Investitorii Apple devin nervoşi pe companie că nu a scos nici un produs nou, iar Google câştigă teren

Autor: Ştefan Vrabie 18.07.2011

Apple, cea mai mare companie de tehnologie din lume, speră să diminueze îngrijorările analiştilor de pe Wall Street cu privire la planurile sale de dezvoltare printr-o creştere semnificativă în profit care ar putea fi de până la 5,7 miliarde de dolari, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Anunţul vine după ce acţiunile companiei au traversat cel mai greu semestru din 2008 şi până acum. Acest lucru a pus semne de întrebare în rândul investitorilor cu privire la faptul dacă amânarea lansării următoarei generaţii de iPhone în luna septembrie a fost un plan bun sau nu. Amânarea unui nou smartphone de către companie a permis motorului de căutare Google să aibă un avantaj pe piaţa smartphone-urilor.

Analiştii spun că aceste preocupări au subliniat şi mai mult temerile dacă Steve Jobs, cofondatorul companiei Apple, se va întoarce din concediul medical pe care l-a început în luna ianuarie.

"Acţiunile Apple au început să fie oarecum dezechilibrate deoarece nu au lansat nici un dispozitiv nou", a spus Colin Gillis, analist la BGC Partners.

Google, cel mai popular motor de căutare online, acum sub conducerea cofondatorului Larry Page, câştigă cote de piaţă la nivel mondial în piaţă smartphone-urilor cu sistemul său de dezvoltare Android. Motorul de căutare va avea aproximativ 38,9% din piaţa globală anul acesta în comparaţie cu 18,2% cât va avea Apple, potrivit firmei de cercetare IDC.

Managementul Apple va fi pus la întrebări pe această temă miercuri când compania va raporta rezultatele financiare pentru trimestrul care s-a încheiat în luna iunie.

Analiştii de la Goldman Sachs sunt încrezători că firma va furniza rapoarte care vor ajuta preţul acţiunilor să se ridice. Ei spun că lansarea noului iPhone în luna septembrie va veni la momentul potrivit pentru a satisface cererea de la începutul anului şcolar, şi se aşteaptă ca problemele companiei cu aprovizionarea în urma cutremurului japonez să dispară.