Odă Internetului/ de Tudor Călin Zarojanu

La începutul anilor 90, un fost coleg stabilit în Marea Britanie mi-a trimis un text care afirma că Internetul este cea mai mare realizare a omului, de la origini până în prezent. "Cum!? Mai durabil ca piramidele, mai frumos ca Mona Lisa şi mai inteligent ca Teoria relativităţii!? Răspunsul este: DA! DA! DA!"

Şi cum aş fi putut şti mai multe despre Internet? În 1990 erau conectate, în întreaga lume, doar 300.000 de calculatoare. Astăzi sunt peste două miliarde de utilizatori...

"Pe Internet se poate spune orice" este principalul cap de acuzare al celor care au ceva de împărţit cu reţeaua mondială. Prin "orice" înţelegându-se în principal minciuni şi pornografii. Că-n presă nu se pot spune! Sau în cărţi! Pe "cercetătorii britanici", care tocmai au descoperit că picioarele gândacului de Colorado vindecă SIDA, herpesul şi guta, nu Internetul i-a inventat. Calomnia are sute de ani avans faţă de mail, iar pornografia câteva milenii. Nici măcar acoperirea anonimatului nu e o invenţie online, dacă "O semnăm şi o dăm anonimă!" vă spune ceva.

Nimeni, sper, nu poate contesta calificarea Internetului drept cel mai puternic mijloc de comunicare inventat vreodată. Consecinţă directă şi indirectă este excepţionala sa funcţie de socializare. Observaţia că este vorba despre o socializare virtuală e corectă, dar impune cel puţin două amendamente. Unu: şi scrisorile pe hârtie, şi telefonul sunt tot comunicări virtuale, înlocuind - ca şi mailul, chat-ul sau alde Facebook-ul - contactul direct. Şi din exact acelaşi motiv: imposibilitatea (de moment sau permanentă) de a discuta faţă-n faţă cu interlocutorul. Doi: ideea că socializarea virtuală o descurajează pe cea reală este caraghioasă. Cine are relaţii umane pe Internet şi nu prea are în viaţa personală vă asigur că nu le-ar fi avut pe acestea din urmă nici dacă nu se inventa World Wide Web. Din contră, enorm de mulţi oameni care - din felurite motive, cum ar fi timiditatea sau izolarea - nu ar fi avut în veci vreun prieten, pot câştiga astfel de legături pe Internet.
A doua consecinţă a extraordinarei puteri de comunicare este calitatea formidabilă de informare. Astăzi, de pe Internet poţi afla orice despre orice. Iar faptul că, inevitabil, circulă şi informaţii false sau discutabile - la fel ca în oricare alt mediu de comunicare - este compensat de dimensiunile uriaşe ale bazei de date: nu trebuie decât un pic de discernământ pentru a evita din cele 18 milioane de răspunsuri la căutarea după cuvântul "pisică" - de pildă - pe cele care eventual bat câmpii.

În fine - fără a epuiza dimensiunile - din cea de informare decurge cea despre care vroiam de fapt să vorbesc aici (şi care e, probabil, cea mai contestată): Internetul este cel mai puternic instrument al culturii. Nu, nu înlocuieşte lectura cărţilor - deşi aş paria că se citeşte azi mai multă poezie pe net decât în volume tipărite -, şi asta din două motive principale: inerţia cutumelor, dar mai ales simplul fapt că prea puţine cărţi au fost transpuse electronic. În schimb, din orice alt punct de vedere, impactul său cultural este formidabil şi, în unele cazuri, fără termen de comparaţie. Nu cred că se poate compara, de exemplu, numărul pământenilor care au văzut Catedrala Sagrada Famila (foto 2) la faţa locului, plus în volume de artă, cu cel al utilizatorilor care au văzut-o pe Internet!

Spaţiul cultural virtual nu înlocuieşte şi nu va înlocui vreodată bibliotecile, librăriile, sălile de concert sau cele de expoziţie, muzeele etc. - ci le completează, le ajută, şi mai ales ne ajută pe noi să ajungem la cultură. Nu ştiu dacă s-a făcut deja, dar ar merita făcut un sondaj care să măsoare câţi oameni au ajuns la un muzeu după ce l-au descoperit pe Internet! Că la şcoală şi-n familie nu prea le recomandă cineva aşa ceva!

TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»", publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial cu volmul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul programului "De ce-aş citi?", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra, Adevărul şi Radio România Cultural.