Cum evoluează astăzi, înainte de rezultatele testelor de stres: bursele, euro, aurul, obligaţiunile sensibile ale zonei euro

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 15.07.2011

Bursele europene scad în şedinţa de vineri, în frunte cu acţiunile băncilor, iar moneda euro se depreciază, pe fondul temerilor că rezultatele testelor de stres din sectorul bancar, care vor fi prezentate în după-amiaza zilei, ar putea aduce surprize neplăcute, transmite Reuters.

Randamentele obligaţiunilor de stat ale Greciei, Spaniei şi Italiei sunt de asemenea în creştere, însă dobânzile Bundurilor germane coboară.

Preţul aurului s-a stabilizat după ce a atins joi un nou maxim istoric, iar dolarul evoluează în stagnare după pierderile cauzate de avertismentele agenţiilor de evaluare financiară privind ratingul Statelor Unite.

Acţiunile băncilor europene s-au depreciat în medie cu 0,9% în debutul şedinţei, în timp ce băncile spaniole au pierdut 1,3% din valoare.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a scăzut cu 0,5%, trăgând în jos indicele bursier global MSCI All-Country World, care scade cu 0,3%.

În Asia, indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 0,4%. La New York, principalii indici bursieri au închis joi în retragere cu 0,44-1,22%, după ce preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a nuanţat declaraţiile recente privind o posibilă nouă rundă de măsuri de stimulare a economiei.

Analiştii anticipează că rezultatele testelor de stres din UE vor arăta că 10 din cele 90 de bănci examinate au capital insuficient pentru a rezista unui scenariu de recesiune sau criză. Rezultatele vor fi publicate la ora 16:00 GMT, urmate de o conferinţă de presă jumătate de oră mai târziu.

Moneda euro s-a depreciat cu 0,2% faţă de dolar, la 1,4142 dolari, respectiv cu 0,1% faţă de francul elveţian, la 1,1527 franci, în timp ce dolarul a urcat cu 0,1% faţă de un coş de valute de referinţă şi în raport cu yenul japonez.

Randamentul obligaţiunilor de stat cu maturitatea la 10 ani emise de Grecia a crescut 0,275 puncte procentuale, la 17,456%, aproape de maximul istoric de 18,9%, în timp ce dobânda datoriilor Italiei pe zece ani a urcat cu 0,06 puncte procentuale, la 5,717%. Randamentul obligaţiunilor italiene a depăşit recent 6% pentru prima dată de la introducerea euro.

Preţul aurului a scăzut cu 0,6%, însă fluctuează în apropiere de maximul istoric de 1.594,16 dolari pe uncie atins joi.

Preţul petrolului Brent a coborât cu 0,5%, la sub 116 dolari pe baril.