Opinie Adrian Vasilescu: Arma inflaţiei pierde putere de foc

S-ar putea să vedem la sfârşitul anului o scădere accentuată a inflaţiei, de la 8 la sută cât este în prezent la 5 la sută. Poate şi mai jos. Vestea este bună. Sunt însă şi voci care susţin că ar merita să suportăm o inflaţie în creştere ca să obţinem, în schimb, un PIB mai mare. Imensă eroare. Inflaţia mare poate afişa o iluzie şi atât: un PIB nominal. Mai exact o sumă. PIB-ul real însă nu va fi împins în sus de preţuri care urcă şi ele, ci numai şi numai de o creş­tere sănătoasă, bazată pe concurenţă, pe com­pe­ti­ti­­vitate şi pe eficienţă. Iar ca să obţinem o creştere eco­nomică sănătoasă este ne­voie şi de o inflaţie care să aibă un singur curs, în jos.

E adevărat că multe companii, îndeosebi dintre cele de stat, dar şi dintre cele cu capital privat, s-au obişnuit "să se refugieze" în inflaţie, armă pe care au învăţat s-o mânuiască bine în scopul obţinerii unui profit minim. În acest fel au reuşit să treacă târâş-grăpiş peste obstacolele ridicate în calea lor de această criză prelungită. Vedem, în şiruri de date statistice, că încă de când cercul răului se tot lărgea şi în România, începând cu toamna lui 2008 - cuprinzând pieţele de mărfuri, cuprinzând ipotecile lovite de incapacitatea de rambursare a creditelor, cuprinzând investiţiile grav ameninţate în condiţiile în care multe capitaluri se împuţinau şi cuprinzând mai cu seamă forţa de muncă ameninţată de şomaj - "refugiul" în inflaţie a devenit o obsesie pentru toate acele companii care sperau să se salveze singure. Aşa că au umflat preţurile cât au putut, au încasat venituri de supravieţuire şi, în final, au contabilizat "profit murdar". Numai că preţurile au urcat cât au urcat, până când, transformându-se într-un periculos bumerang, sunt acum gata să-i lovească pe cei care le-au agitat. Rata negativă a consumului le-a dat peste cap planurile. Inflaţia începe să-şi piardă puterea şi "profitul murdar" e din ce în ce mai puţin o soluţie.

Scriam cândva la începutul lui ianuarie 2007 că acordurile Odei Bucuriei, înflăcărându-ne inimile la intrarea în Uniunea Europeană, ne-au cufundat într-atât în atmosfera emoţionantă a momentului, încât n-a mai rămas suflu şi pentru o întrebare esenţială: Ce va urma? Notam atunci, în ianuarie 2007, că aveau să urmeze doi ani foarte grei: 2007 şi 2008. Doi ani în care economia, înainte de a da asaltul integrării europene, va suferi vrând-nevrând ajustări ale unor indicatori, remodelări în nenumărate sectoare, reaşezări ale unor ritmuri. Atunci, nimic nu anunţa nici explozia preţului petrolului, nici turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale, nici criza economică actuală, ce avea să aducă ani şi mai grei. Atunci însă, în 2007, nu aveam date care să producă vreo îngrijorare privind dina­mica inflaţiei. De altfel, inflaţia devenise atât de calmă, încât încadrarea în ţinta stabilită (4 plus/mi­nus 1 la sută) era sigură. Dar lunile de vară din 2007, în condiţiile unor factori obiectivi şi subiec­tivi, au scos din ritm dina­mica preţurilor, fapt ce a condus la ratarea ţintei. Mai departe, inflaţia a înaintat în ritmuri înşelă­toare, când în sus, când în jos, până în toamna lui 2008, când criza devenise inevitabilă. Tandemul ce dă­du­se consistenţă celor nouă ani de boom din 2000 până în 2008 creştere economică plus combinată cu dezinflaţie devenea trecut. Devenea istorie. Începea creşterea minus combinată cu inflaţie. Desigur, cauzele inflaţiei erau numeroase, între care amintesc faptul că ani în şir societatea românească a consumat mai mult decât a produs, de aici rezultând grave deficite reflectate în buget, în balanţa comercială, în pierderile întreprinderilor cu capital de stat, multe greu de cuantificat. Toate amplificate de criză. Fără îndoială că de aici trebuie să şi înceapă schimbarea: de la anihilarea puterii acestor companii răsfăţate, pentru ca primul rol în economie să revină concurenţei. Relansarea economiei are acum o şansă în plus: arma inflaţiei - producătoare de profit "murdar" - pierde putere de foc.