Francul elveţian, la un nou record istoric la cursul BNR. Ce credite au românii în această valută

Autor: Ciprian Botea 18.07.2011

Francul elveţian a atins astăzi un nou record faţă de leu, paritatea oficială urcând la 3,7187 lei/franc, în creştere cu 3 bani faţă de şedinţa de vineri. Leul a pierdut peste 7,5% faţă de franc de la începutul acestei luni pe fondul problemelor cu datoriilor suverane din zona euro.


Ţineţi-vă bine dacă aveţi credit în franci elveţieni: cursul ar putea urca la 3,9 lei

Deprecierea leului în faţa monedei elveţiene vine în condiţiile în care investitorii continuă să se refugieze în plasamente în franci în dauna celor în euro, după ce testele de stres aplicate băncilor europene au fost aspru criticate de către analişti. Opt grupuri financiare europene nu au promovat testele şi au nevoie de capital suplimentar pentru a circa 2,5 miliarde euro, însă analiştii spun că testele au prea blânde şi nu au luat în calcul toate riscurile legate de datoriile guvernamentale din zona euro.

Pentru că pe piaţa valutară locală rulajele cu franci elveţieni sunt marginale, BNR calculează cursul în funcţie de cotaţiile euro/franc de pe pieţele internaţionale, respectiv leu/euro de la Bucureşti.

Cei mai afectaţi de aprecierea monedei elveţieni sunt clienţii băncilor care s-au împrumutat în franci în anii de boom ai creditării datorită dobânzilor mai mici afişate de bănci. Multe credite au fost luate la un curs de schimb de 2,2-2,3 lei/franc.

Românii au de rambursat băncilor credite în franci - în general garantate cu ipoteci - în valoare de echivalentul a 3,2 miliarde de euro. Cei care au au reuşit până acum să-şi plătească ratele la timp ar putea fi nevoiţi să facă eforturi şi mai mari, în condiţiile în care analiştii se aşteaptă la un curs de 3,9 lei/ franc în lunile următoare.

Deşi rezultatele testelor de stres publicate vineri au fost mai optimiste decât estimările, acestea au fost criticate de analişti deoarece nu aplică, în scenariile luate în calcul, şi eventualitatea restructurării unor datorii de stat din portofoliu, dar şi pentru că pragul minim al ratei capitalului de rang întâi (Tier 1) este considerat prea mic.

Testele de stres aplicate băncilor europene au arătat că opt dintre aceste nu au promovat verificarea şi au nevoie de capital suplimentar de 2,5 miliarde de euro.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au scăzut de la 2,37 - 2,87% la 2,2 - 2,7%, iar dobânzile pentru sumele plasate la o săptămână au coborât de la 2,67 - 3,17% la 2,55 - 3,05%.