului, Mossad, a început prin acţiuni de identificare a criminalilor nazişti vinovaţi de declanşarea Holocaustului pentru a se concentra ulterior asupra anihilării altor persoane mai ales din statele arabe, dar nu numai, considerate a periclita securitatea statului evreu. În tot cazul, Mossad a devenit una din forţele importante şi de temut pe "frontul secret", acţionând, în ultima instanţă, la nivel global şi beneficiind de concursul unor şefi de serviciu şi agenţi de elită.

Spioane legendare

În această galerie de agenţi s-au distins o serie de femei prin curajul şi abilitatea lor.

Dintre cele care au acţionat în statele arabe, a devenit o adevărată figură legendară Shula Cohen. În anii '50 ai secolului XX, ea organizează o reţea de spioni care transmit informaţii cu caracter militar din Liban şi Siria. După ce activează timp de 14 ani, Cohen este arestată şi condamnată, fiind torturată în dese rânduri în timpul detenţiei, dar nu trădează. Este eliberată în 1967 ca urmare a unui "schimb" de prizonieri după Războiul de Şase Zile (5-10 iunie 1967).

O altă "legendă" a Mossad a fost Yehudit Nessyahu (1925-2003) care, în 1960, face parte din echipa însărcinată cu capturarea în Argentina şi transportarea în Israel a medicului nazist Adolf Eichmann, care jucase un rol important în deportarea şi suprimarea persoanelor din lagărele de exterminare germane în al Doilea Război Mondial. După ce părăseşte agenţia, Nessyahu urmează studii de drept, se implică în activitatea literară, devenind director general al Asociaţiei scriitorilor evrei. De asemenea, participă şi la viaţa politică. Păstrează tăcerea asupra activităţii sale în Mossad, refuzând orice fel de interviuri. După mărturia unui apropiat, din acest punct de vedere "a rămas o spioană până la sfârşit".

Spionaj între prieteni

Una din ciudăţeniile "războiului secret" a fost aceea că nu rare au fost cazurile în care aliaţii s-au spionat între ei. Astfel, deşi SUA era cel mai important aliat al Israelului, evreul american Johnathan Pollard a reuşit să intre în posesia unor informaţii militare de mare valoare pe care le-a pus la dispoziţia Israelului, dar, se pare, şi a altor cinci ţări, între care unele arabe. Demascarea lui Pollard a fost pe cale să declanşeze o criză diplomatică şi politică. În tot cazul, în legătură cu "cazul Pollard", Richard Helm, fost director al CIA, a remarcat: "În afacerile de informaţii, fiecare spionează pe celalalt, chiar şi prieten pe prieten".

RD Germană

Aflată în subordinea Ministerului Securităţii Statului (MfS), STASI a fost una din cele mai redutabile agenţii de informaţii din perioada Războiului Rece. Motivaţia politică se găseşte în faptul că RD Germană se afla în situaţia de a apăra "orânduirea sa socialistă" în faţa celui care era considerat principalul duşman, nimeni altul decât RF Germania, de care era depăşită în toate celelalte domenii.

Iubita lui "Che" Guevara

În perioada în care "Che" şi conducătorul revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, nu erau încă consideraţi ca acoliţi necondiţionaţi ai Moscovei, KGB, în colaborare cu STASI, o trimit pe Tamara Bunke (1937-1967) pentru a-i spiona pe cei doi. Tamara devine amanta lui "Che" căruia îi împărtăşeşte soarta fiind, ca şi acesta, ucisă în Bolivia.

Spion pe lângă cancelar

Una din cele mai reuşite operaţii ale spionajului est-german a fost infiltrarea ofiţerului STASI, Günter Guillaume (1927-1995) chiar printre colaboratorii Primului Ministru al RF Germania, cancelarul Willy Brandt. Deşi avertizat de contrainformaţiile vest-germane, Brandt îl păstrează pe Guillaume printre colaboratorii săi, astfel încât, atunci când totuşi acesta este demascat, cancelarul este nevoit să demisioneze.

"Lista" lui Markus Wolf

Unul din cele mai importante "merite" ale STASI şi ale conducătorului său, Markus Wolf, "omul fără faţă", a fost perfecţionarea spionajul feminin, transformându-l într-o adevărată "armă" a "războiului secret", deci a Războiului Rece, aşa-numita "operaţiune Romeo" . A fost format un "corp" de agenţi specializaţi în seducerea şi exploatarea informativă a unor femei care lucrau în ministere, instituţii guvernamentale de prim rang din RF Germania. Acţiunea a avut o amploare deosebită, pe "lista lui Wolf" aflându-se numeroase persoane care, cu sau fără voia lor, deveniseră spioane. Soarta lor a fost crudă, sfârşind, după Unificarea Germaniei, în închisori sau sinucigându-se. În opinia lui Wolf, care şi-a intitulat un capitol din memoriile sale "Spionaj din dragoste", o "femeie bine plasată era mai productivă decât zece diplomaţi".

Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf şi diplomat, a studiat la Universitatea din Bucureşti şi, ca bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obţinut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcţia de ataşat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria şi Finlanda, precum şi pe aceea de director adjunct al Direcţiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în ţară şi peste hotare, a 35 de studii ştiinţifice şi a sute de articole. A susţinut cursuri şi conferinţe la universităţi din România, Germania, Austria.