Hotelul Rex din Mamaia, închis în sezonul de vară

Autor: Mirabela Tiron 18.07.2011

Hotelul de cinci stele Rex din staţiunea Mamaia, controlat de familia Adamescu, va fi închis pe toată perioada sezonului de vară pentru realizarea unor "re­pa­raţii capitale", aşa cum apare pe site-ul hotelului, după incendiul care a avut loc în februarie anul acesta.

În urma acestui incendiu acoperişul, mansarda şi mo­bilierul din mai multe camere de la ultimul etaj al hotelului au fost distruse.

"După incidentul neplăcut care a avut loc (incen­diul - n.red.), singura soluţie a fost să închidem hotelul pen­tru lucrări de renovare. Nu pot preciza valoarea in­vestiţiei pe care o vom face, aceste date sunt con­fi­den­ţiale", a declarat Simona Lazăr, directorul ho­te­lu­lui de cinci stele de pe litoral. Costul pentru con­struc­ţia de la zero a unei camere de cinci stele se ridică la 100.000 de euro, potrivit datelor din piaţă. Hotelul Rex, cu o capacitate totală de 102 camere, este unul dintre cele mai luxoase hoteluri de la mare, în care se cazau oameni de afaceri români, vedete şi fotbalişti.

Întrebată de ZF când se va redeschide unitatea de lux, Simona Lazăr a precizat că nu se ştie data exactă la care se va redeschide. "Faptul că avem hotelul în­chis aduce anumite pierderi, dar sperăm că vom recu­pe­ra la deschiderea hotelului, ce va arăta de zece ori mai bine."

Compania Rex Mamaia, pe care este înregistrat ho­­telul de cinci stele, a avut în 2009 o cifră de afaceri de 2,2 mil. euro, în scădere cu 21,4% faţă de cea de anul anterior şi un profit de circa 230.000 de euro, dublu faţă de nivelul din 2008, potrivit datelor de la Re­gistrul Comerţului. Numărul mediu al salariaţilor era de 85 de persoane în 2009, arată datele de la Re­gis­trul Comerţului.

Întrebată de ZF ce s-a întâmplat cu salariaţii, Si­mo­na Lazăr a declarat că "nu puteau fi ţinuţi în con­diţiile în care hotelul s-a închis". Carmen Adamescu nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei.

Hotelul de cinci stele Rex a intrat în proprietatea familiei Adamescu în anul 2006, când a fost preluat de la Viorel Păunescu şi alţi acţionari elveţieni, în urma unei tranzacţii de circa 10 milioane de euro. Hotelul Rex a fost construit de Căile Ferate Române în 1937, iar după 1990 a fost în proprietatea companiei de stat Mamaia SA, care a intrat în 1997 în asociere cu firmele fraţilor Păunescu în firma Rex Mamaia SA.